Concert simfonic extraordinar la Filarmonică, în cadrul Festivalului „George Enescu”

Concert simfonic extraordinar la Filarmonică, în cadrul Festivalului „George Enescu”
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

CONCERT SIMFONIC DE EXCEPȚIE: FILARMONICA ARAD ÎN FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU” 2023

Filarmonica Arad, în parteneriat cu Artexim, organizatorul Festivalului Internațional „George Enescu”, invită publicul arădean la un concert simfonic extraordinar ce va avea loc joi, 14 septembrie 2023, la ora 19.00, în Sala Palatului Cultural din Arad.

Sub egida Festivalului Internațional „George Enescu”, cea mai importantă manifestare culturală organizată sub înaltul patronaj al Președinției României, și cuprins în seria evenimentelor conexe, concertul aduce în prim-plan două opere majore ale literaturii simfonice universale.


Programul este alcătuit din Concertul în La minor op.129 de Robert Schumann, considerată „cea mai îndrăzneaţă şi aventuroasă” partitură destinată violoncelului și Simfonia nr. 9 în Mi minor  „Din lumea nouă” op.95 de Antonin Dvořák. Sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie și cu participarea tânărului violoncelist luxemburghez Benjamin Kruithof, câștigător al Concursului Internațional George Enescu 2022 (secțiunea violoncel), publicul va avea ocazia de a se bucura de muzică de excepție.

„Este o onoare și o mare bucurie să anunțăm acest concert simfonic extraordinar, care va rămâne cu siguranță în istoria muzicală a Aradului. Colaborarea cu Artexim și Festivalul Internațional „George Enescu” reprezintă un moment de cotitură pentru noi. Ne deschide ușa către o lume a muzicii clasice cu o reputație mondială și marchează un pas semnificativ în dezvoltarea noastră culturală. Acest eveniment reflectă angajamentul nostru constant de a aduce muzica de înaltă calitate la Arad și să promovăm cultura și artele în comunitatea noastră, iar asta nu ar fi fost posibil fără eforturile susținute ale întregii echipe de la Filarmonica Arad. Sunt convins că acea seara va fi una memorabilă pentru toți cei prezenți și sper că minunatul  concert va fi doar începutul unei lungi serii de evenimente de calitate pe care dorim să le aducem în Arad în viitorul apropiat. Ne dorim ca muzica să devină o parte integrantă a vieții culturale din oraș și să aducem bucurie și inspirație prin intermediul artei. Vă așteptăm cu drag să vă alăturați nouă și să experimentați bucuria și emoția muzicii clasice în interpretarea excepțională a lui Benjamin Kruithof la violoncel, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie.” a transmis Laurențiu Muntean, managerul Filarmonicii Arad.


Concertul în La minor op.129 de Robert Schumann


Violoncelistul luxemburghez Benjamin Kruithof, câștigătorul ediției 2022 a Concursului Internațional „George Enescu”, este elogiat pentru interpretarea sa nobilă și frumoasă și a obținut recunoaștere internațională prin numeroase premii, inclusiv Premiul Pablo Casals din Spania și Premiul Anne și Françoise Groben din Luxemburg. Cu o carieră impresionantă în domeniul muzicii de cameră și concerte remarcabile în săli prestigioase din întreaga lume, Benjamin Kruithof impresionează și prin înregistrările sale, inclusiv albumul „Russian Mood”, și cântă la un violoncel valoros din secolul al XVIII-lea și un arcuș rar realizat de François Xavier Tourte.


Alexandru ILIE, dirijor și muzician român, cu o formare muzicală solidă, a dobândit o recunoaștere extinsă pentru talentul său dirijoral și interpretarea muzicii clasice. De-a lungul carierei sale, a obținut numeroase premii și recunoaștere în concursuri de dirijat, iar prezența sa remarcabilă pe scenele filarmonicilor din întreaga țară și colaborările cu orchestre naționale de renume îl consolidează ca una dintre figurile marcante ale muzicii clasice din România. Pe lângă activitatea sa în muzica clasică, Alexandru ILIE explorează și conceptele de „fusion” muzical, combinând muzica clasică cu elemente din muzica pop-rock și reinterpretând piese celebre în stil pop-simfonic. În prezent, este dirijor permanent la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și Opera Comică pentru Copii, dar și fondator și co-fondator al ansamblurilor Camera Intermezzo, Corul Regal și VIBE Orchestra.


Simfonia nr. 9 în Mi minor  „Din lumea nouă” op.95 de Antonin Dvořák


Biletele pot fi achiziționate online accesând site-ul Filarmonicii, www.filarmonicaarad.ro și site-ul partener www.bilete.ro, dar și de la Casa de bilete din Piața George Enescu Nr. 1, Arad, România, în timpul programului de funcționare.


Concert simfonic extraordinar la Filarmonică, în cadrul Festivalului „George Enescu”


 

 

Categorie: Cultură
Etichete: Festivalul Internațional George Enescu
Distribuie:
Articolul anterior
[RECENZIE] Semnul Chvostek
Articolul următor
[CRITIC GUEST] Gabriel Petru Băețan: Absurdocrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Krak
Articolul următor Muzicalul „Omul spectacol“, pe marele ecran, la Cinematograful „Arta“ din Arad Apasă aici pentru a citi
Secret Link