Următoarele alegeri prezidențiale din România se vor desfășura în 2024, acestea fiind primele alegeri care vor avea loc în același an cu cele parlamentare și locale după 2004, iar tot în 2024 se vor ține alegerile europarlamentare, fiind prima dată când toate cele patru alegeri se desfășoară în același an.
Aproape 19 milioane de români din cei 22 de milioane sunt așteptați la vot în 2024.
Primele alegeri sunt cele europarlamentare, în iunie. Urmează cele locale și alegerile pentru un nou Parlament – la o dată ce nu a fost încă stabilită. La finele anului, românii vor vota și un nou președinte.
În 2024, în România au loc toate tipurile de alegeri politice posibile: europarlamentare, locale, generale (parlamentare) și prezidențiale.
Deocamdată, doar data pentru alegerile europarlamentare a fost convenită de autorități, deși nu există încă un anunț oficial. Ele depind de logica legislativă a Uniunii Europene.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, spune pentru Europa Liberă că s-a consultat cu membrii guvernului și „opțiunea este 9 iunie”, adică într-o duminică.
Potrivit legislației, „aducerea la cunoștință publică a datei alegerilor se face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării”. Prin urmare, Guvernul trebuie să fixeze oficial data scrutinului cel mai târziu la începutul lunii aprilie.
Președinta Parlamentului Uniunii Europene, Roberta Metsola, a anunțat încă din mai 2023 că alegerile europarlamentare trebuie să aibă loc între 6 și 9 iunie 2024 în toate cele 27 de țări ale UE.
Calendarul posibil al alegerilor din 2024
Alegeri europarlamentare se pot organiza în perioada 6-9 iunie, cel mai probabil 9 iunie
Alegeri locale – 29 septembrie
Alegeri parlamentare – 24 noiembrie
Alegeri prezidențiale – primul tur 24 noiembrie, al II-lea tur 8 decembrie
Sunt și surse care vorbesc despre comasarea primului tur al prezidențialelor cu parlamentarele, variantă în care senatorii și deputații ar fi aleși la sfârșitul lunii noiembrie. Iar finala între primii doi clasați pentru Cotroceni ar fi pe 8 decembrie.