Cupa Vestului la Karate – Editia I

img 0534 1
Distribuie:

Sâmbătă, 9 Noiembrie, la sala de sport „Mihai Botez” situată în Complexul M al Universității Aurel Vlaicu din Arad, Clubul Sportiv Viper a organizat competiția de Karate „Cupa Vestului – Ediția I”, concurs adresat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani.


Acest concurs a aliniat la start zeci de tineri karateka, din cinci județe, respectiv Arad, Brașov, Gorj, Hunedoara și Timiș. În cursul dimineții, s-au desfășurat, disciplinele demonstrative de Kata, Kihon și Joc Tehnic la Manechin,  iar după masa sportivii s-au luptat la proba de Kumite.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Departamentului de Karate IKU din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, iar competiția a fost coordonată de Chirilă Silviu – Sensei al clubului Viper Timișoara.

„Doresc să mulțumesc tuturor cluburilor participante care au onorat invitația noastră și partenerilor pentru tot sprijinul acordat și îi felicit pe toți tinerii karate-ka care au concurat pentru forma sportivă pe care au arăt-o. Având în vedere succesul de care s-a bucurat acest eveniment, ne gândim și în viitor să organizăm și alte ediții de care să se bucure cât mai mulți amatori de arte marțiale.”  – Chirilă Silviu


Parteneri:

– Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

– SC Elite Bodyguard Team SRL

– SC La Mihai SRL

– SC Sport Mechanical Work Shop SRL


Categorie: Sport
Etichete: cupa, karate, Vest
Distribuie:
Articolul anterior
LIGA 3, seria 9 | Ce-a fost esențial în meciurile din weekend 
Articolul următor
Nu avem CLM… Doar consilierii aleși ai UDMR și AUR au catadicsit să participe la ședința de constituire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie