Dacă nu știați, bursele acordate elevilor au destabilizat economia țării

dacă nu știați
Distribuie:

Într-o țară în care abandonul școlar și analfabetismul sunt la cote alarmante, pentru o scurtă perioadă acordarea de burse elevilor a fost un factor motivațional pentru majoritatea dintre ei să mențină un ritm susținut de învățare pe tot parcursul unui an școlar, dar și de prezență la ore. Mai mult, acordarea și de burse elevilor olimpici i-a motivat pe mulți dintre ei să depună eforturi și suplimentar, pentru performanță. Pe scurt, nu i-a mai durut în bască de școală.

Numai că, cei care au muncit în anul școlar 2024-2025 au primit KO: au fost informați că „bursele au reprezentat anul trecut aproape un sfert din deficitul pentru care întoarcem țara pe dos și peste tot bugetul cercetării-dezvoltării-inovării din țară”.


Pe grupurile de elevi și părinți, diriginții deja au trimis informări

„Din calcule sumare rezultă (15% din 23 de elevi) că vom avea 3,45 burse în clasă. Deci premiul 1 și 2. Nu e sigur ca primim și pentru premiul 3 (3, 45 e sub 3,50 să avem o bază pentru care majorăm la 4 elevi). Rămâne să vedem până în septembrie, poate se mai modifică ceva. Bursele sociale, înțeleg din metodologia nouă, că vor fi acordate de altă instituție. Bursele olimpice se regândesc. Încă nu s-a stabilit în concret.” Cu mențiunea că, elevi cu medii peste 9.60 (chiar de 9.80 în unele situații), la diferență nesemnificativă de locurile 1 și 2 dintr-o clasă, nu vor beneficia de burse.

Câteva dintre reacțiile elevilor

„ Pe mulți dintre noi bursele ne motivau”, „ Am simțit că și efortul nostru ca elevi a fost văzut și apreciat de cineva”, „ M-am bucurat de o oarecare independență financiară față de familie, pe munca mea, și m-am simțit motivată”, „Nu neapărat că pierd banii e cel mai deranjant lucru, ci faptul că ni s-a spus că suntem o povară pentru economie”, „Noi suntem cauza deficitului țării? Dar sporurile acordate atâtor funcționari la stat ineficienți ce sunt?” – sunt doar câteva dintre reacțiile unor elevi care-și vor pierde bursele din toamnă.


Cum a anunțat ministrul educației, Daniel David, că se vor acorda bursele începând din toamnă

Bursele se vor acorda doar pentru timpul în care elevii se află la școală, adică în procesul educațional.

Vor fi două categorii de burse: Burse de merit, cu condiția unei medii minime de 9, pentru cel mult 15% dintr-o clasă, și burse sociale.


În prezent se acordă:

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei (cea mai des întâlnită)
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Context

Bugetul pentru bursele elevilor a ajuns în 2025 la o valoare record de 6,4 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât bugetul Cercetării, care este de 2.1 miliarde de lei. Astfel că, bugetul pentru bursele elevilor trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin legea 198/2023 a unor angajamente nesustenabile, conform planului de guvernare, propus de premierul desemnat Ilie Bolojan.

La suma record de 6,4 miliarde de lei s-a ajuns prin creșterea numărului de burse și a cuantumului minim, precum și prin criterii care au dus la „bursele de merit Ligia Deca”, burse pentru elevi care au intrat la liceu cu medii de 1, 2 si 3.

Peste jumătate dintre elevii din clasele VI-XII primesc bursă de merit, iar circa 600.000 au avut anul trecut media generală între 9,50 și 10, în creștere cu 142% față de precedentul an școlar, conform unei analize Edupedu.ro din 2025.

Analiza sistemului de burse:

  1. Bursele trebuie să reflecte adecvat două lucruri: suportul pentru condiții socioeconomice dificile și/sau pentru excelență educațională.
  2. Bugetul trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin noua legislație (legea 198/2023) a unor angajamente nesustenabile. Dimensionarea se va face prin raportare la practici europene și la condițiile de sustenabilitate pe care și le permite țara.
  3. Ținând cont de faptul că bursele nu se impozitează, fondul de burse/bursele care se raportează la salariul minim pe economie se va raporta la valoarea netă a salariului minim”, conform planului de guvernare.

Număr record de elevi care primesc burse în anul școlar 2024-2025

În 2022, numărul de beneficiari de burse a fost de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a pragului de medie de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social.

În acest an școlar se acordă 1,7 milioane de burse pentru elevi, conform raportului de activitate a fostului ministru al Educației Ligia Deca, care nu precizează însă și cu câți bani se plătesc aceste burse.

Categorii de burse și număr de beneficiari în acest an

  • Bursă socială – peste 835.000 de beneficiari
  • Bursă de reziliență – aproape 154.000 de beneficiari
  • Burse de excelență olimpică I și II – peste 2.700
  • Bursă tehnologică – aproape 61.000
  • Bursă pentru susținerea mamelor minore – peste 900

Bugetul de burse școlare din 2022 până în 2025

În anul 2022 a fost alocată suma de 0,9 miliarde de lei de la bugetul de stat pentru bursele elevilor, in 2023 suma de 2,3 miliarde, în 2024 au fost alocate 4.9 miliarde de lei, iar estimarea pentru 2025 este de 6,4 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro, conform ministerului Finanțelor.


Mesajul integral al ministrului

Dragi oameni ai educației și cercetării,

Acesta este un mesaj mai personal, dar cu angajamente instituționale, la început de mandat.

Așa cum am mai spus, am început primul mandat (decembrie 2024 – iunie 2025) într-o dublă criză, politică și economico-financiară. Fără a intra în detalii, angajamentul meu ca expert/tehnocrat susținut de PNL, pentru primul mandat, a fost marcat de trei angajamente:

(1) să întărim traiectoria euroatlantică a țării – și cred că prin alegerea unui președinte cu acest profil am contribuit la asta;

(2) să asigurăm buna funcționare a sistemului de educație-cercetare, un sistem complex și complicat, și să inițiem doar reformele absolut necesare – cred că lucrurile au funcționat în parametrii normali, iar reformele stringente sunt vizibile (vezi Raportul QX);

(3) să fac un diagnostic al sistemului de educație-cercetare, cu propuneri de soluții și reforme de implementat pe termen mediu-lung – am făcut asta prin Raportul QX.

Unii au spus că am vrut să fac prea mult, alții că am făcut prea puțin. Eu nu pot face ce doresc alții, ci am făcut cât am promis eu, nici mai mult și nici mai puțin!

Sincer și direct spus, fără să mă plâng sau să dramatizez, nu am căutat poziția de ministru, am venit cu un angajament pentru un mandat, lăsând lucruri dragi și importante la Cluj-Napoca, invitat fiind să ajut într-o situație complicată pentru țară. Așadar, la sfârșitul primului mandat îmi doream și eram pregătit să revin la Cluj-Napoca. Acest al doilea mandat a venit tot necăutat, ca o datorie legată de faptul că noua Coaliție a asumat Raportul QX ca reformă majoră în educație-cercetare și, evident, ca autor, probabil că sunt cel mai indicat să-l implementez. Nu în ultimul rând, ca în primul mandat, la invitația premierului și a PNL, m-am simțit obligat să contribui la înfruntarea crizei prin care trece țara și, în plus, am văzut acum și o fereastră de oportunitate rară de normalizare a unor lucruri care trenează de prea mult timp în sistemul nostru de educație-cercetare.

La fel ca în primul mandat, încep al doilea mandat ca expert/tehnocrat susținut de PNL. Nu credeam că poate fi o situație mai complicată decât cea din primul mandat, mai ales că aspectul de instabilitate politică a fost soluționat. Așadar, eram optimist, în timp ce lucram la Programul de Guvernare pentru educație-cercetare (2025 – 2028). Optimismul s-a transformat acum într-un realism îngrijorat, când am văzut deciziile economico-financiare asupra educației-cercetării. Da, țara este în criză, iar dacă nu facem ceea ce este corect, atunci ne vom bloca.

Pun acest al doilea mandat sub două angajamente, și anume „Per Aspera Ad Astra” și „Sapere Aude”, probabil bine sintetizate de formula kantiană „Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine”! Altfel spus, da, dacă îndrăznim să credem în ceea ce facem cu raționalitate și morală, prin asperitățile crizei de acum, vom ajunge la binele pe care ni-l dorim.

Așadar, pentru educație și cercetare, obiectivele și reformele angajate pentru acest mandat sunt cele din Programul de Guvernare.

În componenta academică (educație-cercetare) acestea se bazează pe Raportul QX. Aspectele operaționale vor fi discutate cu experții în domeniu și cu actorii din ecosistemul de educație-cercetarea. Nu am emoții aici că vom găsi împreună cele mai bune soluții și chiar dacă pe alocuri vor fi dezbateri mai încinse, în final vom avea soluții larg acceptate în sistem, care îl vor moderniza major, spre bine oamenilor din educație-cercetare și al societății în general.

În componenta economico-financiară, deciziile asumate de Coaliție (și grupurile tehnice de lucru) le voi implementa pentru sistemul nostru în următoarele coordonate (prestabilite la modul general în Programul de Guvernare):

(1) Pe termen imediat, mesajul meu este că nu avem oameni de disponibilizat în educație-cercetare – asta înseamnă că nu vom opri contracte de muncă în vigoare și nu vom modifica salarii. Pe termen mediu, în legea salarizării unitare trebuie ca punctul de start în salarizarea în educație sa fie salariul mediu brut pentru debutant, iar pozițiile de CSII/CSI să fie tratate similar cu pozițiile de conf./prof. – acest lucru a fost de altfel deja angajat în timpul grevelor din 2023, a fost prins în diverse norme legale și unele chiar în Programul de Guvernare, președintele vorbind chiar la instalare de „stimularea financiară a personalului didactic”. Pe termen lung, trebuie să țintim atingerea, cel târziu până în 2030, a 1% din PIB pentru cercetare și a 15% din bugetul general consolidat (pe cheltuieli) pentru educație.

Pentru a asigura toate lucrurile menționate anterior – Programul bazat pe Raportul QX și aspectele încurajatoare din componenta economico-financiară a Programului de Guvernare (2025 – 2028) -, trebuie însă să ne asumăm eficientizări paradigmatice dificile ale sistemului nostru. Așa cum am spus, vă asigur că în acest demers mă voi ghida după raționalitate și decența moralei (cu un accent mare pe morala bunului simț). Așadar, intenționez să fac aceste eficientizări economico-financiare doar în contextul a două principii: (1) principiul raționalității (prin raportare la standarde/bune practici europene) și (2) principiul decenței (prin raportare la cât poate suporta țara acum). Iată câteva măsuri, impuse sistemului nostru în condițiile economico-financiare actuale și modalitatea prin care intenționez să le implementez (încă nu sunt definitive ca modalitate de operaționalizare, se află în analiză, discutând în aceste zile cu experți și partenerii de dialog social).

Bursele în educație

Creșterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate să fie susținută. Cred că a fost o intenție bună, dar este nesustenabilă! Avem unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una din forțele economice ale lumii sau să avem un impact clar demonstrat pe tot sistemul actual de burse. Dar, mai important, sincer și direct spus, mai ales acum în criză, nu ne mai permitem financiar acest sistem! Spre exemplu, trebuie să înțelegem că cheltuielile anuale cu aceste burse sunt acum spre 7 miliarde de RON, adică aproape un sfert din deficitul pentru care întoarcem țara pe dos și peste tot bugetul cercetării-dezvoltării-inovării din țară.

Măsurile raționale și decente pe care le văd sunt următoarele:

Păstrăm doar două categorii de burse. Bursele sociale, pentru a asigura incluziune, unde păstrăm și bursele pentru mame minore, în aceeași logică. Bursele de merit, până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9. După reorganizarea olimpiadelor/concursurilor, voi crește premiile obținute pentru câștigători.

Bursele se vor acorda doar pentru timpul în care elevii se află la școală, adică în procesul educațional.

Acolo unde legea obligă să ne raportăm la salariul minim pe economie, o vom face la salariul net, nu brut, în condițiile în care bursele nu se impozitează.

Bursele sociale vor trebui să fie acordate prin instituțiile autorităților locale de asistență socială, după o metodologie inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, profesorii și Ministerul Educației și Cercetării trebuind să se ocupe de educație.

În acest fel, definim corect „incluziunea” și „meritul”, fără să le distorsionăm sensurile corecte, iar copiii care au nevoie vor fi protejați prin burse sociale, iar cei care sunt foarte performanți vor fi susținuți atâta cât ne permitem acum. Odată ce facem aceste reorganizări raționale și decente, sunt convins că scontata mărire treptată a bugetului în anii care vin va aduce resurse suplimentare.

Norma didactică

Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.:cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social.

Degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic al normei.

Degrevările pentru funcțiile de conducere vor fi în jur de 30%, diferențiat în funcție responsabilități, și trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora.

Plata cu ora se raportează la timpul de lucru total (40 de ore pe săptămână), astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă.

În învățământul superior, limita de 16 ore echivalente va deveni 18, pentru a ajuta universitățile să se înscrie în bugetul alocat.

Concentrări/comasări educaționale

Se vor mări, în limite psihopedagogice și administrative, numărul minim și maxim de elevi într-o clasă.

De asemenea, pentru a încuraja și o reformă a învățământului rural, se va mări numărul de elevi de la care o unitate educațională poate avea personalitate juridică.

Dacă implementăm înțelept acest măsuri – să ne amintim că suntem în situație de criză, nu de normalitate socială -, fie și temporar, practic întărim și salvăm aspectele importante, eficientizăm ce nu merge bine și astfel ne dezvoltăm. Între măsuri impuse din afara sistemului (ex. „normă mărită”, „redimensionarea burselor” etc.) și dorințele noastre de a nu se schimba nimic din beneficiile actuale, am încercat să găsesc un demers rațional și decent, care ne permite să păstrăm oameni și salarii și să creștem pe termen mediu-lung. Altfel, în situații de criză, inevitabil alții ne vor dicta regulile și modificările. Îmi pot asuma angajamentul că orice modificare de acum care nu va mai corespunde în viitor practicilor europene și condițiilor economico-financiare o voi rediscuta și regândi.

Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung! Nu vă invit la același lucru, ci doar sper să fim cât mai mulți parte din soluții, nu din probleme. Nu cred că un om rezonabil nu înțelege rațional că modificările sunt rezonabile în situații de criză (unele erau necesare chiar în situație de normalitate). Pot înțelege însă ca psiholog că, emoțional, nu ai cum să fii mulțumit de măsuri de criză.

În fine, la modul real, dar cu mesaj simbolic, deoarece nu pot eu compensa efectele crizei în educație-cercetare, voi renunța lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecționa banii spre 2 burse de merit și 7 sociale (o să caut formula legală, nu asta este problema).

Joi, 27 iunie 2025, de la ora 14:00, voi avea o conferință de presă în care voi prezenta aceste lucruri și vă voi răspunde la întrebări la început de mandat. De asemenea, voi prezenta un calendar al reformelor din Raportul QX, pe care îl vom putea apoi examina periodic, sub aspectul respectării angajamentelor.

Cu deosebită considerație,

Prof. univ. dr. psih. Daniel DAVID, Ministrul Educației și Cercetării”


 

Categorie: Știri
Distribuie:
Articolul anterior
ACTUALIZARE | Arădeanul care și-a agresat bunica a fost arestat preventiv
Articolul următor
Dacă e vară e… francofonie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…

Actualizare 1 Pacienții de la Psihiatria de pe „Cicio-Pop” – mutați din cauza ploșnițelor care au invadat clădirea

0
Spitalul Județean Arad confirmă suspendarea activității medicale la Secția de Psihiatrie de pe str. Ștefan Cicio-Pop și transferul pacienților în alte unități medicale de profil. Conform reprezentanților Spitalului Județean Arad, suspendarea activității se aplică în perioada 4-9 septembrie în vederea efectuării unor lucrări de reparații și igienizare, precum și a procedurilor de dezinsecție și dezinfecție în toate spațiile medicale. Se vor repara și zugrăvi pereții și tavanele și se va interveni la pardoseală, atât în spațiile medicale, cât și pe holuri. Începând din data de 10 septembrie activitatea medicală va fi reluată, însă vor continua lucrările de reparații și igienizare…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

Șofer român de tir, răpit și torturat în Spania după ce a pierdut o jumătate de tonă de cocaină a mafiei albaneze | Bărbatul a fost salvat de polițiști înainte să fie executat

0
Poliția spaniolă a reușit să salveze un șofer român de TIR în timp ce era dus de răpitorul său într-o locație din provincia Barcelona, ​​​​unde se presupune că urma să fie executat pentru dispariția unui transport de droguri. Întreaga poveste, care implică și alți camionagii români, a fost relatată de cotidianul iberic El Pais. Conform reconstituirii realizate de surse polițienești, totul a început pe 1 august În acea zi, o înregistrare video a ajuns pe telefoanele mobile ale numeroși șoferi de camion români, permițând o singură vizionare înainte de a fi ștearsă. În înregistrare apărea un bărbat cu un pistol…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

VIDEO Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a ajuns de la o „bere cu băieții”, direct în arest pentru 24 de ore

0
Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a fost reținut de polițiști după ce a bătut un localnic pe terasa unui magazin din localitate. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 18:45, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru lovire și tulburarea liniștii publice. reținut_scandal Dumbrăvița „La data de 29 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, în Dumbrăvița. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din Dumbrăvița, pe fondul…

VIDEO IPJ ARAD | Analiza activității în primele 7 luni ale anului 2026 | S-a intervenit la 9.239 de sesizări, din care 8.179 sesizate prin 112

0
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut vineri, 28 august, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 7 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Prezent la conferință a fost și adjunctul IPJ Arad, comisarul șef de poliție Nica Ionuț. Conform analizei prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, în primele 7 luni ale acestui an au crescut intervențiile în cazurile de violență domestică, numărul ordinelor de protecție provizorii și al măsurilor preventive dispuse fiind semnificativ mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.…

VIDEO ACTUALIZARE | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Chestor Dan Stoicănescu: „Au fost încălcate mai multe prevederi legale și procedurale în contextul evenimentului respectiv”

9 comentarii
Articol inițial, 27 august | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Un tămbălău care nu s-ar fi întâmplat dacă un bețiv din Curtici, fără permis, nu intra cu mașina-n șanț pe o stradă din Sântana Miercuri a fost o zi cu ghinion pentru un bărbat în vârstă de 48 de ani din Curtici, care a fost implicat în două accidente rutiere la interval de câteva ore. Primul, autoprovocat, conducând băut și fără să dețină permis; al doilea, fiind pasager în autospeciala de poliție implicată în accidentul din fața Consiliului Județean Arad. Primul…

VIDEO Zeci de păgubiți au protestat în fața sediului fostei reprezentanțe KIA din Arad

0
Zeci de păgubiți au protestat vineri după-amiaza în fața sediului fostului dealer KIA din Arad (LUK MOTORS ROM ARAD), purtând pancarte și tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto LUK MOTORS ROM Arad pentru autoturisme, marca KIA și ISUZU, pe care nu le-au mai primit. Cei înșelați solicită asumarea răspunderii din partea KIA România, livrarea mașinilor sau restituirea sumelor achitate și plata despăgubirilor în cazul în care livrarea nu se poate materializa. Protestatarii cer ca ancheta să îi vizeze atât pe reprezentanții locali ai fostei reprezentanțe KIA din Arad (LUK MOTORS ROM AUTO SRL), cât și pe reprezentanții KIA…
veterinar arad
Articolul următor Dacă e vară e… francofonie! Apasă aici pentru a citi
Secret Link