[COMUNICAT DE PRESĂ]
Vedem meciul împreună!
Nu poți să mergi la Oradea, dar totuși vrei să vezi derby-ul UTA – Rapid într-o atmosferă de #ZiDeMeci? Te așteptăm alături de noi, la Arena „Francisc Neuman”!
Toți suporterii care, din diferite motive, nu au posibilitatea să ajungă la Oradea pentru a vedea meciul direct pe stadionul „Iuliu Bodola”, dar care își doresc totuși să urmărească partida alături de alți suporteri care simt aceeași dragoste față de UTA, sunt așteptați vineri seara, începând cu ora 19:00, pe platoul din fața Arenei „Francisc Neuman”.
Astfel, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat de către Suporter Club UTA, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultura Arad și SIS Events, vă așteptăm cu un ecran uriaș pe care vom vedea meciul împreună. De asemenea, va fi amenajată o zonă food & drinks, dar și o zonă fanshop.
Pentru noi doar UTA contează!