Când vorbim despre sistem, trebuie s-o facem sistematic și se cade să fim subiectivi
Se făcea că era vara lui 2016. Se apropiau alegerile din decembrie, România se zvârcolea în bătălia dintre nou și vechi.
Societatea și atunci, la fel ca azi, era înaintea clasei politice – asta se întâmplă în mod normal la cei care nu au știut niciodată cum este „bine” și gustă pe bucăți viața la care părinții lor doar au sperat.
Imaginați-vă România pe o pistă de curse pentru mașini, în care noi am pornit în decembrie 1989 cu o Dacie 1310 și concuram cu toate țările europene, vestice și estice.
Păi până noi dădeam o tură de pistă, nu doar că nu îi ajungeam sau nu întreceam pe alții care concurau deja cu 50 de ani, chiar mai mult, înaintea noastră, dar chiar decorul în orice punct al tribunei se schimba de zece ori până ajungeam la următoarea tură.
Revin la Arad
În august 2016 am fost contactați, eu și prietenul meu defunct, Dan Artimon, pentru o întâlnire cu Nicușor Dan, pe atunci președintele USR, celebra Uniunea Salvați România
Noua generație de politicieni „progresiști” adică atunci orientați cumva chiar spre progres, oameni cu școală, umblați pe afară ca pașoptiștii de pe vremuri și care credeau, unii, că pot aduce un vibe nou în societate, că pot cumva europeniza bolșevismul naționalist românesc.
Era trecut deja mai bine un deceniu de când Iliescu a cotit forțat spre vest după căderea URSS.
România era deja în NATO și pe drumul spre UE, în mare măsură datorită deciziilor luate în perioada Constantinescu și sprijinului puternic oferit atunci de lideri occidentali precum Tony Blair.
Sistemul era format în principal din ceaușiștii noi, noua clasă de îmbogățiți cu putere politică, protejați de tinerele speranțe ale securității comuniste.
Cei care au crezut că Ceaușescu a fost singur cu Leana în poveste greșesc la fel ca aceia care cred că dictatorii joacă singuri în filmele lor.
Când m-a sunat Dan că trebuie să ne vedem cu Dan de la USB, inițial i-am replicat în glumă că USB e cablu, dar că discutăm și ne vedem.
Așa că la întâlnire am propus să mergem documentați cumva, să facem un sondaj în Arad, ca să vedem cum stă partidul nou în preferințe. USR cred că a luat ființă chiar in august 2016 prin fuziunea dintre USB (Uniunea Salvați Bucureștiul), noul partid USR și UPC (Uniunea pentru Codlea), noi urmând să aflăm obiectivele de la președinte.
Ca orice președinte normal de partid, Nicușor Dan a căutat, contactat oameni și din societatea civilă sau partide mici.
O dată pentru că el venea din societatea civilă și a avut rezultate în București, iar al doilea motiv era că politicul era de pe atunci înregimentat obtuz și parțial compromis.
Așa că am făcut sondajul.
SONDAJUL DE OPINIE COMANDAT ÎN VARA LUI 2016
2016 | Sondajul comandat de Consiliul Local Civic by www.criticarad.ro
A ieșit că în august 2016, când rata de răspuns era totuși mică, oamenii fiind în concediu, USR în Arad ar fi luat 8,08%.
La vizita lui Nicușor Dan în Arad nu am putut participa la întâlnire.
S-a întâlnit în schimb cu actuala conducere a USR Arad, oamenii fiind pe atunci, majoritatea în M10, partidul doamnei Monica Macovei, deja în disoluție accelerată și fără rezultate uluitoare.
Așa că am fost invitați ulterior întâlnirii din Arad, la București, unde împreună cu cei doi Dani am discutat deja documentați și cu sondajul în mână.
Discuția s-a desfășurat la o pizza și un pahar cu vin, întinse pe mai mult de trei ore. Cu oameni normali ai ce vorbi. Dacă și asculți, afli lucruri noi. Lumea nu începe și nici nu se termină în capul nostru.
Nu vă încarc cu detaliile discuției, dar vă pot spune concluziile de moment
După cum bine știți, „noi” nu am condus USR Arad, refuzând politicos oferta, cu tot respectul, din mai multe considerente.
Am concluzionat că nu dorim să construim, nici măcar local, un partid de balama de care să depindă guvernul, pentru că balamaua nu decide niciodată nimic.
Noi am considerat de pe atunci că oamenii, societatea românescă are nevoie de o schimbare în profunzime, ca măcar să aibă șanse minime de a se apropia și de a ajunge din urmă Europa de vest. Vorbim aici de dezvoltare economică, mecanisme democratice, calitatea vieții oamenilor.
Nu am făcut destul pentru asta, iar atunci când am crezut că am făcut mai mult, a intervenit „agenda de la centru”.
Pumn în gură și mucles.
USR a reușit în 2016 să atingă un scor spre 9% național. În Arad s-a putut mai puțin: 7,08% la Camera Deputatilor și 7,49% la Senat, mult sub media națională.
Oamenii au înțeles mesajul, au închis partidul, au țintit la balama și asta a ieșit. Au fost „disciplinați”. Sondajul a fost corect.
Din august 2016 până în decembrie 2016, contribuția filialei la creșterea partidului a fost mai mică de zero, dar le dau zero, dată fiind marja de eroare a sondajului.
Adică s-au urcat pe cal, pardon – pe val și l-au ținut așa. Au înțeles ca „agenda partidului” la centru este „partid de balama”.
Au acceptat direcția stabilită de la centru și au jucat rolul care li s-a cerut. Unii au făcut carieră politică din asta, alții au dispărut între timp.
Acu, sincer, dacă nu erau ei erau alții.
Nu comentez mai mult. Oricine avea aceleași aceleași frâne puse.
Și mie mi se reproșează căteodată faptul că am plecat din AUR pentru că aș fi putut fi deputat. Am ales altceva.
La fel am plecat din PLUS văzând aceeași agendă ascunsă care în 2019 se lovea cu altă agendă, tot de aceeași balama a USR, cu aceleași metode „bolșevice specifice”.
Despre asta în alte episoade; despre caracter. Cu toată modestia de care sunt în stare.
Una peste alta, cum spuneam, indiferent ce vor oamenii din partide, aici mă refer și la oamenii din USR Arad din 2016, chiar daca vor și pot, nu li s-a dat și nu li se dă voie să facă ce trebuie.
Unii s-au pierdut pe drum îmbătați de glorie, confundând valul popular cu valoarea personală, iar cei care încă pot azi, sunt prea puțini față de oportuniștii de serviciu de care nu ai cum să scapi. Lor le e bine și fac orice ca să rămână așa, cu orice preț.
Dar prețul a devenit de neplătit.
Așa am ajuns azi aici… sau și așa
Nu vreau să scuz pe nimeni spunând că nu cred că se putea mai mult. Atât s-a putut, cu experiența de atunci, cu mintea de atunci și cu oamenii de atunci.
Orice sfânt are un trecut și orice păcătos are un viitor.
Azi ne prindem și noi că nu trăim într-o bulă în care putem experimenta la nesfârșit, uși și balamale, pentru că lumea din jur ne afectează.
Azi am învățat muuuult de tot și e greu să mai greșim grav dacă vrem să ne ajungem cu lumea bună.
Am schimbat și mașina de pe pistă, dar suntem cam împrăștiați în tribune.
Îmi pare rău de toți cei care au avut speranțe și au votat. De noi.
Am ajuns să cred că multe dintre aceste proiecte politice nu au fost construite pentru a schimba sistemul, ci pentru a funcționa în interiorul lui.
Azi, posibil să putem. Până putem. Alții au putut.
Dar nu așa ca până acum.
Să ne meargă bine!
P.S. Sondajele de azi vă arată clar de ce balamalele la uși sunt cam la fel ca acum 10 ani chiar dacă noi sperăm să fie altfel.
