Doi hoți de mașini din Săvârșin au fost reținuți de polițiști

politie retinere
Distribuie:

Cei doi bărbați au furat marți, 15 iulie, un autovehicul din comuna Petriș și au fost reținuți pentru furt și infracțiuni rutiere. Activitatea lor infracțională s-a derulat pe „episoade”, începând cu luna februarie a acestui an. Pe numele acestora s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile.


„În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că doi tineri din comuna Săvârșin, cu un autovehicul neînmatriculat, pe care ar fi aplicat un număr de înmatriculare fals, s-ar fi deplasat în comuna Petriș, de unde ar fi sustras un alt autovehicul neînmatriculat, iar ulterior le-ar fi condus înapoi, până în comuna Săvârșin.

Mașina a fost depistată în satul Troaș, pe un drum forestier, fiind predată persoanei vătămate.

Din cercetările efectuate a reieșit că, încă din luna februarie 2025, bănuiții ar fi sustras cheile primului autovehicul, fapta nefiind sesizată la momentul producerii.

În baza probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pe numele acestora, magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova au emis măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate sub supraveghere procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat, furt în scop de folosință, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală și nu poate, în nicio situație, să înfrângă prezumția de nevinovăție.” – a informat IPJ Arad.



 

Categorie: Știri
Etichete: hoți, IPJ Arad, mașină furată, petris, Savarsin, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Bibarț promite că unele tarife pentru seviciile oferite de Primăria Arad nu se modifică începând cu data de 1 august
Articolul următor
[CRITIC GUEST] Florin Hălălău: „Locuri ascunse de păstrare a memoriei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…