Dorel Căprar și-a găsit nișa în politică: SERVICIILE

dorel căprar și-a găsit nișa
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Despre Dorel Căprar nu mi-am propus să scriu nici înainte, nici după ruptura de PSD. Am vrut să-i dau o pauză de atenție, dar l-am urmărit discret în spațiul public. A lipsit o perioadă și am considerat că e decent (acordându-i circumstanța atenuantă conform căreia „după orice divorț ai nevoie de-o pauză”).
Dar Căprar a revenit brusc și agresiv. După primele două, trei apariții, am realizat că, dacă în ultimii 16 ani, ar fi fost atât de dârz în lupta cu Falcă la nivel local cum e acum de dârz în lupta cu Fifor, altfel ar fi rămas CEVA în politica arădeană. Ar fi rămas cumva bărbatul care s-a luptat cu zmeul. A ales să n-o facă.  De acum înainte, orice rival al său va fi tratat cu frustrarea unui Făt Frumos în retragere care-a trăit într-un pact cu Zmeul pe tot parcursul basmului – după final, devenindu-i vrăjmaș.

Președinte al  Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională până… ieri (04.09.2019 este data demiterii sale din cea mai înaltă funcție pe care a ocupat-o în cariera lui), Dorel Căprar  e conștient că nu-l poate „face” singur pe Zmeul care, în mintea sa, figurează ca uzurpator – și cum poți mai altfel de bine să nu fii singur, decât să-ți iei lângă tine serviciile? Și nici măcar nu le ei discret, ci pe față, printr-un status pe Facebook.

Interesant. Mârșav și meschin – dar interesant!
Nu trebuie să fii foarte versat să-i citești printre rânduri intențiile. Revin serviciile în „activitatea legislativă” pentru că nu crede că „trebuie să ne ferim de acești oameni”. O să revină în viața noastră să ne acapareze tocmai atunci când credeam c-am scăpat de ei. Elucubrează pe fâșia naționalist-extremă și insistă enorm pe trădare dar sub paravanul iubirii de neam. Ne prezintă contabil „deficitul major de patriotism”, și, dacă tot traversăm o criză de sănătate e bine să diagnosticăm și niște „convulsii sociale” , instigând voalat la o lovitură de stat. Pardon, nu el, ci articolul 2 aliniatul (2) din Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 (republicată) privind securitatea națională a României, „Cetățenii români, ca expresie a fidelității lor față de țară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securității naționale.” Pentru că treaba noastră cetățenească morală este doar să legitimăm serviciile în viața noastră, că lovitura de stat o dau singure, conform definiției.

Se conturează tot mai mult conspirația că de fapt pandemia asta are o singură miză, chiar la nivel mondial: consolidarea raportului de forță a serviciilor secrete din fiecare stat și întărirea puterii guvernelor. În ultimii ani, organele statului au creat doar haos, Prin succedarea la putere a aproape întregului spectru politic – și acum e momentul să facă ordine. Să revină la setările din fabrică. Fiecare la el în ogradă. Pentru asta e necesar și suficient să dai un semnal celor care până acum au fost pe modul „antrenament și racolare de membri” în diverse cercuri de interese. Și sunt grupuri nu mari, dar puternice. Au acționat în zona gri a societății dar s-au clădit și s-au sudat. Atât de mult s-au infiltrat în mulțime, că s-au albit încât nu-i mai distingem. În față l-au băgat pe cel mai albit dintre ei. Prin comisii de securitate și apărare. I-au facilitat acces la informații esențiale, i s-au înlesnit relații. O mină de aur pentru cei „de care nu avem motive să ne ferim”. Dacă absența i-am considerat-o decentă, revenirea nu trebuie să scape netaxată. Pentru că e publică, e vizibilă, e periculoasă. Pentru că avem dreptul de cetățean puțin mai atent la ce se-ntâmplă-n jur și care decodează discursul public. Pentru că alura de haiduc răzvrătit al stângii nu poate convinge, mai ales știind că nicio răzvrătire politică nu e dovada bunelor intenții. Domnule Căprar, atât am avut de spus în această ecuație politică propusă de dumneavoastră. Poate, aș adăuga, și faptul că după aceste pusee de patriotism pe care nu conteniți a le manifesta, înțeleg și profanii rolul pe care dumneavoastră l-ați avut în PSD. Domnule, Căprar, la Patria ante omnia! Semper fidelis! mai adăugați și Res ne verba! (Sloganul de campanie al – odihnească-se întru Domnul! – celui căruia i-ați fost frate, pretorian, spion și duce de râpă, răposatul Dorel Popa). 

Mesajul postat pe pagina sa de facebook, joi, 07 mai 2020 și care m-a făcut să uit că despre Dorel Căprar nu mi-am propus să scriu:

„În actualul context puternic marcat de acțiunile și/sau inacțiunile ticăloase, iresponsabile, anticonstituționale și trădătoare ale unor parlamentari, vă propun tuturor un exercițiu de gândire.
Acesta privește posibilitatea ca, în scopul de a preîntâmpina producerea unor astfel de situații, cel puțin să reflectăm dacă nu ar fi potrivit să introducem în procedura legislativă ce vizează aspecte de securitate națională, obligativitatea solicitării și obținerii de la Serviciul Român de Informații, a unui punct de vedere de specialitate, privitor la inițiativele legislative.
Având în vedere că Parlamentul României exercită controlul parlamentar asupra Serviciului Român de Informații, oare de ce nu ar fi de dorit ca membri ai personalului acestei unități, cunoscuți pentru patriotismul lor și vigilența la amenințările la adresa securității naționale, să acorde sprijin în activitatea legislativă.
Eu cred că nu avem motive să ne ferim de acești oameni.
În condițiile deficitului major de patriotism și bună-credință din Parlamentul României, apreciez că ar putea fi o opțiune pentru a se evita crearea de situații de amenințare la adresa securității naționale.
În acest sens, eu afirm cu hotărâre că am mult mai multă încredere în membrii personalului Serviciului Român de Informații și în cei ai Serviciului de Informații Externe, decât în mulți dintre membrii Parlamentului României.
În astfel de situații avem obligația să cooperăm cu organele specializate ale statului, pentru înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale și pentru a preveni convulsiile sociale.
Potrivit dispozițiilor articolului 2 aliniatul (2) din Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 (republicată) privind securitatea națională a României, ,,Cetățenii români, ca expresie a fidelității lor față de țara, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea securității naționale.”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2692203407677769&set=a.1378640122367444&type=3&theater

 

Categorie: Politice
Etichete: Dorel Caprar, Mihai Fifor, SRI
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: „Guvernul Orban ascunde realitatea pandemiei“
Articolul următor
Mihai Fifor: „PSD cere Guvernului să ofere de urgență date clare, reale și complete asupra situației actuale“

4 comentarii. Leave new

  • Avatar of A.Rădeanu
    A.Rădeanu
    8 mai 2020 9:45

    SRI a întors cheița păpușii Căprar și acum acesta joacă după cum i se cântă. Cochetează cu PPU-SL, un partid infestat de securiști mai ceva ca SUA și Rusia de Covid.

    Răspunde
  • Da, trist. Abia acum m-a dezamăgit Caprar.

    Răspunde
  • La analfabetul ăsta îi Spune-ți Domnule…un cumpărător de diplome.semidoct,șpăgar,hoț,o maimuță politică ,ieșit pe ușa din spate a istoriei de 30 de ani a democrației din ROMASTAN…pfiiuu

    Răspunde
  • Avatar of florea virgil
    florea virgil
    22 octombrie 2020 12:42

    Fractura de logică la Dorel Căprar se vede din modul cum înțelege convulsia socială. De ce aceasta trebuie să fie neapărat temă a seviciului de informații interne, doar le ne poate spune, pentru că eu înțeleg în fapt convulsia ca un efect al unei proastei guvernări. Or, aceasta se rezolvă de Parlament, fără ca SRI să aibă un capăt de treabă.Iar în ceea ce privește securitatea națională, poate că nu ar strica să definim termenul. Să știm de unde începe și unde se sfârșește această securitate. Pentru că de fapt la vârful statului român ( căruia SRI îi produce informări) acțiunea este cel puțin discutabilă pe tema securității.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…
Wise
Articolul următor Au scăpat și de Carmen LUCUȚA. Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost suspendată astăzi din funcție prin Ordin de Ministru Apasă aici pentru a citi
Secret Link