De când a fost instituit sens unic pe unele străzi din cartierul Alfa au fost exprimate nemulțumiri în spațiul public, în special din partea rezidenților din zonă. Habar nu avem de ce, dacă nu ne place o regulă de circulație, n-o respectăm, cu orice risc. O asemenea situație a fost exemplificată duminică seara, de un consilier local, care se alătură „corului de nemulțumiți” și merge atât de departe încât încurajează șoferii să nu respecte semnele /regulile de circulație dacă nu le plac și să-l înjure pe primar pentru că au fost instituite.
O atitudine deplasată, populistă degeaba
și care încurajează (chiar instigă la) nerespectarea regulilor de circulație din partea unor șoferi și așa indisciplinați. Neinspirata postare a consilierului local Dorian Curcanu pe pagina sa de Facebook:
„Mulţumim, Călin Bibarţ, pentru ideea ta genială cu sensul unic din Alfa! Mai înainte era să moară două persoane. Air bag sărit, daună totală!”.
Nu au întârziat comentariile pro și contra, de parcă respectarea semnelor de circulație e facultativă
„Cu tot respectul, dar sensurile unice aduc doar beneficii. Circulația e mai fluidă, câștigi locuri de parcare, nu mai trebuie să te ferești, să dai cu marșarierul pentru a face loc altui participant la trafic etc Și oricând e mai bine să ocolești câteva sute de metri, decât să rămâi blocat, să te cerți care trece primul ș.a.m.d.”
„Acu serios că nu poți da vina pe primar doar pentru că un șofer nu știe să citească semnele de circulație. De doi lei sau de doi bani este total irelevant. Obligația șoferului este să conducă conform indicatoarelor. Nu are nici o scuză că pătrunde ca boul pe contra sens.”
„Sensul unic a tot fost anunțat în presă cu mult înainte de a face schimbarea. În plus, există indicatoare. Dar trebuie să ții cont de ele, nu să încerci să „fentezi” ca să nu ocolești 2 minute. Și mie mi-a ieșit o tipă în față, localnică care cunoaște drumul. Și la intrarea sau ieșirea în și din parcări la fel se întâmplă.”
„Ca șofer te ghidezi după semnele de circulație. Cine merge pe baza „așa o fost ani de zile” nu merită permisul.”
„N-are treabă nici primarul, nici sensul cu șoferul idiot… ne aruncăm oful și amarul pe animozități politice ipocrite…”
Și, „Bibarț e de vină”…
„Cea mai mare tâmpenie cu sens unic în Alfa! După ce te-ai obișnuit ani de zile cu circulație din ambele părți s-o trezit o minte luminata ca Bibarț că-i trebuie lui sens unic în Alfa, oare de ce doar din motivul ca lumea nu vrea să își plătească loc de parcare la Fast Park deci în concluzie e un mare incompetent si frustrat domnul primar bravo.”
„Primarul ăsta la cât este de luminat în urma timpului cât a stat în spatele lui Falcă ca ucenic are să dea o recipisă în care va zice ca de mâine se va circula doar în sens opus, de la capătul celălalt începând.”
„Dacă face locuri de parcare la mine în fața la bloc, am să adun semnături pentru demiterea lui. O mizerie de primar.”
Dorian Curcanu insistă…
„Au instituit sens unic pe o stradă destul de lată, asta doar cu scopul de-a face locuri de parcare cu plată. De ce să plătească arădenii extra 600 lei? Ca să meargă banii la Recons și să-i spargă cum știu ei să-i spargă. Majoritatea cartierului se plânge de măsura asta.”
… dar uită că e consilier local și poate influența deciziile prin vot în CLM
și treaba lui e să reprezinte arădenii, inclusiv pe cei din Alfa, acolo unde se iau deciziile. Pentru că nu poate Recons (nici mie nu-mi place Recons dar tot plătesc parcarea în municipiu) să instituie și să majoreze tarife de capul lui, tot în CLM la vot ajunge proiectul de hotărâre.
Vreau să cred că e doar o (altă) gafă a consilierului local
și nu are asemenea convingeri prin care să încurajeze șoferii indisciplinați să nu respecte semnele/regulile de circulație care nu le plac.
La nivelul județului Arad, sunt organizate 440 de secții de votare și au fost tipărite peste 418.000 de buletine de vot. Pe listele permanente sunt înscrise 379.296 de persoane. În municipiul Arad,…
Românii își aleg președintele! Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ce are loc pe 4 mai 2025, în România au fost amenajate 18.979 de secții de votare. Acestea s-au deschis…
Românii sunt chemaţi la urne duminică, 4 mai 2025, la primul tur de scrutin pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani. Alegerile pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025…
Prefectul Mihai Pașca a susținut miercuri, 23 aprilie, o conferință de presă în cadrul căreia a abordat punctual patru teme: organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, sesiunile suplimentare de testare…
Flota de transport public a Municipiului Arad va fi suplimentată cu încă 10 tramvaie eficiente energetic prin Programul Regional Vest 2021-2027. Municipiul Arad a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională…
La sediul Instituției Prefectului – Județul Arad s-a desfășurat marți, 15 aprilie, ședința Comisiei de Dialog Social pe tema intenției anunțate public de conducerea societății comerciale Greenbrier România – Astra…
[ACTUALIZARE] (15.04.2025): Bibarț își dorește ca de Revelion să avem „Unitate Militară pe sistem containere” în Gai, iar de anul viitor, Cetatea | Înregistrarea ședinței CLM, în care s-a votat în…
Claudiu Târziu și-a anunțat miercuri plecarea din partidul pe care l-a fondat. Tărziu a explicat pe larg motivele „despărțirii” într-o „scrisoare” publicată pe blogul său. Conform informațiilor noastre încă neconfirmate…
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.