În ultimele două zile s-au petrecut accidente rutiere aproape non-stop pe drumurile județene dar chiar și în municipiu.
La ora 15:38 a fost anunțat un accident rutier, pe centură la Nadab. Patru victime, una în stop cardiorespirator, una încarcerată, două conștiente. Echipaje alertate: B2 Chișineu-Criș, SMURD Arad, SM Curtici și ESA Caransebeș.
Din nefericire, victimei de sex feminin găsită în stop cardiorespirator i s-a declarat decesul.
Celelalte trei victime, toate adulte, două de sex masculin și una de sex feminin, au fost transportate la UPU.
(Foto – DRDP Timișoara)
IPJ Arad: Accident mortal
„Acum puțin timp, pe D.N. 79, în zona localității Nădab, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc o coliziune între două autoturisme, în urma căreia și-a pierdut viața o femeie, pasageră într-unul din autoturisme. Alte trei persoane au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.” – a transmis IPJ Arad cu privire la accidentul de la Nădab.
[ACTUALIZARE] (ora 18.41): IPJ Arad a revenit cu un alt comunicat de completare a informațiilor inițiale:
„Un bărbat de 64 de ani, din Chișineu-Criș, în timp ce conducea un autoturism pe Str. Aradului, din. Nădab, la intersecția cu D.N. 79, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa dinspre Șimand spre Chișineu-Criș, condus de un bărbat de 51 de ani.
În urma accidentului, la fața locului a fost declarat decesul unei femei de 57 de ani, pasageră în primul autoturism. Alte 3 persoane au fost transportate la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.”
Al doilea accident, la Bocsig
La ora 15:41 la Bocsig, ieșire spre Mănerau, alt accident rutier cu 2 victime conștiente. S-a alocat echipaj SAJ cu asistent și SMURD Ineu. La locul accidentului, echipajele medicale au găsit trei victime, doi adulți și un copil de 11 ani. Victimele au refuzat transportul la spital.
Sursa: SAJ