S-a confirmat deja în ultimele săptămâni – Iustin Cionca „este bucuros” că „în sfârșit” (deși e de-abia începutul unei mari dușmănii) Zona Liberă concesionează terenul fabricii de avioane/drone, fără a mai fi scos din circuitul Zonei și trecut în administrarea CJA, iar Andrei Ando „trâmbițează” și el în presă marea realizare.
Pentru că am urmărit acest subiect încă de pe când nu era voie să se vorbească despre el (vezi articolele asociate), și măcar de dragul consemnării evenimentelor istorice, se impun câteva precizări punctuale:
1.Motivul pentru care l-au „zburat” pe fostul director al Zonei, este acum emanat ca mare realizare
Pentru cei care nu uită mâine ce citesc azi și au capacitatea de filtrare a detaliilor a tot ceea ce se petrece în jurul lor, reținând esențialul pe termen măcar mediu dacă nu lung, a fost notoriu scandalul din ședința CJA în care fostul director s-a opus scoaterii terenului din Zona Liberă (vezi articolul colegilor noștri de la Special Arad intitulat „Ură, ciudă, disperare sau… „reglare de conturi”? Dialog halucinant între Cristina Bibarț, directoarea Zonei Libere Curtici Arad, soția primarului municipiului, și președintele Județului Arad”), insistând ca fabrica, dacă se face, să se facă în cadrul Zonei, pe terenul concesionat de Zonă, astfel încât Zona să încaseze contravaloarea concesiunii. De la Cionca la Seculici și de la Gibanica la Falcă, toți au sărit ca arși din jilțuri și au decis că „se opune dezvoltării Aradului”.
La acel moment, același Iustin Cionca a găsit „soluția salvatoare” și insista că este cel mai bine ca acel teren să fie scos din Zona Liberă și trecut în administrarea CJA, numai să se rezolve odată. Dar Guvernele (că au fost vreo trei distincte între timp) i-au refuzat emiterea HG-ului cu privire la transferul suprafeței de teren, s-a revenit de unde s-a plecat și acum e o „idee genială”. Bineînțeles că doar din motive „birocratice” și din „incompetență” nu s-a emis HG-ul – și nu din lipsa de încredere pe care propriile Guverne au avut-o față de această combinație.
2. Ca să fie cât de cât clar, a fost blocată doi ani această „investiție”, fix din vina celor care acum și-o arogă.
Cum – vorba cuiva, element important în această ecuație – „ce treabă ai tu să te bagi în subiectul ăsta? N-ai ce scrie? Nu-i treaba ta cu cine s-a asociat Seculici și, în alte părți, ziariștii mai zboară-n aer cu bloc cu tot”, domnul din spatele fabricii (că asociații din firma cu sediul în Arad sunt doar interfața: chiar și Gheorghe Seculici este o marionetă… „un șef simbolic” și atât, indiferent dacă e conștient de asta sau nu) – recomandăm focusarea atenției și amenințărilor, după caz, asupra celor cu adevărat responsabili de această „întârziere”, dacă apreciază că le merită, din simplul motiv că traficul de influență și combinațiile de bani dacă se fac, se fac cu persoanele publice din anumite poziții cheie, nu cu Aradul, nu cu jurnaliștii, nu cu cititorii.
Personajul din spatele investiției și beneficiarul real, împreună cu „unul dintre animăluțele de companie”:
3. Tot ce nu s-a putut în 2021, se poate acum. Deci miza reală se confirmă a fi fost cea de a elimina singurul personaj din Zona Liberă care „nu era de la ei din gașcă”
E greu de înțeles cum rezolvarea situației nu s-a putut tranșa în 2020/2021, dar se poate, fix la fel, în 2022! Acesta fiind motivul suspiciunilor de atunci vehiculate în spațiul public. Adică, în 2020/2021 „oficialii” fugeau ca dracu de tămâie de acest subiect în spațiul public, evitând orice declarație, iar acum ne bombardează cu comunicate oficioase.
4. Se poate stabili un prejudiciu material adus Zonei Libere
Având în vedere că varianta concesiunii terenului în Zona Liberă, cu plata concesiunii către Zona Liberă, era singura variantă viabilă (și atunci ca și acum), nu este o exagerare de presă să fie abordat și acest aspect, strict financiar. Pentru că, dincolo de îngrijorările autorităților publice cu privire la „soarta” investitorului, ar fi fost legal să-și exprime îngrijorările în primul rând, cu privire la sumele neîncasate de Zona Liberă, iată, mai bine de 1 an, pe motiv că nu s-a semnat la acel moment contractul de concesiune.
Mai mult, dacă e să amintim la rigoare, mai exista încă o ofertă pentru teren în Zona Liberă, din partea altui investitor, iar acceptarea unuia nu ar fi presupus excluderea celuilalt: teren era suficient pentru ambii investitori. Dar stabilirea prejudiciului și imputarea/recuperarea lui, ar trebui să fie grija altor instituții ale statului, tot publice și ele.
5. Să-i zicem concluzie, nu chiar mesaj de adio
În ceea ce ne privește, pe acest subiect, s-a cam spus tot ce se putea spune. Se vor înfrupta mulți din această investiție, dacă se va realiza. Unii vor promova, unii vor avea câștig electoral și politic, unii își vor satisface orgoliul, unii vor încasa publicitate. Pentru toată lumea va fi ceva fleică din vițelul cel gras, mai puțin pentru siguranța națională. Dar asta deja nu mai este treaba jurnaliștilor…
CLICK AICI pentru ARTICOLE ASOCIATE.
