Echipa care a reprezentat România la Campionatul European de Securitate Cibernetică (European Cyber Security Challenge – ECSC 2024 ), eveniment desfăşurat în perioada 8 – 11 octombrie la Torino, în Italia, a reușit să se claseze pe locul 8. În competiție au intrat 37 de echipe formate din cei mai talentaţi tineri în domeniul securităţii cibernetice din Europa.
Lotul României a fost compus din:
- Alexandru-Darius Ghica – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti;
- Vlad-Ionuţ Seba – Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti;
- Denis-Cristian Văşcuţă – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti;
- Vlad-Ştefan Mateciuc – Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia;
- Robert-Alexandru Antal – Complexul Educaţional „Laude Reut” din Bucureşti.
Elevii au fost îndrumaţi de George-Marius Şinca – lector univ. dr. la Universitatea „Emanuel” din Oradea, coordonator principal, şi de Ancuţa-Dumitriţa Doce – manager superior securitate cibernetică, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică din Bucureşti, coordonator adjunct.
ECSC 2024 a reunit cei mai talentați tineri din domeniul securității cibernetice din Europa. Pe parcursul celor două zile de concurs, echipele naționale au concurat pentru trofeul european prin rezolvarea sarcinilor legate de securitate din domenii cum ar fi securitatea web, securitatea mobilă, puzzle-urile crypto, reverse engineering și forensics. În tot acest proces de rezolvare a unor challenge-uri, echipele au colectat puncte pentru fiecare rezolvare corectă a lor.
Tinerii care își doresc să reprezinte România la campionatul european trec printr-o selecție riguroasă la nivel național.
Ei trebuie să participe iniţial la Campionatul Naţional de Securitate Cibernetică – RoCSC sau, începând de anul acesta, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, competiţii organizate de Serviciul Român de Informaţii (prin intermediul Centrului Naţional Cyberint), Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) şi Ministerul Educaţiei, împreună cu parteneri privaţi.
Ministerul Educaţiei transmite că tinerii interesaţi de dezvoltarea abilităţilor tehnice de profil se pot pregăti pentru Campionatul Naţional de Securitate Cibernetică sau pentru Olimpiada de Securitate Cibernetică pe platforma educaţională online CyberEdu, un spaţiu digital de antrenament în care se regăsesc majoritatea exerciţiilor propuse în ediţiile anterioare ale ROCSC şi ECSC, precum şi alte exerciţii construite pentru competiţii de securitate cibernetică internaţionale.
Sursa și foto: facebook Ligia Deca, Ministrul Educației