Educație pentru suflet și minte | Două proiecte de impact derulate de Centrul Județean de Excelență Arad
Într-o atmosferă festivă, Sala Marii Uniri din Arad a fost, în data de 28 mai, gazda festivității de încheiere a două proiecte educaționale semnificative desfășurate de către Centrul Județean de Excelență Arad. Evenimentul a reunit elevi, profesori, consilieri școlari și parteneri educaționali din întreg județul, într-un demers comun de susținere a stării de bine și a sănătății emoționale în școli.
Primul proiect, intitulat „Pro sănătate mintală! Pro stare de bine în școli!”, a implicat 100 de elevi din grupele de limba și literatura română, matematică, discipline economice și turism.
Elevii, alături de profesorii coordonatori și consilierii școlari din partea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, au desfășurat activități cu impact real în viața școlară și personală a tinerilor: albume cu povești ilustrate pe tema exprimării emoțiilor, flyere cu soluții nonformale pentru un stil de viață echilibrat, colaje care promovează interrelaționarea constructivă, dar și broșuri dedicate dezvoltării rezilienței la stres.
Proiectul a fost susținut de parteneri implicați în educație: Centrul Județean de Excelență Arad, CJRAE Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Consiliul Județean Arad, Asociațiile Wello și School of Health din Cluj-Napoca, Liceul Național de Informatică Arad, Colegiul Economic Arad, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Gurahonț și Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu.
Cel de-al doilea proiect, „Combaterea bullying-ului prin educație!”, a adus laolaltă 86 de elevi din grupele de limba și literatura română, limba engleză, limba germană maternă, limba slovacă maternă, turism, electronică și automatizări, biologie.
Activitățile s-au concentrat pe dezvoltarea unor competențe esențiale pentru recunoașterea, gestionarea și prevenirea fenomenului de bullying în
mediul școlar. Elevii au realizat afișe, compuneri, poezii și filmulețe prin care au transmis mesaje de empatie, solidaritate și respect reciproc.
Și acest proiect a inclus o rețea vastă de parteneri: Centrul Județean de Excelență Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Consiliul Județean Arad, Biroul Siguranță Școlară Arad, Fundația Alber, CJRAE Arad, Liceul Național de Informatică Arad, Colegiul „Moise Nicoară” Arad,
Colegiul Economic Arad, Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Gurahonț, Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu, Liceul de Construcții și Automatizări „Caius Iacob” Arad și Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovský” Nădlac.
(Foto – CJEX Arad)
„Aceste proiecte nu sunt doar simple activități extracurriculare, ci repere ale unei educații centrate pe copil, pe nevoile lui reale – emoționale, sociale, relaționale. Le mulțumesc tuturor elevilor și profesorilor implicați pentru deschidere, implicare și seriozitate. Felicit toți partenerii noștri care au făcut posibile aceste inițiative și ne-au încurajat să construim împreună o școală a echilibrului și a valorilor umane”, a declarat Loredana Roman, directoarea Centrului Județean de Excelență Arad.
„Astfel de proiecte oferă un model de bune practici pentru întreaga comunitate școlară, încurajând implicarea elevilor în construirea unui climat pozitiv, incluziv și sigur în școală”, susține Marius Göndör, inspector școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Arad.
La rândul său, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și-a exprimat aprecierea față de inițiativele menite să susțină dezvoltarea socio-emoțională a tinerilor: „Consiliul Județean Arad susține cu fermitate proiectele educaționale care investesc în bunăstarea și echilibrul emoțional al elevilor, pentru că doar astfel putem clădi o generație puternică, conștientă și responsabilă.”
Festivitatea de premiere a reprezentat nu doar un moment de recunoaștere a eforturilor depuse, ci și o reafirmare a angajamentului comun pentru un învățământ în care performanța academică este dublată de grijă față de sănătatea mintală și de cultivarea valorilor umane.
Sursa: CJEX ARAD