În perioada 13 mai – 29 mai 2025, Ministerul Educației și Cercetării organizează evaluarea rezultatelor învățării la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în toate unităţile de învăţământ care au nivel învăţământ primar şi gimnazial. În județul Arad, 10870 elevi vor participa la evaluările naționale (3872 elevi de clasa a II-a, 3407 elevi de clasa a IV-a și 3591 elevi de clasa a VI-a).
CALENDARUL de administrare a evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2024-2025
1. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a II-a:
- 13 mai 2025 Limbă și comunicare – scris – Limba română
- 13 mai 2025 Limbă și comunicare – scris – Limba maternă
- 14 mai 2025 Limbă și comunicare – citit – Limba română
- 14 mai 2025 Limbă și comunicare – citit – Limba maternă
- 15 mai 2025 Matematică și Explorarea mediului
- 16 mai 2025 Limbă și comunicare-scris-citit-Limba română pentru minoritățile naționale
2. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a IV-a:
- 20 mai 2025 Limbă și comunicare-Limba română/Limba română pentru minoritățile naționale
- 21 mai 2025 Matematică și Științe ale naturii
- 22 mai 2025 Limbă și comunicare – Limba maternă
3. Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a VI-a:
- 27 mai 2025 Limbă și comunicare – Limba română
- 28 mai 2025 Matematică și Științe ale naturii
- 29 mai 2025 Limbă și comunicare – Limba maternă
Rezultatele elevilor la evaluările naţionale vor fi supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate se comunică părinţilor elevilor şi constituie documente din portofoliul educaţional al elevului.
Sursa: ISJ Arad