Expoziție deschisă la Kunsthalle Bega-Box: Omul aproximativ 3.0

omul3.0 pr
Distribuie:
Omul aproximativ 3.0 / Mihai Zgondoiu / Vernisaj & After Party w/ DJ K-lu & / Atelier Dosarele X

Omul aproximativ 3.0 este o expoziție nu doar despre lume, ci mai degrabă despre lumi. E
vorba de lumi posibile, acele universuri pe jumătate reale, pe jumătate închipuite despre care
vorbesc la fel de legitim artistul în varii forme și formate (aici, de la desen, la print, instalație,
sunet și obiect) și literatura pseudo-științifică, prezentă abundent în expoziție prin publicațiile
de profil.

Titlul sugerează perfect acest univers suprapus:

Pe de o parte trimite la faimosul titlu al volumului de poezie semnat de Tristan Tzara, pe de altă parte, sugerează ambiguitatea personajelor acestor universuri nepământești, omul ALIENat, extraterestrul cu identitate umană aproximativă.

Ambele resurse sunt esențiale în creația lui Mihai Zgondoiu:

Mai întâi, avangarda, utilizată de artist atât ca reper istoric și argument conceptual, dar și ca mecanism (de exemplu, specularea hazardului ca mod de lucru, sau absurdul agrementat cu o bună doză de ironie care învăluie tot demersul).

Apoi, e vorba de preocuparea artistului pentru literatura fantastică, pentru „cercetările” populare în zona misterelor, lumilor paralele și paranormale, o mitologie personală asumată sarcastic-serios și instrumentată bogat în această expoziție.

Precizarea numerică trimite la vocabularul tehnologic actual care numește generația
următoare a internetului: cea a metaversului, a utilizării descentralizate, a cloud-ului.

Astfel, Omul aproximativ 3.0 e în egală măsură despre actualitatea și mereu actualizabila avangardă, și despre alte universuri, despre noi, despre nori și ființele aproximative care le locuiesc.

Program

Vineri, 8 aprilie – Vernisaj & After Party w/ DJ K-lu
Sâmbătă, 9 aprilie, 12:00-14:00 – Atelier Dosarele X w/ Mihai Zgondoiu, pentru copii cu
vârsta între 8 și 16 ani
Sâmbătă, 9 aprilie, 17:00 – Tur ghidat de Mihai Zgondoiu

Workshop-ul „Dosarele X” este conceput în jurul expoziției „Omul aproximativ 3.0” de Mihai Zgondoiu, expoziție deschisă la Kunsthalle Bega-Box, în perioada 08.04.2022 – 21.05.2022.

Denumit sugestiv după serialul de televiziune american al anilor '90 „The X- Files”, atelierul își propune o privire mai largă asupra înțelesurilor terestre și extraterestre ale omenirii.

Curs și tur ghidat pentru copii

Copiii vor lua contact cu noțiuni de bază din istoria artei, cu trimitere către pseudo-științele
oculte, ezoterice, paranormale ori fantastice. Cursul va conține o introducere teoretică și un
tur ghidat, urmate de exerciții de creație privind diverse tehnici handmade precum desen,
colaj sau stencil.

La finalul acestui atelier participanții își vor alcătui propriul Dosar X format din creațiile și descoperirile personale, o concluzie subiectivă privind experiența interactivă și
senzorială din cadrul expoziției.

Coordonator este artistul și curatorul independent Mihai Zgondoiu, lector la Universitatea de
Vest, Facultate de Arte și Design din Timișoara, asistat de Andreea Băban, studentă masterandă la aceeași facultate.

Participarea este gratuită, înscrierile se pot face aici:
https://forms.gle/GmzyGQtMBtYpPaK68.

Categorie: Cultură
Etichete: Mihai Zgondoiu, Omul aproximativ 3.0, Vernisaj & After Party w/ DJ K-lu &, Workshop-ul „Dosarele X”
Distribuie:
Articolul anterior
În CLM se va supune la vot modificarea tarifelor aferente serviciilor de salubrizare prestate de RETIM
Articolul următor
Încă mai avem poeți care au FOIȘORUL LOR!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

parada 1

CPLM avem noi aici?

Un grup de patriotarzi a pichetat sediul PSD Arad. Îmbrăcați în straie populare, cu o singură excepție (unul care a confundat parada cu mineriada), aceștia au mărșăluit prin centrul orașului.…
cod portocaliu bilcea

ATENȚIE: Cod portocaliu de proști!

E greu să-mi respect regula „nu băga în seamă un prost dacă nu vrei să-i ridici cota”… dar ți-e de-a dreptul imposibil, mai ales când prostul însuși se postează în…