Filosoful Mihai Șora s-a stins la vârsta de 106 ani

mihai șora
Distribuie:

Cunoscutul filosof și eseist român Mihai Șora a murit sâmbătă seara, la vârsta de 106 ani. Anunțul a fost făcut de soția sa Luiza Palanciuc-Șora, pe pagina de Facebook a maestrului, una dintre cele mai urmărite pe rețelele sociale din România:

„Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul”

 

Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut la 7 noiembrie 1916, în comuna Ianova, judeţul Timiş.

A urmat Liceul „C. Diaconovici-Loga” din Timişoara (1927-1934), apoi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1934-1938), potrivit „Dicţionarului scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucureşti, 2002). I-a avut ca profesori, printre alţii, pe Mircea Vulcănescu şi Nae Ionescu.

În 1939 devine student în filosofie la Sorbona, primind o bursă a guvernului francez, apoi, din cauza ocupaţiei germane şi-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregătindu-şi aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Secţia de filosofie (1945-1948).

A revenit în ţară în 1948 şi a fost constrâns să rămână,

A lucrat ca funcţionar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost şef al redacţiei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-şef al compartimentului „Moştenirea literară” al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, unde reia seriile „Biblioteca pentru toţi”, „Scriitori români” ş.a.(1954-1969), precum şi şef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învăţământului (1970-1977), de unde se pensionează.

A fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman.

A demisionat din funcţie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcţii în cadrul administraţiei de stat.

A debutat editorial în Franţa cu eseul „Du dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie metaphysique” (Editura Gallimard, 1947).

Trei decenii mai târziu, publică în ţară volumul „Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), după care i-au apărut volumele „A fi, a face, a avea” (1985) şi „Eu & tu & el & ea… sau Dialogul generalizat” (1990). A semnat şi volume de publicistică: „Firul ierbii” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Filosoficale” şi „Câteva crochiuri şi evocări” (2001), „Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri” (2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa şi timpul” (2005), „Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005).

A colaborat cu articole şi studii în reviste ca:

„Familia”, „România literară”, „Viaţa românească”, „Ramuri”, „Cronica”, „Vatra”, „22”. A tradus din J.J. Rousseau („Visările unui hoinar singuratic”, 1968), J.P. Sartre („Cu uşile închise”, 1981).

„În totul, avem de a face cu o figură singulară în filosofia românească. Încadrabil, ca vârstă, în generaţia lui Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Ţuţea, Şora a luat un traseu filosofic divergent faţă de aceştia. În timp ce discipolii lui Nae Ionescu se lăsau fascinaţi de un (neo)iraţionalism cu mesaj mesianic, el s-a format la şcoala franceză, fiind probabil singurul şi în orice caz cel mai autentic existenţialist român. Pe linia lui Descartes, Husserl, Heidegger, Sartre, el dezvoltă o viziune existenţialistă, folosind o metodă fenomenologică (…)”, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, Bucureşti, 2002).

Este membru fondator al Alianţei Civice, al Grupului de Dialog Social, precum şi al Societăţii Române de Fenomenologie. În 2012 a devenit membru de onoare al Academiei Române, conform www.acad.ro.

În 2011, a fost distins cu Decoraţia Regală „Nihil Sine Deo”.

I-a fost conferit în 2016 Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler „cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării şi educaţiei, prin care a îmbogăţit cultura românească şi universală, pentru rolul avut în consolidarea democraţiei în România postdecembristă, impunându-se ca un reper al tinerelor generaţii”.

La 31 mai 2018 a primit, la Oradea, Premiul „Iosif Vulcan” al revistei „Familia”, „pentru dimensiunea modelatoare şi luminoasă a vieţii şi operei domniei sale, pentru consecvenţa admirabilă a spiritului în slujirea adevărului, binelui şi frumosului”.

La 5 octombrie 2018 Mihai Şora a primit Premiul Cetăţeanului European 2018, un premiu acordat, anual, de Parlamentul European, începând cu 2008, pentru activităţi şi iniţiative realizate de cetăţeni, grupuri, asociaţii sau organizaţii care, prin acţiunile lor de zi cu zi, promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înţelegeri reciproce şi a unei integrări mai puternice în rândul cetăţenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră sau transnaţională pe termen lung în vederea consolidării spiritului european.

Tot în 2018, a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la promovarea valorilor culturale româneşti.

În martie 2019 Mihai Şora a primit Premiul „Ion Monoran” din partea Societăţii Timişoara, la decernarea premiilor organizaţiei pe anul 2018. Societatea Timişoara premiază în fiecare an proiecte civice, instituţii şi personalităţi pentru abordarea temerară şi responsabilă a unor teme majore din societatea românească, precum şi pentru promovarea valorilor europene în arhitectura instituţională a României, potrivit unui comunicat al Societăţii Timişoara.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

În atașamentul video – emisiunea-eveniment a lui H.R. Patapievici de pe TVR Cultural realizată cu Mihai Șora și Luiza Palanciuc despre Benjamin Fundoianu, în anul 2010, când filosoful avea 96 de ani.

Una dintre ultimele postări ale filosofului, datată 21 februarie – cu probabil ultima fotografie publică:

Categorie: In memoriam
Etichete: Luiza Palanciuc-Șora, Mihai Sora, Mihai Șora a murit
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Studentul care era la volan în tragicul accident din Timișoara în urma căruia și-a pierdut viața inclusiv arădeanul Dănuț Tol nu consumase nimic interzis. Familiile celor patru tineri sunt sfâșiate de durere…
Articolul următor
[PROFILE] ILIE CHEȘA, viceprimarul Aradului, președinte al Organizației Municipale PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

baqcalaureat 2024 large

Încep probele de la BACALAUREAT 2024

Luni, 17 iunie, Bacalaureatul 2024 începe cu probele de competenţe. În județul Arad, un sfert dintre elevii care au terminat clasa a XII-a nu s-au înscris la Bacalaureat. Potrivit declarațiilor…