Fostul director al CET Arad a intrat în PMP

cornel secianschi
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Partidul Mișcarea Populară, organizația Arad, a reușit să atragă membrii noi, printre care și un nume important, Cornel Secianschi.

Fostul director general al Sucursalei de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Arad s-a declarat mulțumit de echipa pe care a găsit-o în cadrul organizației Arad a PMP. Alături de președintele Florin Remețan a avut o colaborare foarte bună în beneficiul arădenilor, în perioada în care actualul lider al PMP Arad ocupa funcția de subprefect, iar Cornel Secianschi conducea S.D.F.E.E. Arad.

„Am ales să mă înscriu în PMP Arad pentru că reprezintă o idee în care cred. Am găsit oameni devotați, dornici de a aduce o schimbare în peisajul politic. Există o unitate extraordinară în rândurile organizației arădene a PMP. Deși este un partid mai mic, oamenii îl fac să fie foarte viu, cu idei sănătoase, care pot duce la dezvoltare. Nu în ultimul rând, a contat și faptul că sunt un admirator al președintelui Traian Băsescu, probabil ultimul politician de anvergură al României. De asemenea, țin să menționez că este primul partid în care mă înscriu în mod oficial, deși am fost membru simpatizant al PD-ului în anul 2000”, a precizat Cornel Secianschi, în cadrul primei ședințe la care a luat parte.

 „Ne bucurăm să îl avem în rândurile partidului nostru pe Cornel Secianschi. Îmi este prieten și știu că poate aduce un plus în cadrul PMP Arad. Nu a fost greu să îl conving să ni se alăture, pentru că avem idei și principii comune. Împreună suntem mai puternici”, a declarat președintele PMP Arad, Florin Remețan.

Categorie: Știri
Etichete: Cornel Secianschi, Florin Remetan, organizația Arad, Partidul Mișcarea Populară, PMP Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Alți bani, altă „distracție”: Palatul Cultural se renovează DIN NOU… de această dată, AMPLU!
Articolul următor
Consilierul local IOAN POPA din Cărand a fost declarat INCOMPATIBIL de către ANI pentru că a luat bani de la APIA pe o pajiște aflată în proprietatea comunei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

tigari - contrabanda

Prins în trafic burdușit de țigări, un contrabandist notoriu din Sântana n-a mai scăpat ca la alte flagrante: 13.400 de pachete de țigarete netimbrate și două autoturisme i-au confiscat polițiștii de la SICE

[COMUNICAT DE PRESĂ] CONTRABANDĂ, PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ ȘI REȚINERE În cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul…