Gesturi frumoase și CONCRETE ale unor arădeni care, în toată Săptămâna Patimilor, au ajutat cadrele medicale și ale MAI din LINIA ÎNTÂI cu mese calde și materiale sanitare

reusita de a implini 9
Distribuie:

 

Arădenii din Asociația Reușita de A Împlini – RAI au distribuit zilnic câte masă caldă pentru pompieri, medici sau polițiști în ultima săptămână, iar cum perioada sărbătorilor va fi una deosebit de grea pentru cei aflați în gărzi, tinerii s-au oranizat pentru a dărui în continuare.

„Românului îi stă bine sa își asculte chemarea către lumină și valori creștine. Sărbătoarea Paștelui ne-a adus și astăzi aproape de cei cărora le datorăm recunoștință și atenție, cu care am împărtășit, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Mântuitorului, tradiționalele ouă roșii și cozonaci. Hristos a înviat!” – este mesajul lor de astăzi… după ce în ziua 5, din cele 6 în care nu  au luat nicio pauză în a-i sprijini, creștinește și solidar, pe cei din Linia I, „în Sâmbăta Mare, datorită susținerii voastre, am fost alături de cei din linia 1 cu o masă caldă! Am fost alături de Pompieri/Smurd, sectiile: Pediatrie I, Hematologie și Spitalul din Grădiște” – le mulțumesc organizatorii celor ce s-au implicat în acțiunea lor umanitară

„Ne bucurăm mult că strădaniile noastre nu sunt fără ecou și tot mai mulți oameni sufletiști ni se alătură. La război te duci pregătit, iar frontul este peste tot unde există nevoi și suferință. Spitalul orășenesc din Ineu și Centrul Covid de la Moneasa nu au lipsit dintre obiectivele noastre și, în consecință, am donat materiale sanitare pentru cele două unități cu drag și optimism” – mai spun ei Multumim tuturor.

Categorie: Știri
Etichete: ajutoare pasti, ajutor covid, Asociația Reușita de A Împlini – RAI
Distribuie:
Articolul anterior
UTA – CEA MAI IUBITĂ dintre pământene sărbătorește 75 DE ANI în online, privind OPTIMISTĂ spre PRIMA LIGĂ și grăbindu-se ACASĂ!
Articolul următor
O INFIRMIERĂ de pe secția de Diabet a Spitalului Județean Arad a decedat la Spitalul COVID din Grădiște după ce s-a infectat de la un PACIENT!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

diesel

[ACTUALIZARE 3] Tragica viață a lui DIESEL poartă stigmatul aceluiași blestem numit Filon Crețiu, iar linșajul, nu doar mediatic, se manifestă disproporționat. Singurul fapt pozitiv din oribila poveste: toată lumea regretă că s-a întâmplat

Petiția online „Dreptate pentru Diesel” creată sâmbătă, 2 septembrie, de activistul arădean Arpi Nistor, a adunat pe la 4.500 de semnături până la data publicării acestui articol (actualizare – marți,…