Gheboasa câștigă în instanță | Amenda de la Jandarmerie pentru concertul de la Untold a fost anulată

gheboasa
Ared
Distribuie:

Judecătoria Cluj-Napoca a anulat amenda de 1.000 de lei primită de cântărețul trap Gheboasa, pe numele său real Gabriel-Emil Gavriș, după concertul susținut pe scena Untold din august 2023. Decizia a fost pronunțată miercuri, 8 ianuarie 2025, însă aceasta nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.


La momentul respectiv, Gheboasa a fost sancționat de Jandarmerie pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică ori să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”. Piesa controversată, intitulată „Țiganca”, a fost criticată pentru versurile sale considerate vulgare și jignitoare la adresa femeilor.

Pe lângă anularea amenzii, Judecătoria Cluj-Napoca a obligat Jandarmeria Română să îi plătească lui Gheboasa suma de 6.778,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

„Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GJCJ nr. 1001379/08.08.2023. Obligă intimata să achite petentului suma de 6.778,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca”, se arată în decizia instanței.


Avocații cântărețului, reprezentanți ai casei de avocatură GMCID Legal, au susținut în instanță „nelegalitatea” și „netemeinicia” sancțiunii. Aceștia au invocat aspecte precum libertatea de exprimare, specificul limbajului artistic și contextul în care au fost exprimate versurile.

„Echipa de avocați a susținut că trebuie avute în vedere forma/stilul și contextul mesajului, buna-credință a autorului, doza de exagerare a limbajului artistic, proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputată, precum și motivarea autorităților pentru ingerința în dreptul la libertatea de exprimare”, au explicat avocații într-un comunicat de presă.


După primirea amenzii, Gheboasa a declarat că sancțiunea a fost discriminatorie, susținând că alte trupe de pe scena Untold au avut versuri similare sau mai explicite, dar nu au fost sancționate. El a asociat amenda cu originile sale etnice.

„Cum să discriminez eu țiganii? Eu iubesc țiganii și îi reprezint și am fost singurul cu black skin de pe scenă. Au fost colegi care au avut versuri la fel ca ale mele sau mai rele, cu conotații sexuale, dar eu am fost singurul amendat. De ce? Pentru că sunt tigan, rom. Asta e ură de rasă”, a declarat cântărețul.

Decizia Judecătoriei Cluj-Napoca marchează o etapă importantă în acest caz, însă rămâne de văzut dacă Jandarmeria va face apel împotriva hotărârii.

Sursa: HotNews


 

Categorie: Lifestyle
Etichete: untold
Distribuie:
Articolul anterior
Zendaya și Tom Holland s-au logodit – Inelul actriței a atras toate privirile la Globurile de Aur
Articolul următor
Godsmack, P.O.D. & Drowning Pool în concert la București | Fire Club #WhereWeAllGrewUp, ediția a doua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Aradul, pe harta celor mai iubite destinații pentru copii | Zooland, printre atracțiile de top din România

0
Aradul se regăsește în clasamentul celor mai apreciate destinații pentru copii din România, potrivit unei analize realizate de ClubulCopiilor.ro pe baza a mii de recenzii din Google Maps. Studiul a urmărit să ofere părinților inspirație pentru minivacanța de Sfânta Maria sau pentru ultimele zile ale vacanței de vară, identificând locurile unde cei mici se distrează cel mai bine. Analiza a împărțit atracțiile în două categorii: „locații-vedetă” – consacrate, cu peste 5.000 de recenzii – și „destinații în ascensiune”, cu mai puțin de 5.000 de recenzii, dar cu ratinguri foarte mari. Au fost incluse doar obiective cu activități dedicate copiilor, de…

Taylor Swift lansează al 12-lea album de studio – „The Life of a Showgirl”

0
Taylor Swift a dezvăluit oficial titlul noului său album, „The Life of a Showgirl”, după ce a stârnit curiozitatea fanilor printr-un misterios countdown pe site-ul său. Cronometrul s-a încheiat pe 12 ale lunii, la 12:12 a.m. (ora de pe Coasta de Est a SUA), moment în care artista a făcut anunțul în cadrul podcastului „New Heights Show”, găzduit de jucătorul NFL Travis Kelce și fratele său, Jason. La scurt timp după anunț, panouri publicitare au apărut în New York și Nashville, promovând un cod Spotify ce direcționează către playlistul „And, baby, that’s show business for you”, format exclusiv din piese…

Inflația atinge 7,8% în iulie | Scumpiri masive la fructe, energie și transport

1 comentariu
Românii resimt puternic scumpirile din ultima perioadă: în iulie 2025, rata anuală a inflației a urcat la 7,8%, potrivit datelor prezentate marți de Institutul Național de Statistică. Doar față de luna iunie, indicele prețurilor de consum a crescut cu 2,68%. În primele șapte luni ale anului, inflația acumulată a ajuns la 5,8%, iar media anuală pentru perioada august 2024 – iulie 2025 se situează la 5,3%. Pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), folosit la nivelul Uniunii Europene, România a înregistrat o creștere lunară de 1,35% și o rată anuală de 6,6%. Cele mai mari scumpiri față de…

România, pe primul loc în Europa la iubirea față de pisici și în topul țărilor cu cei mai mulți câini

0
România și Polonia se află în fruntea clasamentului celor mai mari iubitori de animale de companie din Europa, potrivit unei analize realizate de site-ul suedez Kattly, dedicat pasionaților de pisici, și citate de Reuters. La nivel european, pisicile sunt ușor mai populare decât câinii, 27% dintre gospodării dețin cel puțin o pisică, față de 25% care au cel puțin un câine. Totuși, diferențele între țări sunt semnificative, unele națiuni având preferințe clare pentru un anumit tip de animal. România ocupă primul loc în Europa la procentul de gospodării care dețin pisici, aproximativ 48%. Pe locul al doilea se află Polonia,…

Guvernul Merz sfidează verdictul instanței și menține controalele la frontieră. Expulzări accelerate către Siria și Afganistan

0
Guvernul cancelarului Friedrich Merz va menține și după luna septembrie măsurile stricte de control la granițele Germaniei, inclusiv respingerea solicitanților de azil fără documente, a anunțat ministrul de interne Alexander Dobrindt. Decizia vine în pofida unei hotărâri a unui tribunal din Berlin, care a considerat practica ilegală în raport cu legislația europeană. Măsura, introdusă de Dobrindt încă din prima zi a mandatului său, în mai, a provocat tensiuni diplomatice cu state vecine, în special Polonia. Oficialul german susține însă că verdictul instanței se referă doar la cazul a trei cetățeni somalezi și nu împiedică aplicarea generală a politicii. Schimbarea de…

Schimbări majore la Pilonul II de Pensii: retragerile integrale vor fi eliminate

0
Guvernul pregătește modificări importante pentru sistemul de pensii private administrate (Pilonul II), care ar putea fi aprobate în ședința de vineri. Potrivit proiectului aflat pe masa Executivului, românii nu vor mai putea retrage întreaga sumă acumulată în contul de pensie privată la împlinirea vârstei de 65 de ani, așa cum permite legislația actuală. Noua regulă prevede că, la pensionare, deponenții vor putea încasa cel mult 25% din suma totală, iar restul va fi plătit eșalonat, fie sub forma unei anuități viagere (o pensie lunară pe toată durata vieții), fie prin retrageri programate pe o perioadă stabilită. În varianta plății lunare,…
veterinar arad
Articolul următor Programul lunii ianuarie la CELĂLALT.teatru aduce spectacole pentru toate vârstele Apasă aici pentru a citi
Secret Link