Guvernul Veștea a fost respins | Reacțiile parlamentarilor arădeni

Veștea
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Parlamentul a respins luni noaptea învestirea Guvernului Veștea. Iluzoriul cabinet a obținut doar 189 de voturi „pentru” și 23 de voturi „contra”, în condițiile în care erau necesare cel puțin 233 de voturi favorabile.
PNL și USR i-au cerut deja președintelui Nicușor Dan să organizeze consultări cu partidele parlamentare, precizând că sunt dispuse să formeze un guvern minoritar împreună cu UDMR. 

Pentru a fi învestit, guvernul propus are nevoie de majoritatea absolută, adică votul favorabil a 50% + 1 din 465 – numărul total al deputaților și senatorilor (nu doar al celor prezenți în sală).


Semnalul care a condus la acest rezultat a fost dat în plenul Parlamentului de către George Simion, liderul AUR. Guvernul Veștea avea nevoie de voturile AUR pentru a trece, dar Simion le-a cerut parlamentarilor AUR să părăsească sala.

„Nu voi obliga niciun coleg să voteze într-un fel sau altul, însă eu și toți oamenii din această sală care nu sunt trădători ne ridicăm în picioare, părăsim această sală sinonimă cu trădarea și de mâine așteptăm să ne croim un alt viitor pentru România, pentru țara noastră, pentru poporul român. AUR nu trădează și există o majoritate a românilor care nu trădează!” – a fost semnalul lui Simion.


Reacții ale parlamentarilor arădeni

Mihai Fifor, deputat PSD:
„Aseară, în Parlamentul României, românii au avut parte de o demonstrație de cinism politic în forma sa cea mai pură. Au triumfat două forme de iresponsabilitate politică: setea patologică de putere a lui Ilie Bolojan și a blocului de dreapta care a împins România în recesiune economică și în criză politică și oportunismul tranzacțional al suveranistiștilor dispuși să joace viitorul țării la ruletă doar pentru câteva puncte politice.
Două tabere care se pretind adversare ireconciliabile, dar care au acționat perfect sincron atunci când a fost vorba să blocheze ieșirea României din criză. Între ele, România a rămas din nou captivă. A nimănui.
Românii au asistat la un spectacol al intereselor de partid și al ambițiilor personale, în care nimeni nu a mai vorbit despre economie, despre investiții, despre nivelul de trai sau despre stabilitate. S-a vorbit doar despre putere. S-a votat doar pentru putere. S-a blocat o soluție guvernamentală doar din rațiuni de putere.
Nici unii, nici ceilalți nu au nicio preocupare reală pentru românii care suportă tot mai greu deja costul unor crize politice, economice și sociale suprapuse. Pentru ei, România poate să mai aștepte. Românii pot să mai aștepte. Economia poate să mai aștepte. Singurul lucru care nu poate aștepta este propria lor luptă pentru putere.
Aseară, PNL-USR-UDMR și AUR au demonstrat fără echivoc că, dincolo de discursuri și de etichetele ideologice, împărtășesc aceeași agendă: puterea cu orice preț. Restul nu contează. Românii…la și alții.
În toată această perioadă, PSD a acționat cu toată buna-credință și a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca România să aibă din nou un guvern funcțional și stabil. Dar PSD are doar 128 de mandate în Parlament. Toți parlamentarii PSD au fost prezenți și au votat cu toată responsabilitatea pentru învestirea Guvernului Veștea.
Din păcate, toate celelalte partide care se declară pro-occidentale au pus orgoliul politic și interesul partizan mai presus de binele general.
Învestirea Guvernului Veștea nu a fost susținută decât de 198 de parlamentari, mult sub cele 233 de voturi necesare.
S-a văzut clar cine a vrut ca Ilie Bolojan să plece și cine a vrut să rămână. Noi, PSD, am vrut să plece, pentru că a făcut mult prea mult rău României. Cei care au rămas în bănci sau au ieșit din sală au vrut să rămână. Culmea, plângând în același timp de grija românilor.
Un fapt este cert: România riscă să fie aruncată în categoria junk din cauza ambițiilor unor oameni care au pus interesul politic înaintea interesului național. Iar în acel moment nu vor mai conta declarațiile revanșarde și moralizatoare ale celor care au vorbit aseară de la tribuna Parlamentului. Va conta doar nota de plată pe care o vor achita românii.
Românii au văzut aseară că Bolojan și Simion sunt, în fond, același aluat politic. Unul împinge România spre junk, agățat cu disperare de putere, iar celălalt tranzacționează orice, fără să-i pese de interesul național. Fără un guvern funcțional, românii sunt cei care suferă. Ei au fost trădați prin votul de aseară. Nimeni altcineva.
PSD așteaptă consultările care urmează să fie convocate de președintele României și reafirmă încă o dată că nu fuge de responsabilitatea guvernării. De la bun început, PSD a spus că este dispus să dea prim-ministrul și să își asume guvernarea. Dar fără o majoritate coagulată în jurul unei soluții responsabile, acest lucru nu a fost posibil.
Spre deosebire de cei care aseară au ales jocurile de culise, calculele electorale și conservarea propriilor poziții, PSD rămâne preocupat de un singur lucru: ca România să aibă cât mai repede un guvern funcțional și stabil. Pentru că România nu mai are timp de pierdut. Iar românii nu mai pot fi ținuți ostaticii ambițiilor politice ale unor lideri preocupați exclusiv de propria putere.”

Geanina Pistru, deputat PNL:

Matematica olimpică n-a funcționat azi…
S-au făcut calcule, s-au desenat formule și s-au împărțit roluri. Doar că au uitat un detaliu: România nu este o ecuație pe care o rezolvi din culise.
Pentru mulți, „Formula Veștea” trebuia să fie marea mutare. În realitate, a început să semene tot mai mult cu un amestec politic în care fiecare a adăugat câte ceva: puțin Nicușor, puțin Grindeanu, multă strategie și prea puțină direcție.
Uneori, problema nu este că nu ies cifrele. Problema este că nu există încredere.
Poate au crezut că vor slăbi Partidul Naţional Liberal. Poate au crezut că vor crea rupturi și vor împărți oameni, dar astfel de momente nu slăbesc un partid, îl clarifică.
Și, în final, a rămas un PNL mai puternic, în mâinile celor care îl construiesc, nu îl negociază.”

Glad Varga, senator  PNL:

„Când încerci să câștigi prin trădare, de cele mai multe ori ajungi să primești exact ceea ce ai oferit: trădare.
Un guvern construit pe calcule de culise, pe voturi nesigure și pe sprijin obținut conjunctural nu poate oferi stabilitate. Cum poate funcționa o guvernare care depinde, zi de zi, de bunăvoința unor oameni care mâine își pot schimba poziția?

România are nevoie de o majoritate asumată, de parteneri serioși și de un proiect clar de guvernare. Are nevoie de reforme reale, de reducerea cheltuielilor statului, de responsabilitate în administrarea banului public și de predictibilitate pentru cetățeni și mediul de afaceri.
Mai ales, clasa politică trebuie să înțeleagă și să asculte vocea cetățenilor. Oamenii își doresc mai mult respect din partea statului, instituții care să lucreze pentru ei și decizii care să le facă viața mai bună, nu jocuri politice și lupte pentru supraviețuire de la un vot la altul.
PNL a făcut și greșeli. Au existat decizii care au dezamăgit și momente în care partidul și-a schimbat direcția. Dar tocmai din aceste lecții vine obligația de a rămâne astăzi consecvenți și principiali. Credibilitatea nu se reconstruiește prin compromisuri de moment, ci prin respectarea cuvântului dat și prin asumarea unor decizii clare, chiar și atunci când sunt dificile.
Nu știu cine intră în sală și votează pentru învestirea acestui guvern. Eu nu voi vota pentru învestirea lui.”

Teofil Parasca – senator AUR:

„Sunt membru al Partidului AUR. NU votez guvernul Veștea.”


Ce urmează – conform procedurii constituționale

  • După respingerea guvernului, președintele României, Nicușor Dan, este obligat să convoace din nou partidele politice reprezentate în Parlament la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, în vederea găsirii unei noi majorități sau a unei noi propuneri de premier.
  • În urma consultărilor, președintele semnează un nou decret prin care desemnează o persoană pentru funcția de prim-ministru. Acesta poate fi un nume complet nou sau, teoretic, chiar cel respins anterior, dacă negocierile politice s-au reconfigurat între timp. 
  • Din momentul publicării decretului de desemnare în Monitorul Oficial, noul premier desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a-și alcătui echipa de miniștri și pentru a redacta programul de guvernare.
  • Lista de miniștri și programul sunt depuse la Parlament. Se reiau audierile în comisiile de specialitate, urmate de un nou vot în plenul reunit al celor două Camere. 

Fot0 – via digi24.ro: Adrian Veștea, la ședinta comună a camerelor Parlamentului pentru dezbaterea și votarea guvernului Adrian Veștea, la Palatul Parlamentului din București, 22 iunie 2026.Foto: Inquam Photos / George Călin



 

Categorie: Politice
Etichete: Geanina Pistru, George Simion, Glad Varga, Mihai Fifor, Teofil Parasca
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
ACT Arad – prezentă la primul Congres Național al Acțiunii Conservatoare | Florin Dorin Doroțiu – în Consiliului Național al Reprezentanților
Articolul următor
PSD somează USR să înceteze sabotarea formării rapide a unui guvern funcțional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UVVG
ULTIMELE ȘTIRI

VIDEO Percheziții DIICOT la Arad | Doi bărbați, arestați preventiv pentru trafic de droguri

0
Mai multe percheziții au fost efectuate, joi, la Arad de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad. Acțiunea a vizat activitatea infracțională a doi bărbați, de 21 și 23 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept. Cei doi bărbați au fost reținuți 24 de ore, ulterior fiind arestați preventiv. percheziții Arad droguri_24 septembrie 2026 „Din materialul probator administrat a rezultat…

Peste 1.000 de sportivi au participat la „Timișoara Playground Festival”, primul festival multisport de acest tip organizat în regiunea de vest

0
În perioada 11–20 septembrie, Timișoara a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de Street Football, Baschet 3×3, Fotbal pe nisip, Volei pe nisip, Handbal pe nisip și Rugby pe nisip, desfășurate în mai multe zone ale orașului, și a pornit de o idee simplă: am scos sportul din bazele sportive și l-am adus în mijlocul orașului, aproape de oameni. Piața Operei și Piața Libertății au fost principalele puncte ale festivalului, aducând sportul și competiția în centrul Timișoarei și…

Percheziții la Horia

1 comentariu
O acțiune de amploare a structurilor de ordine s-a desfășurat vineri dimineața, în satul Horia din județul Arad. Mai multe echipaje de poliție și trupe speciale de intervenție efectuând percheziții la o locuință din localitate. Până la acest moment nu au fost emise comunicări oficiale privind operațiunea. Conform informațiilor noastre, este vorba de o acțiune a Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Știre în curs de actualizare. Foto – arhivă, rol ilustrativ  

Actualizare 1 Profesoara Monica Fereștean este în viață | A fost localizată de salvatori vineri dimineața, după ce singură a apelat 112

5 comentarii
ACTUALIZARE, ora 09.25 | Monica Oancea-Fereștean este în viață și a fost localizată de forțele de căutare  Din fericire, Monica Oancea-Fereștean este în viață. În această dimineață a apelat numărul de urgență 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș. În aceste momente echipajele de intervenție au plecat să o recupereze. UPDATE | IPJ Arad: „Femeia a fost găsită, în pădure. Din primele observații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”   [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ. ora 08.00 | Profesoara Monica Fereștean de la Liceul Teoretic din Sebiș a dispărut joi, imediat…

Dezastru la concursurile de angajare de la Spitalul Județean Arad | Posturile rămân neocupate din cauza pregătirii slabe a candidaților

2 comentarii
În această perioadă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad se derulează concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante de infirmieri, brancardieri, registratori medicali, personal TESA, iar marți s-au publicat cele pentru asistenți medicali. După încheierea primelor două etape de concurs, rezultatele obținute de candidații pentru posturile de infirmier și brancardier au arătat o situație alarmantă: un procent semnificativ de concurenți a fost eliminat încă de la selecția dosarelor sau nu a obținut nota de trecere la proba scrisă. Pregătirea candidaților lasă profund de dorit Situația cea mai critică se înregistrează în rândul celor care au candidat pentru postul de brancardier.…

Actualizare 1 Tânăra de 18 ani din Vladimirescu a fost găsită în Craiova

0
ACTUALIZARE, 24 septembrie |  Tânăra de 18 ani din Vladimirescu care a dispărut fără urmă în dimineața zilei de vineri, 18 septembrie, după ce a plecat spre școală în municipiul Arad, a fost găsită în Craiova. „În urma investigațiilor efectuate, tânăra a fost găsită în municipiul Craiova, județul Dolj. Din primele informații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. A fost preluată de reprezentanții Protecției Copilului, pentru măsurile de urmare. Vă mulțumim pentru sprijin!” – a informat IPJ Arad. [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ, 19 septembrie | O tânără de 18 ani din Vladimirescu a plecat spre școală și nu s-a mai întors…
UVVG
DE LA ACELAȘI AUTOR

Classix Lab 2026 ajunge în Arad

0
Parcurs național: Classix Lab 2026 ajunge în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Arad | Cinci orașe, cinci concerte și un program dedicat educației, producției artistice și dezvoltării profesionale. În această toamnă, Classix își extinde activitatea la nivel național prin Classix Lab, un program care va conecta, în perioada octombrie–noiembrie 2026, București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Arad prin concerte, educație artistică, new media și dezvoltare profesională. Dezvoltat la Iași începând din 2020, Classix a crescut de la un festival internațional de muzică clasică la un ecosistem cultural activ pe tot parcursul anului. După o ediție-pilot organizată în 2024 la Iași, Suceava și…

Noii consilieri județeni ai PNL au depus jurământul

0
COMUNICAT DE PRESĂ Grupul consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal (PNL) s-a întregit. Astăzi, în cadrul plenului Consiliului Județean, cei șase noi consilieri au depus jurământul, fiecare dintre aceștia având o experiență solidă în administrație, mediul juridic, economie și sectorul privat. Vă prezentăm noii consilieri județeni care au depus astăzi jurământul în plenul Consiliului Județean: Mircea Purcaru, unul dintre cei mai experimentați piloni administrativi care se alătură astăzi plenului. Are o carieră de excepție în administrația publică, a mai deținut funcția de Consilier Județean timp de 16 ani. Are și un parcurs profesional remarcabil, este recunoscut ca un lider al…

Restricții de tonaj, pe drumul județean DJ 682 – tronsonul cuprins între Făget și limita cu județul Arad

0
Restricțiile de tonaj instituite pe drumul județean DJ 682 au caracter permanent. Conform avizului emis de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, se interzice circulația autovehiculelor cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone pe DJ 682, pe tronsonul cuprins între orașul Făget și limita administrativă cu județul Arad, în ambele sensuri de mers. „Consiliul Județean Arad aduce la cunoștința participanților la trafic și a operatorilor de transport greu că a primit o adresă oficială din partea Consiliului Județean Timiș privind instituirea unei restricții permanente de tonaj pe drumul județean DJ 682. Conform avizului emis…

Istanbul va găzdui Supercupa Spaniei 2027

0
Patru giganți ai fotbalului spaniol, pe o singură scenă spectaculoasă |  Istanbul va găzdui Supercupa Spaniei 2027 Aflat într-o poziție unică, la granița dintre două continente, Istanbul se pregătește să devină, în 2027, una dintre marile capitale sportive ale lumii. Odată cu revenirea mult așteptată a Marelui Premiu de Formula 1 al Turciei și cu pregătirile pentru cea de-a patra ediție a Jocurilor Europene, cea mai importantă competiție multisport a continentului, orașul se îndreaptă către un an de referință pentru sport. Calendarul sportiv al Istanbulului va debuta cu Supercupa Spaniei, programată în perioada 2-6 februarie 2027, una dintre cele mai…

„Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului – Adevăr, propagandă și Fake-News” | Prof. univ. dr. Lavinia Betea

1 comentariu
„Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului – Adevăr, propagandă și Fake-News”  – Adevăruri despre trecutul comunist Biblioteca Județeană Arad aduce istoria recentă mai aproape de tineri, alături de prof. univ. dr. Lavinia Betea Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad lansează luni, 28 septembrie 2026, proiectul cultural-educativ „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului – Adevăr, propagandă și Fake-News”, un demers dedicat memoriei uneia dintre figurile emblematice ale Revoluției din Decembrie 1989 la Arad și, prin aceasta, memoriei unei comunități care și-a câștigat libertatea. Realizat alături de prof. univ. dr. Lavinia Betea, istoric, biograf și psihosociolog, cunoscut cercetător al istoriei recente și al regimului comunist…

Condamnat pentru viol, depistat în Arad ca urmare a unei sesizări de violență domestică

0
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare ca urmare a unei sesizări de violență domestică La data de 19 septembrie 2026, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre faptul că un bărbat, care locuiește fără forme legale în municipiul Arad, ar fi violent cu concubina lui. În urma verificărilor, a rezultat faptul că bărbatul de 38 de ani, din județul Vaslui, este căutat în vederea încarcerării. Acesta a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Agnita (jud. Sibiu) la o pedeapsă de 11 ani, pentru viol. La data de 23 septembrie 2026, bărbatul a fost găsit de polițiști în…
Articolul următor Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Calvarul prizonierilor din Uniunea Sovietică (12) Apasă aici pentru a citi