HORROR de Arad. Locuitorii de pe strada Vaslui din Micalaca sunt invadați de PURICI [FOTO]

horror de arad. locuitorii
Ared
Distribuie:

 

Ca și cum canicula, întreruperile de apă caldă, șobolanii din centrul orașului, mirosul insuportabil de gunoi nu ar fi fost de ajuns, de câteva zile, locatarii de pe strada Vaslui din Micalaca se confruntă singuri și disperați cu o invazie de purici. Este suficient să te plimbi prin zonă și te vei trezi cu pielea sau hainele pline de zeci sau chiar sute de purici. Este un coșmar pentru cei care locuiesc în zonă.

Aceștia au sesizat în urmă cu o săptămână primăria solicitând intervenția acesteia. Reacția administrației? Li s-a părut prea banală problema și chiar amuzantă motiv pentru care nu au intervenit în niciun fel. Disperați, locatarii din zonă au sesizat presa și au revenit cu sesizarea la primărie, invitând un reprezentant al administrației la fața locului… Se pare că vizita soldată cu un atac masiv al puricilor asupra reprezentantului oficial, a făcut credibilă sesizarea astfel încât, în aceste momente, primăria caută disperată soluții.

Acțiunea de dezinsecție, teoretic, trebuie efectuată de o societate specializată și autorizată în acest sens sau de către firma de salubrizare dacă are în obiectul de activitate autorizat acest cod și toate avizele și autorizațiile necesare.

E strict problema administrației să găsească o soluție legală și nici nu mai contează pentru locatari dacă acțiunea va fi întreprinsă de POLARIS M HOLDING  sau de către noua societate de salubrizare a municipiului, RER Ecologic… Din câte am putut afla până la această oră, RER Ecologic nu poate presta legal această activitate.  În acest context, administrația a solicitat intervenția societății POLARIS  M HOLDING pentru rezolvarea problemei.

Cauzele apariției și răspândirii acestora pot fi multiple și, până la această oră nu au fost identificate și eradicate. Pe lângă animalele de companie sau chiar rozătoarele care au invadat orașul, praful și lipsa de igienă stradală, în condiții de temperaturi ridicate, sunt cu siguranță cauza principală a acestei invazii halucinante.

Ce boli pot transmite puricii?

Pe lângă faptul că sunt enervante mușcăturile de purici, acestea pot transmite și boli. Pot transmite chiar și alți paraziți oamenilor și animalelor. Larvele de purici se hrănesc cu ouă de tenii. Odată înghițite, teniile încep să se dezvolte în intestinul puricilor. Oamenii, în special copiii, pot contacta infecții cu tenii, în cazul în care înghit purici în timp de mângâie animalele de companie.

Ciupiturile de purici la copii:

În ceea ce îi privește pe copiii mici, care se târăsc pe podea și se joacă pe jos, există o probabilitate mai mare să fie mușcați de purici.

Iar dacă cel mic a fost ciupit de purici, apar umflături mici, grupate într-un grup de două sau trei. În cazul unei infecții, copilul are mai multe grupuri de mușcături. Ciupiturile pot fi în jurul articulațiilor copilului, cum ar fi pe genunchi sau glezne. Pișcăturile de purici se pot infecta când copilul zgârie sau taie pielea din jurul acestora. Pentru a preveni infecțiile, trebuie tăiate unghiile celui mic. De asemenea, trebuie să se spele bine pișcăturile cu apă și săpun. Se poate pune și o compresă rece pe acestea, pentru a reduce mâncărimile.

Sugarii sunt supuși riscului suplimentar de apariție a alergiilor. Unii copii sunt alergici la proteinele regăsite în saliva puricilor. Acest lucru determină o reacție alergică, afectând o zonă mai mare de piele. Ciupiturile sunt înconjurate de un halou roșu și umflături. În cazul mai multor ciupituri, acestea pot fuziona, umflând o mare parte a zonei. Dermatita alergică apare mai des la copii decât la adulți.

 

FOTO din galerie sunt din zona blocului 709, Str Vaslui – credit foto Flonta Florin Petrișor

Categorie: Știri
Etichete: cartier Micalaca, POlaris M Holding, primaria arad, RER ECOLOGIC
Distribuie:
Articolul anterior
Poliția Municipiului Arad are conducere nouă
Articolul următor
Marin Lupaș: „Mai multe evenimente publice pe Ștrand ar revigora zona pietonală”

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a ajuns de la o „bere cu băieții”, direct în arest pentru 24 de ore

0
Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a fost reținut de polițiști după ce a bătut un localnic pe terasa unui magazin din localitate. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 18:45, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru lovire și tulburarea liniștii publice. reținut_scandal Dumbrăvița „La data de 29 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, în Dumbrăvița. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din Dumbrăvița, pe fondul…

VIDEO IPJ ARAD | Analiza activității în primele 7 luni ale anului 2026 | S-a intervenit la 9.239 de sesizări, din care 8.179 sesizate prin 112

0
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut vineri, 28 august, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele activității polițiștilor arădeni în primele 7 luni ale anului. Rezultatele statistice generale au fost prezentate de inspectorul șef, chestor Dan Stoicănescu. Prezent la conferință a fost și adjunctul IPJ Arad, comisarul șef de poliție Nica Ionuț. Conform analizei prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, în primele 7 luni ale acestui an au crescut intervențiile în cazurile de violență domestică, numărul ordinelor de protecție provizorii și al măsurilor preventive dispuse fiind semnificativ mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.…

VIDEO ACTUALIZARE | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Chestor Dan Stoicănescu: „Au fost încălcate mai multe prevederi legale și procedurale în contextul evenimentului respectiv”

8 comentarii
Articol inițial, 27 august | Cine a fost de vină în accidentul din intersecția de la Consiliul Județean? | Un tămbălău care nu s-ar fi întâmplat dacă un bețiv din Curtici, fără permis, nu intra cu mașina-n șanț pe o stradă din Sântana Miercuri a fost o zi cu ghinion pentru un bărbat în vârstă de 48 de ani din Curtici, care a fost implicat în două accidente rutiere la interval de câteva ore. Primul, autoprovocat, conducând băut și fără să dețină permis; al doilea, fiind pasager în autospeciala de poliție implicată în accidentul din fața Consiliului Județean Arad. Primul…

VIDEO Zeci de păgubiți au protestat în fața sediului fostei reprezentanțe KIA din Arad

0
Zeci de păgubiți au protestat vineri după-amiaza în fața sediului fostului dealer KIA din Arad (LUK MOTORS ROM ARAD), purtând pancarte și tricouri personalizate cu suma pe care au achitat-o dealerului auto LUK MOTORS ROM Arad pentru autoturisme, marca KIA și ISUZU, pe care nu le-au mai primit. Cei înșelați solicită asumarea răspunderii din partea KIA România, livrarea mașinilor sau restituirea sumelor achitate și plata despăgubirilor în cazul în care livrarea nu se poate materializa. Protestatarii cer ca ancheta să îi vizeze atât pe reprezentanții locali ai fostei reprezentanțe KIA din Arad (LUK MOTORS ROM AUTO SRL), cât și pe reprezentanții KIA…

Accident de muncă la Zărand | Un bărbat a suferit o amputație la nivelul brațului stâng și a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Timișoara

0
 Serviciul de Ambulanță Județean Arad a informat vineri dimineața că a intervenit de urgență pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 52 de ani care a suferit o amputație la nivelul membrului superior stâng în urma unui accident de muncă petrecut în localitatea Zărand din județul Arad. Bărbatul este angajat al unei societăți comerciale din localitate și se afla în timpul programului de muncă. Conform SAJ Arad, pentru gestionarea optimă a cazului și acordarea asistenței medicale de urgență, au fost mobilizate prompt resurse operative extinse: Echipajul medical de urgență B2 de la Substația Ineu Echipajul SMURD Criș Elicopterul SMURD (punctul…

Actualizare 1 Percheziții în vestul țării, inclusiv la Arad, într-un dosar vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor

0
În urma perchezițiilor efectuate la data de 27 august 2026, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 69.200 de euro și 207.500 de lei, aproximativ 350 de grame de aur de 14 și 18 karate, cabluri provenite din infrastructura feroviară, avize de însoțire a mărfii falsificate, precum și unelte. 10 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova. Totodată, 3 bărbați, de 51, 57 și 59 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria…
UVVG
Articolul următor Marin Lupaș: „Mai multe evenimente publice pe Ștrand ar revigora zona pietonală” Apasă aici pentru a citi
Secret Link