Încep înscrierile și reînscrierile la grădinițe. Vezi procedurile şi calendarul fixate de Minister

încep înscrierile și reînscrierile
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare şi să respecte toate etapele calendarului înscrierii în grădiniţă, astfel încât întregul proces să fie finalizat până la data de 29 iulie 2016.

Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani se derulează, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ: reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învăţământ preşcolar în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2016-2017, respectiv înscrierea copiilor nou-veniţi. Reînscrierile se vor desfăşura în perioada 4 – 20 mai, iar înscrierile în două etape:  23 mai – 17 iunie, respectiv 27 iunie – 29 iulie.

Orarul reînscrierilor şi al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi pe site-ul inspectoratelor şcolare.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educaţiei) şi criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Oficiul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 20 mai).

Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 – 31 august.

***

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor  afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

  • capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată);
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
  • numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

Menţionăm ca unităţile de învăţământ au obligaţia afişarii la loc vizibil a informaţiilor privind statutul grădiniţei, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcţioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

În premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educaţiei. Pe toată durata acestui proces, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti asistă unităţile de învăţământ în activitatea de înscriere şi confirmă finalizarea colectării cererilor aferente etapelor de înscriere/reînscriere.

(BIROUL DE COMUNICARE, Edu.ro)
Sursa foto: www.cotidianul.ro

Categorie: Știri
Etichete: grădinița, ministerul educației
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
La Centru de Zi pentru vârstnici din Grădiște a fost chef
Articolul următor
[ACTUALIZARE] „Martorii lui Șuteu” – puși sub acuzare pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Interlopul rămâne încă 30 de zile în arest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

VIDEO Campanie gratuită de screening pentru cancerul de sân, la Arad | Centrul MamoCare dă startul testărilor din 12 octombrie

0
Joi, 8 octombrie, ora 14:00, în Sala Senatului a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut loc o conferință de presă dedicată Centrului de testare MamoCare și importanței prevenției și depistării cancerului de sân. La conferința de presă au participat, în calitate de partenere în cadrul acestei campanii preventive: Deputat PNL Arad Geanina Pistru – Membru în Comisia de Sănătate și Familie Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci – Medic primar hematolog & Rectorul UVVG Dr. Ramona Cristina Putin – Medic Primar Radiologie și Imagistică Medicală Au fost prezentate informații despre rolul Centrului MamoCare, direcțiile de dezvoltare…

Actualizare 1 DREPT LA REPLICĂ al președintei PNL Felnac, Andreea Emilia Bocșe, în scandalul vizând funcția de director al școlii

2 comentarii
ACTUALIZARE, 08 octombrie |  DREPT LA REPLICĂ   „Subsemnata, Andreea Emilia Bocșe, președinta PNL Felnac, solicit publicarea prezentului drept la replică în legătură cu articolul intitulat „Ghid: Cum devii directoare de școală dacă ești din PNL?”, publicat de Critic Arad. Consider necesar să clarific o serie de informații prezentate în articol, care sunt inexacte și creează o imagine eronată asupra situației. NU am solicitat funcția de director al școlii. Întrucât contractul  de management educațional  al actualei doamne director, obținut în urma concursului, urma să înceteze de drept la data de 6 octombrie, în situația creată de vacantarea postului ,  am…
Krak
Articolul următor [ACTUALIZARE] „Martorii lui Șuteu” – puși sub acuzare pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Interlopul rămâne încă 30 de zile în arest Apasă aici pentru a citi
Secret Link