ACTUALIZARE, 11 iunie
Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, a ajuns la terapie intensivă în urmă cu două zile. El rămâne stabil, este conștient și primește oxigen, dar un necesar minim, spun medicii de la Spitalul Serviciului Român de Informații. Este și un diagnostic de etapă, formulat pentru moment de medici: o formațiune descoperită la nivelul plămânilor și continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final și deja a început tratamentul. Conform medicilor, starea fostului președinte al României este ameliorată.
„Domnul Ion Iliescu se află internat în secția de terapie intensivă. În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final. Sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen”, arată o postare a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
Știrea inițială, 10 iunie: ;
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat la terapie intensivă, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din Capitală. SRI a confirmat informația și a precizat că „pacientul s-a prezentat cu o stare generala alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior”.
În vârstă de 95 de ani, Ion Iliescu a fost internat la ATI, la spitalul SRI din Capitală, luni după-amiază. Fostul președinte este supus mai multor investigații. Nu este pentru prima dată când Ion Iliescu ajunge internat la spitale din București. A avut inclusiv nevoie de mai multe intervenții la inimă și i-au fost montate câteva stenturi de-a lungul timpului.
SRI a transmis un comunicat legat de starea de sănătate a lui Ion Iliescu:
„În după amiaza zilei de ieri, 09.06.2025, Ion Iliescu, fost Președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generala alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului” – a transmis SRI.
Ultimul mesaj public transmis de Ion Iliescu
Ion Iliescu a transmis ultimul mesaj public după alegerile prezidențiale, în care l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victorie și își declara convingerea că acesta va fi un președinte echilibrat, cu „respect pentru valorile democratice și grijă față de bunăstarea tuturor românilor”.
Ion Iliescu a fost președintele României timp de 3 mandate, între 22 decembrie 1989 și 1992, apoi între 1992-1996 și între 2000-2004.