Jurnalistul Andrei Gheorghe a murit, în urma unui stop cardio-respirator, la 56 de ani

andrei gheorghe
Distribuie:

 

Jurnalistul Andrei Gheorghe, realizator de radio şi televiziune, a murit, luni seara, la vârsta de 56 de ani. Jurnalistul a fost găsit decedat în baia locuinţei sale din Voluntari. Cauza decesului: stop cardio-respirator.

Decesul a fost constatat oficial în urma unui apel la 112, primit după ora 22, cauza fiind un stop cardio-respirator. Conform unor surse medicale, decesul s-a produs cu 12 ore înaintea constatării sale oficiale.
Trupul neînsufleţit al jurnalistului urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală.

***

Andrei Gheorghe s-a născut în 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia. A fost prezentator de emisiuni radio şi televiziune, dar a realizat şi filme documentare.
A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia rusă-engleză din cadrul Universităţii Bucureşti. Și-a început activitatea jurnalistică în 1991, ca reporter special la Radio Constanţa. Ulterior, a lucrat la Radio Sky Constanţa, iar consacrarea i-au adus-o emisiunea „13-14” realizată la Pro FM (1996-2002) şi postura de prezentator la Pro TV.
În 2002 şi 2003, Andrei Gheorghe a realizat la Antena 1 emisiunea „Gheorghe”, după care a avut emisiuni la Radio 21 şi la Radio Total.
A avut un rol secundar în filmele „Amen” al lui Costa Gavras, „Tinereţe fără tinereţe” al lui Francis Ford Coppola şi a colaborat cu „Paraziţii” pentru albumul „Irefutabil”.
În 2004 a devenit consilier media şi realizator de emisiuni – „Politică, frate!” şi „Am o ştire pentru tine!” la Realitatea TV, post cu care şi-a încheiat colaborarea la jumătatea lui 2009, când a plecat la Kanal D.
Andrei Gheorghe a fost şi prezentator al emisiunii „Rătăciţi în Panama”, difuzată de Kanal D.
A fost consilier al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, responsabil cu coordonarea Departamentului de Comunicare.

***

Pe pagina sa de facebook – rețea pe care era era destul de activ, încântând cu umorul său caustic orice om inteligent vorbitor de limbă română (și fiind deseori blocat pentru dese raportări) -, curg, de aseară încoace, mii de mesaje de condoleanțe.

Să-l odihnească Dumnezeu în pace.

Foto: playtech.ro

Categorie: Știri
Etichete: a murit, Andrei Gheorghe, jurnalist, stop cardio-respirator
Distribuie:
Articolul anterior
Victorie dramatică a fetelor de la ICIM, în lupta cu rivalele de la SCM Timișoara: 66 – 64
Articolul următor
Compania de Apă a semnat recepţia finală pentru STAȚIA DE TRATARE A APEI din INEU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

cod portocaliu 1 scaled

ATENȚIE! COD PORTOCALIU pentru județul Arad

În această după-amiază, 24 mai 2024, în intervalul orar 13:55- 15:30 meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu pentru județul Arad, localitățile: Șiria, Covăsânț.  Se vor semnala averse torențiale…