Rezultatele etapei a 17-a:
CSC Peciu Nou – Timişul Şag 2-3
Enciu 5, Bud 41/pen. – Mediop 21/pen., 55, Chiorean 90+2
Eliminat: Ivanovici (Șag) 41
Lotus Băile Felix – Progresul Pecica 5-1
Serediuc 30, 39, Tamaș 53, Chencian 60, Ghiță 81 – Borcea 59
Viitorul Arad – Avântul Periam 0-1
Hitian 89
Politehnica Timișoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 5-0
Marincu 7, 27, 29, Vlaicu 74, Istrate 80
Gloria Lunca Teuz Cermei – Minerul Lupeni 2-2
Mercioiu 2, Sevici 74 – Creciunesc 50, Ciucurescu 85/pen.
Clasament:
Băile termale „dăunează” unora în fotbal | Lotus Băile Felix – Progresul Pecica 5-1 (2-0)
În urmă cu o săptămână, am urmărit mare parte din meciul jucat de Lotus Băile Felix la Lupeni. Pe net, că n-am fost în „Vale”. Și mi-a plăcut echipa bihorenilor, chiar dacă au pierdut pe final de joc, cam cu japca, meciul acela. Așa că mă așteptam, oarecum, ca Progresul Pecica să se lovească de probleme complicate la Sânmartin, dar nu credeam că vor fi chiar așa de complicate.
În prima fază – când m-am uitat pe transmisia live a meciului ăsta, spre final – am văzut „unule” din dreptul Progresului și m-am bucurat. Dar am văzut o cifră și în dreptul Felixului, am făcut „zoom” că nu credeam ce vedeam… dar, din păcate – pentru noi, ghibiții arădeni – cifra era cinci. Bă mă leși, cum să ia ai lui Stupi „cinci”? Cum? Dar „la rece”, Dan Stupar, antrenor la Progresul Pecica a explicat cum: „Ne-am trezit cu 0-2 și un om în minus și de acolo a fost simplu pentru ei”.
E adevărat că Pecica nu era încă turată la ce poate, fapt ce a fost semnalat de Stupi ș i după meciul de etapa trecută de la Periam. Antrenorul pecicanilor a subliniat și acum că „Le-am și spus băieților că o altă echipă ne-ar fi taxat evoluția din urmă cu o săptămână, ceea ce s-a întâmplat astăzi. Dacă nu-ți respecți sarcinile tactice, nu ai disponibilitate la efort și mai faci și greșeli personale pe lipsă de concentrare, ești taxat de echipele ceva mai bune”. Și astfel, „cinciul” începe să fie de înțeles. Mai ales că arădenii au rămas în zece din minutul 22, când a fost eliminat Kyrychenko. Ușor, zic oaspeții, Stupar precizând că „Vadym a căutat mingea, dar, din păcate, a găsit doar piciorul adversarului. Arbitrul i-a dat inițial cartonaș galben, dar și-a schimbat decizia când a văzut o julitură pe piciorul portarului lor”. Și mai e ceva de spus în explicarea acestui ,,1-5”: că sunt căderi în rândul tinerilor jucători arădeni, meciul ăsta fiind „defect” Iurasciuc, despre care Stupi spune că la Felix, „face un atac necontrolat din spate, au penalty și marchează… (apoi) greșeală mare de poziționare și la al doilea gol, e clar că Darius Iurasciuc nu e în cea mai bună formă, dar avem în continuare încredere în el”. Normal! Las că a făcut (și) multe bune copilul.
Ca meci, hai, două vorbe. Mai precis ca goluri: la 1-0, Iurasciuc l-a faultat în careu pe Tamaș (bun atacant, tânăr, cu fizic), s-a dat penalty, pe care Zamfir îl apără în primă fază, pe dreapta, dar Serediuc a revenit și a dat-o cu capul în poartă. Apoi, la 2-0, Tamaș (v-am zis că e bun copilul?), a dat o pasă șmecheră la colțul scurt, de unde Serediuc a rezolvat golul. Tamaș a dat și gol, cel de 3-0, cu preluare la 15 metri, întoarcere pe lângă Wild și șut cu stângul în vinclu. Simplu, nu? Pecica a dat și ea „unule” ăla spre finalul primei ore de joc, prin Borcea, șut din cinci metri, bară-gol. Da timp era, gazdele au mai vrut să dea și au dat. Încă două! Prin Chencean, șut sub transversală și prin Ghiță, la un corner executat de Serediuc și cap din nouă metri, în dreapta portarului arădenilor.
Bun, a trecut și scurtcircuitul. De acum, să trecem la treabă serioasă. Mai întâi, rezolvați intrarea în play-off. Și apoi, om mai vedea. Baftă!
Lotus (antrenor Cosmin Bodea): Cosma – Paublusztig, Chencian (89 Avram), Duma (70 Ghiță), Ma. Arsene – Urbanowski, Ciurcui (89 Negru) – Serediuc (83 Blăgea), Sala, Chindlea – Tămaș (83 Știubea).
Pecica (antrenor Dan Stupar): Zamfir – Haloș (71 Ristin), Iurasciuc , Wild, Aldan – D. Salka (46 Borcea), L. Bodri – Călin, Ekmekci (58 Șimăndan), Morariu (71 Mi. Arsene) – Kyrychenko.
Din ciclul „oaspeții și-au dorit mai mult victoria” | CSC Peciu Nou – Timișul Șag 2-3 (2-1)
Comentarii, pronosticuri, erau multe vis a vis de meciul ăsta dintre CSC Peciu Nou și Timișul Șag. Deși cele două grupări erau de anverguri diferite – în clasament măcar – „specialiștii” spuneau că valoarea s-a egalat acum, după sărbătorile de iarnă, iar scorul e greu de intuit.
Băh, și așa a fost. Peciu Nou a început bine jocul pe „Comunalul” propriu, cu 1-0 asigurat din minutul 5, corner din dreapta și „cap” Enciu. Clasic, nu? Da Timișul antrenat de Cipri Urican (să trăți dom’ profesor!), s-a emancipat puțin în vacanță, „au învățat mai bine cu lopta” și mai ales, au știut să nu se apere jos, ținând jocul departe de poarta lor. Adică „focu la ei!”. Și când adversarul stă departe de „adresa ta”, îți permiți să și construiești, să ai mingea în posesie, să combini, să-ți creezi situații. Și Zaluschi chiar a creeat una din care a ieșit gol. „Bătrânelul” a tras în zid din lovitură liberă, dar moroșanul Kemenes, arbitru atent „când e rost să fie atent”, a văzut el un henț și a dat penalty. Pe care Mediop l-a valorificat, egalând la unu. Kemenes ăsta, cu fluierul, l-a trimis la duș în minutul 41 pe fundașul oaspeților Ivanovici, după ce Petre făcuse fault – ca ultim apărător – în careu. Penalty transformat de Bud, și 2-1 la pauză pentru Peciu Nou.
Dar „verzii” de la Peciu n-au știut ce să facă în actul secund cu avantajul de un gol și un om. Și Timișul, așa în zece, a „inundat” careul advers, unde Zaluschi i-a pus-o pe vole lui Mediop și… 2-2! Câte un punct nu era prea util combatantelor, așa că Șagul a luat tot potul în prelungiri. Mediop a tăiat-o pe un contraatac, a plasat mingea spre stânga, de unde Chiorean, un copil de 2006, a dat-o în poartă din 18 metri, 2-3! Victorie mare pentru Timișul Șag, al cărei antrenor, Cipri Urican a ținut să spună că „Felicit jucătorii pentru caracterul de care au dat dovadă, pentru efortul depus, căci nu-i uşor să joci în zece oameni 60 de minute şi să revii de două ori, iar în final să invingi la locul I”.
Peciu Nou (director tehnic Vali Velcea): Traia – Bud, Hecsko, Mera, Ureche – Toader (68 Chiorean), Vaştag, Martinov – Făndel, Macovei, Enciu.
Șag (antrenor Ciprian Urican): Antonescu – Ivanovici, Rosuş, Moţiu, Podină – Făgărăşanu, Micşa, Zaluschi – Toader, Mediop, Al. Popa.
Toată lumea mulțumită? | Gloria Lunca-Teuz Cermei – Minerul Lupeni 2-2 (1-0)
Așa, la prima vedere, rezultatul e „parfum”. Că un punct e mai mult decât nimic. Da după cum se povestește de meciu’ ăsta, Gloria Lunca Teuz Cermei putea să ia tot. All. Alles! Bun… știind că Minerul Lupeni e un fel de UTA în deplasare, adică nu (prea) pierde, repet, acceptăm remiza. Da hai să vedem cum s-a rezolvat ea.
Cermeiul a condus cu 1-0 de cum s-a dat jos din autocar. Că turiștii lupeneni, ăia mă, cu galeria, erau să-și înghită vuvuzelele. Măcar apucaseră să anunțe pe „FB”, că – sanchi – acoperă fondul sonor pe marea arenă din județul Arad. Mă leși? Da golu’ din minutul 2 a plecat de la Gavra, care a dat-o fain pe lângă Dulap (ăsta e fundaș la mineri, îl știți, că a jucat și pe la noi, la Pâncota și Lipova), iar Mercioiu a dat-o-n poartă pe lung, din 12 metri. Și cu 1-0 la purtător, altfel te desfășori acasă. „Sămădăii” au mai avut câte ceva în prima repriză, un șut bun a lui Dinu, scos din două de portarul oaspeților, apoi un alt șut din întoarcere a lui Gavra, din „16”, dar pe lângă, tot din preajma careului mare șutând și Sevici, cu minge scoasă de portar. Lupeniul a încercat și ea poarta gazdelor, prin June, Bedea, Baidoo, iar June și în fine, Creciunesc, dar nula (ce bine) pe tabelă.
Da imediat după pauză, în minutul 50, Lupeniu a egalaaaat! Creciunesc a găsit de data asta poarta, marcând cu un vole din „opșpe” metri, 1-1. N-a fost deranj maree pentru Lunca Teuz, că au reușit să-și reface avantajul de-un gol, în minutul 74. Mercioiu a tăiat-o pe stânga, pas pe interior lui Sevici și, „ta-naaa”: 2-1! Ce a urmat? Vă spun într-un cuvânt, luuung, dar concis: ,,lumeaspunecărusuălacuMînprenumeafăcutfaultîncareu-dubioscică-iarcreciunescamarcatdinpenalty”. Deci? 2-2! Bun? „Crecă”! Da nu contează părerea mea. Pentru Cermei să fie bun. Că de Lupeni, vorba poetului: „miserupe”!
Cermei (antrenor Norbert Polgar): R. Rusu – T. Bodri, Stamorean, Tomuț, Suslak – Iosu, Dinu (60 Piț) – Mercioiu (76 M. Rusu), Filimon, Sevici (90+2 Pășcălău) – Gavra (90+2 Mitu).
Lupeni (antrenor Aurel Moldoveanu): Boison(58 Drîngă) – Toma, Dulap, Vlad (58 Ciucurescu), Doboș (63 Trancă) – Petea (84 Eshun), Creciunesc, Bedea, June – Popescu, Baidoo (84 Prem).
Așa cevaaa… | Viitorul Arad – Avântul Periam 0-1 (0-1)
De ce-i bună „Liga asta a celor o sută?”. Păi de asta. Sunt suprize! Care mai de care mai năstrușnice. Da important e să partikipi. Chiar dacă te bate acasă Avântul Periam, o echipă care doar participă. Și Viitorul Arad participă în zama asta de astă vară. Cu bune, curele nu le dai, Cristi? Că nu-I ok, la câtă pregătire bagi în băieți, să înfrângi cu 0-4 cu „policii” și acum (doar) cu 0-1 cu picații ăștia de peste Mureș. Ok, se-ntâmplă și din astea în fotbal, că nu-ți intră și adversaru a bagă spre final. Așa a fost și-n meciul de pe „Banatul”. În minutul 89, Hitian (n-am auzit de el, da de acum stau geană cu ochii pe băiat), a tras cu efect din douj’ cinci metri, Gârlea a încercat să o scoată, dar a și scos-o, din poartă! După care, Cristi Munteanu a reluat mingea spre vinclu porții timișenilor, dar Popeț a scos-o…de pe traiectorie, în final oaspeții trecând pe lângă 0-2, da au „scăpat”, că Novac de la Viitorul, a dat-o pe lângă propria poartă. M-ați înțeles, nu?
S-o spun pe bune, ardăenii au avut ocazii. Multe. Și bune. Da n-au dat gol. Și Periamul a avut ceva, tot fără gol. Așa că diferența a făcut-o „covrigul” lu copilu ăla cu Avânt(ul). Și-n final, vorba lui Viky Roșca (care n-l știți, întrebați-mă și vă zic cine e): „Buni ei, bun și noi. Ratări noi, gol ei. Pierzători noi, banii și punctele la ei!”. Ce? A mai luat cineva bani?…Eu! C-am luat salariul în opt. Deci, „cari miei”, în Viitor, mai bateți și voi pe cineva?
Viitorul (antrenor Cristian Sculici): Gârlea – Stoianovici, Lobonț (46 Vezan), Munteanu, Adamcsik – Rasaq – Hațegan (86 Miculaiciuc), Ghergar (72 Novac), Sas, Vezan, Melniciuc (46 Blickling) – Bădăuță (72 Al. Catanzariti).
Periam (antrenor Răzvan Peucă): Popeț – Baeram, Giurici, Cristea, Bologa (65 Avram) – Dobricean – C. Filip, Dobricean, I. Filip (79 Smalbergher), Ștefanciuc, Olteanu (65 Jurj) – Prața (72 Hitian).
Duș rece pe „Electrica” | Politehnica Timișoara – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 5-0 (3-0)
Pe „Electrica”, Politehnica Timișoara a început disputa cu echipa CSC Ghiroda și Giarmata Vii, iar la final, adversarul a fost „Ghiroda și Giarmata Morți”. Pentru că eu credeam că oaspeții, echipă cu ștaif, cu conducere cu greutate, cu antrenor meseriaș, pot să țină trena celor de la Poli. Care – bravo lor – arată cu sunt echipă. Patru etapa trecută la Arad cu Viitorul, cinci acum acasă – să zicem – cu Ghiroda lu Sorin Bălu. Băh, tari „studenții” lui Cristi Gălan!
La 5-0 nu stau mult pe meciul din județul vecin și (ne)prieten arădenilor, la fotbal cel puțin. La pauză a fost 3-0 din „cauza” lui Marincu, care le-a dat pe toate astea. Unul cu șut din stînga careului, ălalalt bară-gol, din pasa lui Pureca și-al treilea cu intercepția unei pase înapoi și un șut peste portar! Și la pauză, copilu ăsta a și rămas la vestiare, că a acuzat o mică problemă medicală. Ghiroda a-ncercat ea să vină cu toată trupa spre poarta alb-violeților, au dat o bară. Ei da Poli a revenit la „școală”, David Popa i-a dat-o fain din lovitură liberă lui Vlaicu, Aurel ca prenume, iar Istratie nu putea să producă și el ceva gol și l-a dat, din lateral dreapta pe colțul lung. 5-0 pentru poli cu Ghiroda… Brrr, nasol pentru oaspeți. Da super-fain pentru poliști, care cântă acum: „Faceți loc-faceți loc, Poli e pe primul loc!”.
Pun și o frîntură din ce-a zis Sorin Bălu, antrenorul „smotociților”: „S-a mai întâmplat și la echipe mai mari și este important să învățăm din acest duș exagerat de rece. Sunt convins că astăzi a fost un accident.”
Poli (antrenor Cristian Gălan): Mosoarcă – Nagy (84, Amariei), Roșu, Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, Rotariu – Prună (77 Militaru), D. Popa, Marincu (46 Boariu 71, 71 D. Ciurel) – Istratie (84 Avrămescu).
Ghiroda (antrenor Sorin Bălu): Flonta – Datcu, Stupu, Miclău, Coroiu – Pop – Munteanu, Stoi, Trip, Mancaș – Fridrich.