LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei

liga 3, seria 9 |
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

LIGA 3, seria 9 | Rezultatele etapei a 16-a:

Avântul Periam – Progresul Pecica 1-3

Olteanu 71 – Aldan 37/penalty, Ekmekci 45, Kyrychenko 90+4


Timişul Şag – Gloria Lunca-Teuz Cermei 2-1

Ivanovici 17, Zaluschi 21 – Gavra 28


CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSC Peciu Nou 2-0

Hecsko 22/autogol – Buia 85


Viitorul Arad – Poli Timișoara 0-4

Marincu 27, 61, Rotariu 40, Istratie 77


Minerul Lupeni – Lotus Băile Felix 2-1

Popescu 83, 90+3 – Tămaș 23


Etapa următoare (8 martie): Viitorul – Periam, Poli Timișoara – Ghiroda, Peciu Nou – Şag, Cermei – Lupeni, Lotus – Pecica.


Clasament:

LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei


Punct(e) ochit(e), punct(e) lovit(e) | Avântul Periam – Progresul Pecica 1-3 (0-2)

Trei meciuri pentru un loc în play-off și apoi visele continuă. Primul pas trebuia făcut aproape, peste Mureș și Progresul Pecica l-a făcut. Adică a bătut pe Avântul Periam, acasă la ei. Da, băieții lui Stupi și Bozi n-aveau nici o scuză dacă nu luau toate punctele, chiar dacă – așa cum e la început de sezon – echipa s-a turat mai greu. Mai bine de juma’ de oră, pecicanii au încercat, au creat și ceva deranj în zona careului advers, dar n-a fost să fie… gol. A venit însă minutul 35, când Borcea se pregătea să marcheze, dar a fost faultat de Bain. Aldan și-a pus mingea „pe var” și a deschis corul din penalty, 0-1. Prima parte din joc s-a încheiat cu un „off, am scăpat”, auzit pe banca oaspeților, după șutul din zece metri a lui Prața, care a trecut razant cu bara, pentru ca în minutul 45, de pe banca Pecicăi să se strige și „goool!”, Ekmekci fiind cel care a făcut 0-2, la o infiltrare în careu din dreapta și un șut plasat, pe colțul lung. 

Și după pauză, Pecica a controlat jocul. Logic, cu o echipă care doar… participă. Dar timișenii o fac cu convingere, reușind să revină în joc prin golul lui Olteanu, cu minge plasată tot pe colțul lung din 20 metri, 1-2! Bun îi pentru pecicani, că au știut să țină jocul sub control, ba mai mult, marcând în 90+3 prin Kyrychenko, la o pătrundere impetuoasă în careu.  

În concluzie, Pecica și-a făcut treaba în primul joc din cele trei „finale”, deși Dan Stupar, antrenorul – știți voi – a anunțat că „Nu sunt mulțumit ca și consistență în joc, vroiam mai mult, chiar dacă sunt importante cele trei puncte. ”

Periam (antrenor Răzvan Leuca): Popeț – Baeram, Bain (40 Giurici), Cristea, Bologa – C. Filip, Dobricean – Ștefanciuc, Avram (56 Jurj), I. Filip (56 Olteanu) – Prața (70 Hitian).

Pecica (antrenori Dan Stupar și Bogdan Bozian): M. Rus – Haloș, Iurasciuc (39 Morariu), Wild, Aldan – Borcea (37 Nicolescu), L. Bodri – Călin, Ekmekci (55 Arsene, 88 D. Salka), Ristin – Kyrychenko. 

LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei


Salvați de clopoțel (la gazde mă refer!) | Timișul Șag – Gloria Lunca Teuz Cermei 2-1 (2-1)

Când joci cu una din echipele ce-ți suflă în ceafă, care tare ar vrea să te bage sub ea, nu-i tocmai ușor să te concentrezi, să te aduni. Mai ales la primul meci din an în care joci pe puncte, după amicale-amicale-amicale. Gloria Lunca Teuz Cermei dorea tare mult să vină neînvinsă de la Timișul Șag. Și pe bune, acest lucru se putea rezolva. Dar… că întotdeauna este un dar, astrele nu s-au aliniat pentru „sămădăi”. Cermeienii au fost primii care s-au arătat preocupați să facă gazdele să scoată mingea din poartă, dar Gavra și Filimon n-au reușit să-l învingă pe Antonescu. Și-n minutul 17, Micșa a reușit, la poarta cealaltă, a oaspeților, învingându-l pe Robi Rusu din 12 metri, pe colțul lung, 1-0. Șagul și-a „ținut ideea” – să n-o uite – jubilând peste patru minute pentru un nou gol marcat. Zaluschi a depășit defensiva arădenilor și a marcat din careu, în stânga lui Robi.      

Ce-i bine e că „sămădăii” s-au trezit că au meci, iar Gavra a refăcut din deranjul de pe tabelă, marcând din marginea careului mic, la un șut a lui Toma Bodri din douj’ de metri. După pauză, Cermeiul a ținut mai bine minte din ce a pregătit pentru această deplasare, a (și) marcat în minutul 75, prin Sevici, dar s-a ridicat „offside”. E-adevărat că și Robi Rusu și-a arătat din nou clasa, parând „unu la unu” cu Mediop, copilul super-talentat din poarta Cermeiului fiind și băftos, atunci când șutul lui Petre Ivanovici s-a dus în transversală. „Robi-show” s-a încheiat cu o minge scoasă din vinclu de tânărul portar, R. Popa de la gazde fiind cel care fost cu șutul, din marginea careului mare.

În fine, Cermeiul a egalat și în minutul 90+4, prin Mercioiu, dar „albitru” de centru a zis c-a fost fault în atac… Așa că Norbi Polgar, antrenor la Cermei, a zis că ,,Ne-am trezit de abia după 2-0… Din punctul meu de vedere, în repriza a doua a fost doar o echipă pe teren. Am avut ocazii multe, dar arbitrajul a fost penibil, ne-au anulat două goluri la faze simple”.

Șag (antrenor Ciprian Urican): Antonescu – Viașu (60 Toader), Moţiu, Rosuş, Podină (78 Malacu) – Făgărăşanu, Zaluschi – Micşa (70 Chiorean), Ivanovici, R. Popa – Mediop. 

Cermei (antrenor Norbert Polgar) R. Rusu – Joldea (46 Mitu), Pașca, Siminic, Tomuț (82 Stamorean) – Suslak, Iosu (70 M. Rusu) – T. Bodri, Filimon, Sevici – Gavra (67 Mercioiu). 

LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei


Dacă tot pierdem, măcar să câștigăm! | Viitorul Arad – Poli Timișoara 0-4 (0-2)

Poli Timișoara a venit la Arad, pe „Banatul”. A jucat, a dat goluri (patru) și a plecat în ritmul imnului ,,în Banat și-n toată țara, una-i Poli Timișoara!”. Victimă? Viitorul Arad, o știți, trupa lui Gio Catanzariti, care crește, crește, da deocamdată se și mulțumește cu ce are. Sau cu ce pică.  

Meciul, jucat de la doișpe, a creat antren în tribună, pe capătul de lângă „țintirim”, doar din minutu’ 25, când a ajuns galeria alb-violetă de la „Cimișoara”. Că deh, așa-i faza, să ajungi un pic mai târziu, să faci vizualizare. Da, bravo lor, timișorenilor ce-și susțin echipa pe coclauri. Că mulți din cei veniți în grup, nu știu că Poli o jucat amu-s câțiva ani cu City în „Oiropa”. Și dacă tot le-or venit ultrașii, Poli s-a pus și pe marcat. Da re-pe-de, că se nici nu dăduse galeria drumul la fum și Marincu i-o și pus „pe gard” pe feciorii ce-i susțin. Adamcsik, el e, a pierdut lopta, e-adevărat, în „terenul lui”, Poli a pornit pe contraatac, iar Marincu l-a finalizat cu gol, printr-un șut din 15 metri. Și ca să aibă de lucru (de cântat) și-n pauză, ultrașii timișoreni au mai „primit” un gol, marcat de favoriți în minutul 40, prin Rotariu. Faza o fost faină, Prună a tras în bara laterală dreapta a portarului (timișorean de buletin) Gârlea, a mai tras și Istratie, Gârlea a repins, da n-a mai avut ce face la șutul lui „Roti”, care-o fost sub transversală, 0-2!

Ca să nu-și uite repertoriul pregătit, suporterii poliști au mai fost „zgândăriți” de ai lor cu un nou gol marcat în minutul 61 de Marincu, care a dat-o simplu în plasă, la centrarea lui Miclăuș. Iar cireașa de pe tortul bănățenilor, a fost pusă în minutul 77, cu Istratie în rol de jubilant. „Vârful” meseriaș de la Poli a data-o-n vinclu din paișpe’ metri, la pasa lui David Popa. Așa că de Viitorul, data Viitoare. Că la 0-4, nici pe la caerie nu-ți mai vine să treci. Chiar dacă ai (avea) de luat. Așa-i cu echipele astea nou promovate. Mai pierd cu alea cu nume, nu?    

Viitorul (antrenor Cristian Sculici): Gîrlea – Stoianovici, Pantea, Munteanu, Blickling – Adamcsik (46 Hațegan) – Melniciuc(65 Miculaiciuc), Sas, Vezan (65 Ghergar), Gavrilă (82 Novac) – Bădăuță (65 Al. Catanzariti). 

Poli (antrenor Cristian Gălan): Mosoarcă – Miclăuș (75 Boariu), Roșu (81 D. Ciurel), R. Ciurel, Nagy (81 Krista) – Rotariu, Pureca – Prună (75 Amariei), D. Popa, Marincu (81 Tătaru) – Istratie.


 

LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei


Când Sorin Bălu dă drumu’ la pragmatism | CSC Ghiroda și Giarmata Vii – CSC Peciu Nou 2-0 (1-0)

Derby-ul etapei a fost între timișenele cu „CSC” în nume. Și-n acest duel, Ghiroda și Giarmata Vii a trecut meritat de Peciu Nou, cu 2-0. Pe arena „Emilian Pavel” din Ghiroda, cei 200 spectatori aflați „primprejur”, au avut parte de un start de joc echilibrat, cu lopta mai mult la gazde. Care au și intrat în avantaj la mijlocul primei reprize – min.21 – când, la o lovitură liberă din 25 metri, lateral lângă tușă, noul venitul Alex Munteanu – meseriașul ce juca la Mediaș când erau în liga-ntâi – a centrat în mijlocul careului, Stupu a reluat spre poartă cu capul, pe traiectorie intervenind Hecsko, care în loc să respingă, a deviat în tranversală și apoi în (auto)gol, 1-0. Peciu a ajuns prima data periculos în fața porții gazdelor doar în minutul 28, când Enciu a șutat la firul ierbii din 16 metri, fără a reuși să marcheze. După care, mingea a fost frecată ici-colo, pentru ca alt șut de luat în seamă, să vină în minutul 44, tot din piciorul lui Enciu, din 20 metri, la care mingea a trecut un pic pe lângă poarta gazdelor.   

Repriza a doua a fost mai aprigă. Ghiroda a ratat desprinderea în minutul 57, când Trip a tras din opt metri, iar Flonta a scos, Hecsko fiind din nou fundașul oaspeților depășit de „obiect”. E-adevărat că Peciu a ținut mai mult mingea, au cerut „unșpe metri” pentru un henț în minutul 73 – nedat, logic! – pentru ca în minutul 85, soarta punctelor să devină clară. Peciu a a avut un corner, mingea a fost respinsă de gazde, a urmat un contraatac pe dreapta dus de Trip, care ajuns în careu a pasat la 15 metri, de unde Darius Buia a marcat, cu un lob din „manualul tatălui său”, Romică.    

Ghiroda (antrenor Sorin Bălu): Flonta – Datcu (80 Șteța), Stupu, Miclău (70 Lixandru), Coroiu –  Pop – Munteanu (80 Buia), Stoi, Trip, Mancaş – Jichici (55 Fridrich).

Peciu Nou (director tehnic Vali Velcea): Traia – Bud, Hecsko, Mera, Ureche – Giuricici (31 Mura), Vaştag, Martinov – Făndel, Macovei, Enciu.

LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei


Popescu a ieșit la tablă și a rezolvat ecuația | Minerul Lupeni – Lotus Băile Felix 2-1 (0-1)

A fost un joc foarte important pentru cei de la Minerul Lupeni, echipă care atacase în prima jumătate de repriză, ținuse jocul mai mult în zona careului advers, fără să creeze prea mult pericol pe-acolo. Gazdele avuseseră în minutul 22 un șut din colțul stâng al careului mic, peste poartă, dar un minut minut mai târziu, golul a căzut în poarta lor. Bihorenii au împins jocul spre centrul terenului, unde au contrat un atac al gazdelor. A urmat o degajare pe centru stânga și o deviere cu capul spre Tămaș, care a sărit, și-a creat prim-planul, a trecut în forță printre doi fundași adverși și ajuns în careu lateral stânga, a șutat cu stângul pe colțul lung, mingea poposind în poartă, în plasa laterală, 0-1.

Albaștrii din Băile Felix s-au ținut bine și după pauză, „permițând” minerilor să le deranjeze poarta doar printr-o lovitură liberă executată de Popescu în minutul 70, la care mingea a lovit bara. De aici Lupeniul a jucat mai rapid, părând că nu au pe unde să ajungă cu finalizări periculoase la poarta adversă. Problema minerilor a fost rezolvată însă de Popescu. În minutul 83, la un atac al gazdelor pornit din dreapta, Popescu a primit mingea pe linia de „16”, a depășit prin fente în lateral stânga „barajele” întinse prin alunecare de doi fundași adverși, a ajuns singur la șapte metri și l-a învins pe Cosma cu un șut prin dreapta lui, 1-1.

În cele patru minute de prelungiri, Lupeniul a reușit să și câștige jocul. Gazdele au primit un fault la 20 metri, ușooor, foarte ușooor, de la „centralul” Mircea Ardelean. Popescu și-a pus mingea, a găsit linia liberă spre colțul lung și a marcat lângă bara din dreapta portarului Cosma, 2-1. Da, prin ce a arătat ca tehnică, la goluri cel puțin, Popescu merită „frișca” din acest meci. Cei din Felix mi-au plăcut, ca echipă cu gabarit, dar mobilă, puteau mai mult aici, sub Parâng. Bucurie a fost însă doar în tabăra gazdelor și în galeria adusă parcă le meci cu „mașina timpului” din anii ’80.

Lupeni (antrenor Aurel Moldoveanu): Boison – Toma, Vlad, Creciunesc, Doboș – June (55 Eshun), Marinca – Petea, Trancă (55 Bedea), Popescu – Baidoo.

Felix (antrenor Cosmin Bodea): Cosma – Paublusztig, Chencian, Oltean, Arsene – Gheban (59 Blăgea), Ciurcui – Serediuc (90+2 Pintea), Sala, Chindlea (85 M. Negru) – Tămaș (85 Ghiță).

LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei


 

Categorie: Sport
Etichete: Avântul Periam, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, CSC Peciu Nou, fotbal, Gloria Lunca Teuz Cermei, liga 3, Lotus Băile Felix, Minerul Lupeni, poli timisoara, progresul pecica, Timișul Șag, viitorul Arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Programul RO BIKE VALLEY 2025
Articolul următor
Ce bine-i când se termină… cu bine! FC Buzău – UTA: 1-1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

LIGA 3, seria 7 | Etapa a 9-a | Unirea bate la Deva, dar nu confirmă

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 9-a CSU Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 Ardel 52, 59 Politehnica Timișoara II – Nera Bogodinţi 1-0 Gavrilă 40 CSM Deva – CSM Unirea Alba Iulia 1-2 Herci 55 – Ayeni 45, Giurgiu 50 Viitorul Arad – Timişul Şag 1-0 Larosa 27 Unirea Sântana – CIL Blaj 0-0 Progresul Pecica – Metalurgistul Cugir 1-2 Borcea 8 – Cocan 53, Șaucă 59. Clasamentul după etapa 9: Etapa viitoare, a 10-a (23-24.10): Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, Timișul Șag – CIL Blaj, CSC Ghiroda și Giarmataa Vii – Unirea Sântana, CSM Unirea Alba Iulia – Progresul…

LIGA 3, seria 7 | Deva a bătut Metalurgistul. Bate și pe Unirea? 

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 8-a: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica 5-0 Ardel 6, Mancaș 42, Ștoi 50, Roșu 64, Ciurel 90 Timișul Șag – Unirea Sântana 2-1 Făgărășanu 29, Ivanovici 38 – Haloș 51 Metalurgistul Cugir – CSM Deva 0-2 Toma 61, A. Roșu 74 CIL Blaj – CSU Alba Iulia 2-2 Băican 12, Blănaru 15 – Stănilă 56, 64 CSM Unirea Alba Iulia – Politehnica Timișoara  2-0 Chiorean 47, Tonini 71 Nera Bogodinț – Viitorul Arad  1-4 Szijj 42 / Hlistei 33, Larosa 60, Filimon 80, Ronai 90+2. Clasament etapa 8: Etapa viitoare,…

Au pierdut startul și asta i-a costat | FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0)

0
În Superliga, etapa 11: FC BOTOȘANI – UTA 2-0 (2-0) 09.10.2026, ora: 17,15, stadion: „Municipal”, temperatura: 22°C, spectatori:2500. Au marcat: Mailat 11/penalty, De Vega 17.  Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Anestis – Bayeye, Miron, Diaw, Ilaș – De Vega (71 Petro), E. Papa (81 Bordeianu) – Mitrov (71 Bodișteanu), Ongenda (85 Țigănașu), Mailat (72 Kovtaliuk) – Dumiter. Pe bancă: Gurău – Sadiku, Țigănașu, Suchianu, Preda, Gama, Idowu, Markovic. Cartonașe galbene: De Vega, Bodișteanu.  UTA (antrenor Adrian Mihalcea): Rosa – Gueulette (72 Pospelov), Benga, Bădescu (78 Sabău), Alomerovic – S. Mino, Ivanov (46 Papeau) – Abdallah, Roman, Țăroi (27 Tzionis) – Coman…

Patru din patru și fotbalul românesc e pe targă! | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa ,,B4” | ROMÂNIA – SUEDIA 0-1 (0-1) | 25.09.2026, ora: 21,00, stadion: „Național Arena”, temperatura: 16°C, spectatori: 49.426. Au marcat: Gyokeres 23. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Rațiu, Coubiș, M. Ilie, Bancu (46 Eissat) – R. Marin (68 Mihăilă), Dragomir – Man, Stanciu (68 I. Hagi), Olaru (68 Cicâldău) – Tănase (83 Cărjan). Pe bancă: I. Radu, Cojocaru – T. Băluță, Opruț, Screciu, Moruțan, Strata. Cartonașe galbene: Bancu, R. Marin, Mihăilă, Cîrjan. Suedia (selecționer Graham Potter): Johansson – Beijmo, Smith, Lindelöf, Gudmundsson (54 Svensson) – Bergvall, Karlstrom (54 Larsson) – Bernhardsson (88 Skoglund), Zeneli (76 Bolin),…

LIGA 3, seria 7 | O etapă cu destule semne de întrebare  

0
LIGA 3, seria 7 | Rezultatele etapei a 7-a Poli Timișoara II – Metalurgistul Cugir 1-1 Gavrilă 34 – Bura 44 CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1 C. Rus 35 Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 Mura 19, Aldan 30 – Gâțan 3 Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 Vaida 10, Donca 19, Ayeni 44, 79 Nera Bogodinţ – Timişul Şag 0-0 CSM Deva – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 5-1 Herci 1, A. Roșu 10, 62, 72, Cirvov 81 – Bud 64/penalty Clasamentul după etapa a 7-a Etapa viitoare, a 8-a (9-10 octombrie): CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Progresul Pecica, Timișul Șag…

Liga națiunii dezintegrate la fotbal | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0)

0
LIGA NAȚIUNILOR, grupa „B4”  | POLONIA – ROMÂNIA 6-0 (1-0) | 02.10.2026, ora: 21,45, stadion: „PGE Narodowy” Varșovia, temperatura: 14°C, spectatori: 45.000.  A marcat: Lewandowski 24/penalty, 47, 86, Ghiță 49/autogol, Zielinski 62, Bednarek 66. Polonia (selecționer Jan Urban): Bulka – Cash (63 Wojtuszek), Bednarek, Kiwior, Frankowski – Szymanski (71 Regula), Nowak (63 Urbanski), Zielinski (71 Slisz), Zalewski (78 Pietuszewski) – Swiderski, Lewandowski.  Pe bancă: Kochalski, Abramowicz – Kedziora, Zukowski, Puchacz, Potulski, Skoras.  Cartonașe galbene: Lewandowski, Swiderski. România (selecționer Gheorghe Hagi): Hindrich – Raţiu, Drăguşin, Ghiţă, Bancu (67 Borza) – R. Marin (78 Cîrjan), T. Băluţă – Man (67 Racovițan), I.…
Krak
Articolul următor Donald Trump și Volodimir Zelenski la Casa Albă – o întâlnire care a lăsat urme adânci în relațiile internaționale Apasă aici pentru a citi
Secret Link