Marin Lupaș: „CET-ul nu este marfă politică între PSD și PNL”

consilierul municipal marin lupaș consideră
Ared
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Pentru a trece studiul privind gestiunea serviciului public de încălzire de votul consilierilor locali, săptămâna trecută a avut loc o ședință internă de urgență. În Palatul Administrativ au venit toți directorii de la CET, șefii de departamente, viceprimarii, primarul, iar din partea CLM au fost prezenți consilierii din anumite comisii de specialitate. Consilierul municipal independent Marin Lupaș prezintă concluziile ședinței care precede ședința Consiliului unde proiectul gestiunii se află pe ordinea de zi.

După aproape două ore nu s-a ajuns la nicio măsură concretă pentru investițiile necesare. De fapt, totul se făcuse săptămâna trecută pentru a-i convinge pe cei din PSD să voteze proiectul de gestiune. Spre surprinderea tuturor, consilierii locali prezenți nu știau dacă au fost convinși de prezentarea celor de la CET și cum vor vota. Tot ce am putut afla despre intențiile PSD a fost că parlamentarii din Arad ai domnului Dragnea doresc să se întâlnească în privat cu primarul Gheorghe Falcă. Bănuiesc ca să negocieze CET-ul, ca pe o marfă politică, în cine știe ce scop electoral. Azi, în cadrul comisiilor reunite, reprezentanții PSD au cerut un eveniment public, în care să facă un fel de dezmințire legat de trocul pe care toți îl bănuim”, spune Lupaș.

Celor din PSD chiar nu le pasă de arădeni, de tergiversările în care pun un serviciu public important. Concluzia de la întâlnirea de luni este că vor vota bugetele CET dar nu și studiul pentru gestiunea serviciului. Vă dați seama că tergiversarea poate continua, deoarece PNL poate să condiționeze votul pentru bugete de votul pentru studiu, mai ales că susținătorii domnului Dragnea din Arad nu au venit cu argumente solide din punct de vedere legal sau logic pentru împotrivirea lor.  Probabil ce vor să obțină, și acum ca și anul trecut, nu este vreo investiție pentru arădeni ci un câștig politic, să poată amâna câteva zile sau săptămâni un proiect, iar apoi să vină parlamentarii într-un mod penibil și lipsit de logică să se laude cu ce au „realizat” ei, prin consilierii locali. Este un blocaj, pur politic, cu care circul PSD-FALCĂ ne-a obișnuit în mai toate subiectele importante pentru comunitate. Din această chestiune politicianistă vor avea numai de suferit, atât CET-urile și angajații de acolo, cât și arădenii”, declară Lupaș înaintea ședinței CLM din 27 iunie unde se va supune la vot studiul pentru gestiunea serviciului în aceeași formă ca în precedentele două ședințe în care PSD a votat împotrivă.

„În ritmul acesta rezolvăm problema investițiilor la CET în 100 de ani!”

Consilierul municipal independent consideră și ultimul anunț din partea PNL ca o altă manipulare politică de genul celei din PSD prin care se prelungește doar starea de incertitudine privind viitorul CET. Lupaș propune găsirea unui plan pe termen lung, care să depășească orice ciclu electoral și care să pună oficial pe hârtie un calendar al investițiilor necesare.

 „După ședința de la Primărie, am văzut cum PNL a trimis în fața presei un consilier local, probabil și-au dat seama că primarul Falcă nu mai este deloc credibil pe această temă, să reamintească așa-zisele intervenții ale administrației în ce înseamnă CET. Consilierul PNL prezintă ca dovadă a intenţiilor municipalităţii punctul termic de pe strada Miron Costin al cărei modernizare costă aproximativ 5 milioane de lei. Știți care este totalul necesar, prevăzut în `Programul de îmbunătățire a eficienței energetice și a analizei costuri-beneficii în Municipiul Arad`, document oficial nu părere personală, pe care l-a votat CLM la începutul lunii? 385 milioane de lei! Și aici nu s-a inclus etapa a doua a investiției în turbina de cogenerare pe care au pierdut-o în 2016. Deci PNL se laudă cu 1% … În ritmul acesta rezolvăm problema investițiilor la CET în 100 de ani! , constată Marin Lupaș.

Acesta mai consideră atitudinea PNL și PSD una la fel de dăunătoare pentru sistemul de termoficare și arădeni, solicitând începerea în acest an al investițiilor necesare prevăzute în Programul de eficientizare energetică.Liberalii se scuză, la fel de penibil ca cei din PSD, că Primăria investeşte în această zonă `alături de celelalte domenii: drumuri, educaţie, sănătate`, sugerând că nu sunt destui bani și că au în vedere o `redimensionare a personalului`. Trebuie mers mai departe de acest blocaj. Eu voi vota studiul dar vreau să văd și un plan de investiții pe termen lung cu un calendar concis. Modernizarea unui punct termic este un act singular, arădenii cred că vor să aibă o certitudine că în 10 – 20 de ani maxim nu mai discutăm de problema CET. În Programul votat se specifică că toate investițiile, pe distribuție și producție, cele aproape 400 milioane de lei, urmează a se derula începând cu anul 2017. Solicit Primăriei să adoptăm în Consiliu un act oficial pentru începerea acestor investiții, a concluzionat Marin Lupaș.

Categorie: Știri
Etichete: CET Arad, consilier local, Marin Lupas, PNL, PSD
Distribuie:
Articolul anterior
Noul DRAPEL a fost sfințit de ZIUA LUI și arborat în colțul clădirii reprezentative a Aradului [FOTO + MESAJUL AUTORITĂȚILOR]
Articolul următor
„Pentru ca vocea și melodiile sale să rămână vii” – spectacol folcoloric și lansare de album post-mortem MIHAELA MARIȘ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Pacient infectat cu Listeria, în stare gravă, diagnosticat la Spitalul Județean Arad

0
Diagnostic salvator în doar câteva minute pentru un pacient aflat în stare critică, datorită unui aparat performant achiziționat din fonduri europene. Pacientul, în vârstă de 51 de ani a fost salvat după ce medicii au reușit să îi diagnosticheze o infecție periculoasă, în timp record. Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe a spitalului cu sindrom confuzional, agitație psiho-motorie și febră, simptome care indicau o afectare severă a sistemului nervos. (Foto: sistemul MALDI-TOF Bruker, SCJUA) În mod normal, identificarea bacteriei responsabile pentru o astfel de stare poate dura circa 48 de ore prin metodele clasice de laborator. În acest…

O nouă sesiune de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu”

0
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a demarat o nouă sesiune de admitere. Aceasta are loc în perioada 31 august-9 septembrie la fostul sediu BNR, pe Bulevardul Revoluției nr.72, de luni până vineri între orele 10-18, iar sâmbăta între 9-13. Probele practice se vor desfășura în zilele de 10 și 11 septembrie, iar în 12 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor. Urmează perioada de depunere a contestațiilor și în 14 septembrie, afișarea rezultatelor după contestații. În perioada 15-17 septembrie vor fi confirmați candidații  admiși, iar în 18 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale. În această sesiune de admitere, pe lângă programele…

VIDEO AȘA NU! Un viceprimar din Satu Mare s-a plimbat cu O BOMBĂ prin trafic, pe scuter, până la secția de poliție

0
Incidentul s-a produs, luni, în comuna Vama din județul Satu Mare. Viceprimarul comunei a parcurs un traseu prin trafic pe scuter purtând sub braț un proiectil real neexplodat. Descoperită pe un șantier, bomba de artilerie a fost dusă de alesul local direct la poliție, ținând ghidonul cu o singură mână. Găsirea elementului de muniție a avut loc în timpul unor lucrări de infrastructură pietonală în comuna Vama. Balastul utilizat la amenajarea trotuarelor, extras din albia râului Someș, ascundea un obiect metalic masiv. Inițial, muncitorii au crezut că este vorba despre o bucată inofensivă de fier vechi și au lăsat obiectul pe…

STUDIU COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane

0
COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane Rezultatele sondajului realizat la inițiativa deFilm și „Atlasul Universului” Un studiu recent, realizat pe un eșantion de 402 părinți cu copii între 6 și 14 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet, relevă o transformare profundă a modului în care copiii din România își petrec timpul liber: timpul afară  și autonomia copiilor s-au redus semnificativ față de generația anterioară, iar „afară” este înlocuit treptat de ecrane. Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp…

TNTm deschide stagiunea cu o premieră: spectacolul BOLNAVII, accesibilizat în limba semnelor

0
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026-2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna septembrie experiențe teatrale ce se adresează direct publicului său fidel și care, totodată, se deschid larg fiecărui spectator care intră în sălile sale de spectacol, întâmplător, în premieră sau pentru că se află în căutarea unui spațiu prietenos, viu, antrenant. Așadar, în 6 septembrie 2026, de la…

GALERIE FOTO Trafic internațional de droguri „pentru intelectuali” | S-au adunat la Pensiunea Dacilor ca să se reconecteze cu sinele și s-au conectat cu poliția

0
Ritual șamanic cu droguri de mare risc, oprit de polițiști în localitatea Boșorod din județul Hunedoara. O femeie din România și doi bărbați (un peruan și un danez) sunt cercetați pentru trafic intern și internațional de droguri de mare risc, după ce au organizat un eveniment spiritual ilegal într-o pensiune din localitate. Cei doi cetățeni străini au introdus în țară substanțe interzise pentru o ceremonie bazată pe ritualuri din Amazonul Peruvian. Participanții, recrutați prin interviuri online și pe bază de recomandare, au plătit între 590 și 650 de euro pentru cazare, masă și „reconectarea cu sinele”. În cadrul acestor ritualuri,…
Bodyguard Elite
Articolul următor „Pentru ca vocea și melodiile sale să rămână vii” – spectacol folcoloric și lansare de album post-mortem MIHAELA MARIȘ Apasă aici pentru a citi
Secret Link