Este o măsură foarte utilă în actualul context, cerută de fermieri și îndeplinită rapid, în prima săptămână de activitate a ministrului Agriculturii Petre Daea. Fără birocrație, simplu și eficient!
„În temeiul adeverinței de la APIA, care atestă ce subvenție are de primit, orice agricultor poate merge la CEC sau la orice altă bancă acceptă să participe și poate solicita/primi un credit de trei ori valoarea subvenției respective.
Acest credit este garantat 80 % de statul român.
Nu există plafon maxim, efectiv valoarea creditelor depinde de numărul cererilor și nivelul subvențiilor la care au dreptul fermierii.
Dobânda este de numai 2% plus ROBOR.
Acest tip de credit este nu doar ușor de accesat, ci și de rambursat, dat fiind certitudinea încasării subvențiilor APIA (din fonduri europene) în două tranșe, în toamna și primăvara fiecărui an.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Biroul de Presă al PSD Arad
Foto (pur ilustrativ): https://agrointel.ro/