

CRITICA VRAJBEI NOASTRE este un PODCAST POLITIC fără spirit partinic, având ca public-țintă locuitorii județului ARAD.
1 comentariu
Mihai Fifor: PSD cere PNL să înceteze sarabanda fentelor electorale cu proiectele de lege privind pensiile militare
PSD anunță că va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. Totodată, PSD solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral! Nu le blochează nimeni proiectele de lege. Singurii care sabotează rezolvarea situației sunt chiar liberalii, care s-au încurcat în inițiativele depuse în Parlament, pe această temă. „Încă din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG…
Sorin Grindeanu la Arad. Un nou episod din „să plimbăm ministrul prin tunel”
Nu contează că trebuia de câțiva ani să fie finalizată lucrarea, nici că au fost costuri suplimentare considerabile, nici că deja suntem la al optulea ministru al transporturilor de când au început lucrările ( de fapt, la al șaptelea pentru că Răzvan Cuc a prins două mandate). Am asistat și astăzi la evenimentul „să plimbăm ministrul prin tunel”. De această dată a fost ministrul Grindeanu… care a fost după ministrul Drulă (2021) … care a fost după ministrul Bode (2020) … care a fost după ministrul Cuc (2019). Totuși, toată lumea așteaptă trenurile de mare viteză pe acest tronson,…
Fermierii din sectorul vegetal vor primi încă 2 lei/litrul de motorină conform unui nou Act normativ aflat în lucru la Guvern
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: Fermierii din sectorul vegetal vor primi 2 lei/litrul de motorină suplimentar față de sprijinul de 1.63 de lei/litru. Astfel, practic, statul va acoperi 50% din cheltuielile cu motorina folosită în agricultură. Actul normativ este în lucru și va fi adoptat în perioada imediat următoare. „Banii necesari provin din fonduri europene (cele 29.7 milioane de euro acordate de CE României din fondul sprijin Ucraina). România continuă să aibă unul dintre cele mai mici prețuri la carburanți din Uniunea Europeană – al treilea cel mai mic, după Bulgaria și Malta, chiar și după aceste scumpiri impuse…
„Adevărul despre propunerea liberală de ELIMINARE a facilităților fiscale din IT, construcții și industria alimentară”
PNL și USR au scris în PNRR că România se angajează să elimine unele facilități fiscale sectoriale, adică în construcții sau IT.
Fifor: Schimbarea premierilor în cadrul Coaliției de Guvernare nu este doar o schimbare de persoane. Este o schimbare de viziune economică și socială”
[COMUNICAT DE PRESĂ] „PSD aduce o schimbare la guvernare, în principal pe temele care îi preocupă cel mai mult pe cetățeni: combaterea speculei la alimente, creșterea veniturilor și puterii de cumpărare, susținerea producției românești. Ca de fiecare dată, PSD demonstrează că are soluții economice pentru problemele românilor. În același timp, Guvernul își va respecta toate angajamentele asumate anterior, inclusiv cele convenite cu profesorii. Idei principale privind VIZIUNEA PENTRU NAȚIUNE a programului de guvernare propus de PSD: Măsuri pentru combaterea creșterii prețurilor: Combaterea speculei din piața de alimente Reducerea inflației la o singură cifră Măsuri pentru creșterea veniturilor: Reducerea treptată…
Vești bune, privind pensionarea anticipată, pentru locuitorii din comunele aflate în proximitatea fostului Combinat Chimic din Vladimirescu
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: Vești bune, privind pensionarea anticipată, pentru locuitorii din comunele aflate în proximitatea fostului Combinat Chimic din Vladimirescu „Am votat, astăzi, în Camera Deputaților, camera decizională, Amendamentul la Legea 263, formulat de parlamentarii PSD Arad, prin care se extinde numărul localităților ai căror cetățeni se califică pentru reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, dacă au locuit minimum 30 de ani in zone afectate de poluare severă. Am considerat, împreună cu colegii mei, senatorul Pistru și deputatul Alda, că este nedrept ca, pe lângă Vladimirescu, localități ca Frumușeni, Aluniș, Fântânele sau Tisa Nouă să…
„PSD nu mai așteaptă după nimeni! Vom depune astăzi un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor!”
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: PSD nu mai așteaptă după nimeni! Vom depune astăzi un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor! „În timp ce alte partide DOAR zic că vor să elimine pensiile speciale, dar nu fac nimic, PSD depune un proiect de lege care ABROGĂ pensiile speciale acordate parlamentarilor. Inițiativa PSD îndreaptă „omisiunea” celor de la USR, care au redactat PNRR, dar cu intenție nu au inclus pensiile parlamentarilor în jalonul pensiilor speciale. După toată campania populistă dusă de USR pe tema pensiilor speciale, faptul că au „omis” tocmai pensiile speciale ale parlamentarilor nu poate…
„Este inadmisibil ca reducerea cu 20% a prețului laptelui să se facă pe seama producătorilor”
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: NU prin împingerea în faliment a celor care asigură materia primă, laptele, se poate ajunge la un preț mai accesibil pentru consumatori „Este inadmisibil ca reducerea cu 20% a prețului laptelui să se facă pe seama producătorilor, iar comercianții să-și protejeze și mențină adaosurile și comisioanele! NU prin împingerea în faliment a celor care asigură materia primă, laptele, se poate ajunge la un preț mai accesibil pentru consumatori. PSD solicită Consiliului Concurenței să intervină de urgență pentru corectarea mecanismului făcut prost, după cum o dovedește realitatea, care a rezultat în urma inițiative sale de…
PSD va cere în Coaliția de guvernare suspendarea importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina
[COMUNICAT DE PRESĂ] PSD va solicita în Coaliția de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniță comună cu această țară. „O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceștia. PSD susține ca statele din Estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să…
Mihai Fifor: O zi istorică pentru sistemul de sănătate din Arad!
[COMUNICAT DE PRESĂ] „Noul spital matern, un vis frumos al PSD, al doctorului Gheorghe Furău, al meu și al colegilor, prinde contur sub conducerea social-democrată a ministerului Sănătății. Semnarea, la Timișoara în prezența ministrului Alexandru Rafila, a contractului de finanțare PNRR, pentru noul matern, aduce în concret unul dintre cele mai dorite obiective ale arădenilor, deziderat despre care vorbim cu oamenii, de fiecare dată când avem ocazia să ne întâlnim și să ne strângem mâinile. Ziua de astăzi, marchează debutul construcției sistematice de noi spitale în România. Ministerul Sănătății, ministrul Rafila fructifică banii din PNRR și lansează efectiv proiectele…
Mihai Fifor: USR pune în pericol PNRR-ul României și pensiile românilor
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: USR pune în pericol PNRR-ul României și pensiile românilor În disperarea de a face scandal cu orice preț pentru a-și întreține puținii adepți care i-au mai rămas, USR atacă la Curtea Constituțională o lege adoptată în Parlament, jalon în PNRR, care a fost discutată și agreată cu Comisia Europeană și care asigură o mai bună protecție a banilor din fondurile private de pensii. „USR sabotează PNRR-ul României prin contestarea la Curtea Constituțională a acestei legi, care trebuia publicată în Monitorul Oficial pentru ca jalonul respectiv, aferent Cererii 2 de plată, să fie considerat îndeplinit.…
Mihai Fifor: „Este deplorabil că apără supraprofiturile gigantice făcute de marile companii, pe seama și în detrimentul oamenilor, al salariaților și al pensionarilor”
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: Este deplorabil că „dreapta” apără supraprofiturile gigantice făcute de marile companii, pe seama și în detrimentul oamenilor, al salariaților și al pensionarilor. „Sunt mari companii care au profitat din plin de contextul actual, care plătesc un impozit pe un profit diminuat artificial, prin inginerii fiscale, care nu reprezintă nici măcar 1% din cifra lor de afaceri. Dacă sute de mii de IMM-uri, dar și mari companii românești pot plăti cel puțin 1% din cifra lor de afaceri ca impozit, cu siguranță că și marile companii, cu peste 100 de milioane de euro cifra de…
PSD consideră că, prin TAXA de SOLIDARITATE EXTINSĂ, sume importante de bani se reîntorc către societate
[COMUNICAT D EPRESĂ] În timp ce la PNL s-au purtat discuții despre conflicte politice, PSD a lucrat la noi soluții economice pentru cetățeni. Modelul de taxare propus de PSD pentru marile companii reprezintă practic o extindere a TAXEI DE SOLIDARITATE introdusă la nivel european în domeniul energiei. „PSD propune ca acest model să fie extins la toate companiile mari, care au înregistrat profituri excepționale și care trebuie să plătească taxe în România măcar la fel cum plătesc firmele românești, adică cel puțin 1% din cifra lor de afaceri. Supraprofiturile obținute prin specularea actualei situații de criză trebuie suprataxate…
Noua maternitate de la Arad este pe lista spitalelor care se vor construi cu fonduri din PNRR
[COMUNICAT DE PRESĂ] Mihai Fifor: Veste uriașă pentru arădeni: Aradul va avea un nou spital de obstetrică-ginecologie, un nou MATERN! „Eforturile de ani de zile ale colegului nostru, reputatul specialist dr. Gheorghe Furău, dau acum roade. Este meritul exclusiv al organizației PSD Arad care, cu mult efort, a reușit să aducă argumentele necesare pentru ca această investiție importantă să fie aprobată pentru Arad. Ministrul PSD al Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a anunțat lista spitalelor care vor fi construite prin finanțări PNRR, printre care se află și noua maternitate de la Arad, pentru care noi milităm de mulți ani de…















