Ne-a părăsit Mircea Lucescu

Mircea Lucescu
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - activează acest ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Mircea Lucescu a încetat din viață la vârsta de 80 de ani și 8 luni. Considerat unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu s-a stins în seara de marți, 7 aprilie. El se afla internat de câteva zile în stare critică la ATI, după agravarea stării de sănătate.


Informația a sosit mai întâi pe surse, și a fost confirmată ulterior de Spitalul Universitar de Urgență București:

„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat Echipa Națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”

Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu

«Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial.

Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al „Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore.

Însă adevărata sa dimensiune de geniu s-a văzut pe banca tehnică. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România, ducând echipa națională la EURO 1984 și punând bazele marii echipe a Corvinului Hunedoara. Succesele sale internaționale, trofeele europene cucerite, triumfurile cu Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, perioada de la Şahtior Doneţk, în Ucraina, l-au plasat în panteonul celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial. În vara lui 2024 s-a întors la Echipa Națională pe care a iubit-o fără margini. Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, șase victorii din șase meciuri, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta.

„Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial. Ne-a părăsit un om care a trăit prin și pentru fotbal în fiecare secundă a existenței sale. Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci un profesor de viață pentru generații întregi de jucători. A fost un om care a iubit acest sport mai mult decât orice în viață, iar impactul său asupra fotbalului nostru este incomensurabil. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Rămânem cu lecțiile sale, cu eleganța domniei sale și cu un gol imens care nu va putea fi umplut niciodată. Drum lin printre stele, Domnule Lucescu”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în Superligă feminină.

Rămas bun, Mircea Lucescu! Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit fotbalului românesc! Dumnezeu să te odihnească în pace!

În acest context plin de suferință pentru întreaga familie a fotbalului românesc, FRF anunță că procesul de numire a unui nou selecționer va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată.»


Un interviu realizat în 1983 de Tudor Vornicu, din arhiva TVR


Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Condoleanțe familiei îndurerate.



 

 

Categorie: In memoriam
Etichete: in memoriam, Mircea Lucescu
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Serviciul de Ambulanță Județean Arad își ia adio de la Daniela Galamboș profesionist dedicat, un coleg de nădejde și un om deosebit
Articolul următor
Mircea Lucescu, așa cum l-am știut eu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

PNL adună semnături pentru subtraversare rutieră la Podgoria și parcare subterană în Piața Avram Iancu

8 comentarii
Arădenii sunt chemați să susțină două investiții importante pentru oraș, promise de majoritatea candidaților la alegerile locale. La propunerea președintelui Organizației Municipale PNL, Sergiu Bîlcea și a vicepreședintelui Mihai Pașca, Biroul Municipal PNL a votat pentru demararea strângerii de semnături pentru realizarea unei subtraversări rutiere la Podgoria, între Corneliu Coposu și Iuliu Maniu și pentru realizarea parcării subterane în Piața Avram Iancu.  „Cele două proiecte au fost susținute atât de PNL cât și de alte partide și candidați în campaniile electorale, totuși nu au fost transpuse în proiecte concrete. De aceea, am decis să solicităm arădenilor, organizațiilor non-guvernamentale și mediului…

Green Efficient – centru de colectare fier vechi și metale neferoase în Sâmbăteni, Arad

0
Green Efficient achiziționează fier vechi și metale neferoase de la persoane fizice, companii și alte centre de colectare, direct la punctul de lucru din Sâmbăteni, județul Arad. Cumpărăm: Cupru • Alamă • Aluminiu • Inox • Zinc • Plumb • Cabluri • Acumulatori • Fier vechi • Caroserii auto și alte deșeuri metalice. Dotări pentru orice cantitate Centrul dispune de infrastructură pentru recepția rapidă a deșeurilor, de la cantități foarte mici până la transporturi industriale: cântar auto de 60 de tone, pentru camioane și transporturi de mare tonaj; cântare de până la 3 tone; cântare de precizie, inclusiv pentru cantități…

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…
UVVG
Articolul următor MIERCUREA MARE – o zi dedicată postului, rugăciunii și introspecției Apasă aici pentru a citi
Secret Link