Modelele DECLARAȚIILOR PE PROPRIE RĂSPUNDERE și pentru ANGAJATORI fără de care nu e recomandabil să ieși noaptea din casă

declaratii
Distribuie:

 

Conform Hotărârii CNSU adoptate joi, circulația persoanelor pe timpul nopții va fi interzisă, începând de luni, 9 noiembrie, în intervalul 23.00-05.00. Excepții se vor face în cazul persoanelor care merg sau se întorc de la muncă sau care au nevoie de asistență medicală sau să cumpere medicamente.

Pentru ce motive poți ieși noaptea din casă

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. „Poate să fie scrisă și de mână”, a declarat vineri șeful DSU, Raed Arafat.

Motivele pentru care se poate ieși noaptea din casă:

– deplasarea în interes profesional;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări de tranzit sau călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

MODEL DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE – DESCARCĂ

MODEL ADEVERINȚĂ ANGAJATORI – DESCARCĂ

declaratie proprie raspundere

adeverinta angajator

 

 

 

 

Categorie: Știri
Etichete: declaratii covid, miodel declaratii noiembrie 2020, MODEL ADEVERINȚĂ ANGAJATORI - DESCARCĂ, MODEL DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE - DESCARCĂ, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Să vadă și ei „ce ușor e”!… CULTURA INSTITUȚIONALIZATĂ se mută în ONLINE [PROGRAM 09 – 15 noiembrie 2020]
Articolul următor
Tele-justiția din două perspective: DEȚINUT și JUDECĂTOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

ceitrei moise nicoara pr

Rock la „Moise” în pauza mare

Azi, la Colegiul Național „Moise Nicoară”, pauza mare a fost o surpriză plăcută. Pe holul festiv al liceului, trupa CEITREI a cântat un rock de cea mai bună calitate și…
72b2f818 0aae 46f7 8bb6 c9be6b036ea6

Arădenii de la LUPUS DACUS cântă la ATENEUL ROMÂN

  Ivită din „debandada minunată a rockului”, trecând prin conservatoarele obligatorii ale clasicismului cu aplicare pe muzica medievală, formația de muzică veche (actualmente, conform autoprezentării) LUPUS DACUS a ajuns la…
incendiu

Incendiu izbucnit la o casă din Sânmartin

O situație de urgență a mobilizat pompierii militari ai Detașamentului Arad în localitatea Sânmartin, unde un incendiu a izbucnit la o casă. Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru a…