NU AȘ FI CANDIDAT NICICÂND PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR      

 Nu știu dacă am mai spus sau nu, dar mărturisesc dintru început, cu toată sinceritatea, că NU AȘ FI CANDIDAT pentru funcția de rector dacă știam că UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu” avea în acel moment (februarie 2000) numai 1700 de mp, și anume imobilul fostei Facultăți de Inginerie de pe Calea Aurel Vlaicu, iar toate celelalte spații ale Universității, fără excepție, erau cu contracte expirate ca termene sau fără niciun act doveditor.

Mare și neplăcută a fost surpriza când am constatat că atât CĂMINUL cât și CANTINA de pe strada Ursului nu aveau un proprietar înscris în CF, nici măcar statul român. Cele două imobile au fost date Universității la puțin timp după înființarea acesteia, dar fără niciun document doveditor. Precizez că atât Căminul, cât și Cantina aveau o importanță vitală pentru Universitatea „Aurel Vlaicu”, care avea deja, un deceniu de existență. Căminul, unicul atunci, avea 2943 mp și 287 locuri de cazare în camere cu 3-4 paturi, iar la Cantină, de fapt actuala Cantină pot servi masa câteva sute de studenți.

Uzina de vagoane nu mai exista, precum înainte de 1989, când administra cele 2 imobile, astfel că a fost dificil procesul de intrare a acestora în legalitate, ca proprietate și apoi atribuirea lor Universității „Aurel Vlaicu”. Cu sprijinul autorităților locale și în special a regretatului primar, DORU POPA, statul român a devenit proprietar și apoi a fost relativ simplă atribuirea lor Universității „Aurel Vlaicu”. După 10 ani, a fost construit un Cămin nou, de 7402 mp, având camere cu 2 paturi, 180 de locuri, care fost dat în folosință în anul 2011, în prezența ministrului (vezi foto) de atunci, DANIEL FUNERRIU, din punctul nostru de vedere, cel mai bun ministru al Educației, din cei 31 pe care i-a avut Romania din 1989 până în prezent.

Poate vă întrebați care sunt considerentele pentru care rememorăm aceste momente din istoria UAV. Doresc să se rețină că nu din orgoliu sau pentru laude, pe care le-am dezavuat întotdeauna, public articole despre imobilele Universității arădene de stat ci pentru a acredita ideea de DATORIE de a păstra întregul patrimoniu (48.000 mp), pe care l-am lăsat la plecarea mea din instituție, prin pensionare, deoarece este simplu să începi să vinzi, din considerente financiare imaginare sau nu, și infinit mai dificil să-l păstrezi, ca dovadă indubitabilă că UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” are un TRECUT PRESTIGIOS, pe care l-am construit împreună cu întreaga comunitate academică și trebuie să aibă, în mod obligatoriu, VIITOR.