Cunoscutul și respectatul cronicar sportiv, arădeanul Florin Matei, s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 62 de ani. Anunțul a fost făcut pe facebook de o fiul său, căreia i-a lăsat moștenire contul de facebook, parcă presimțindu-și plecarea:
Florin Matei a fost un intelectual al lumii sportului, cu un stil de scris minunat, pe cât de conservator pe atât de bogat în idei, curajos și spiritual ori de cîte ori se apuca de ceva: cronici de fotbal, rebus, editoriale.
Nu în ultimul rând, un mare și autodeclarat patriot „pe stil vechi”.
Am pierdut, în primul rând, un scriitor valoros, care frecventa cu aceelași interes cenaclurile literare din oraș și partidele de fotbal din județ, care știa să îmbine coerent și memorabil orice scenă… chiar și propriile sale melancolii din apropierea morții.
Născut în satul Crişcior de lângă Brad, Florin Matei s-a îndrăgosit de UTA imediat după ce s-a mutat la Arad.
În august 2017, îşi lansa cartea „Fotbalul care odinioară zâmbea”.
Unul dintre ultimele sale texte autodescriptive caracterizează sinteza de care era capabil:
„Nimeni nu-i profet de în țara lui, zice o vorbă. Încercând să-i deslușim tâlcul, explicația poate fi aceea că faptele cuiva găsesc adesea mai puțin răsunet în mijlocul concetățenilor decât între străini.
E un proverb straniu, pentru că îndeobște o comunitate se mândrește cu realizările membrilor ei.
Eu m-am născut într-un sat mic din Țara Motilor Crișani. Am părăsit locurile natale de tânăr, dar de uitat, nu am uitat de unde am plecat. Mi-am evocat ținutul de baștină mereu, regăsindu-mă de fiecare dată în amintirile din copilăria și tinerețea mea, în imaginile retrospective despre sătenii mei și despre sătucul oplosit pe malul Crișului Alb.
Spre bătrânețe, am scris o carte de memoriale sportive, în care am descris fenomenul fotbalistic din întreaga zonă de vest a țării, începând cu – ați ghicit – chiar sătucul meu.
Cartea a avut un succes nescontat, fiind lansată și prezentată în mai multe orașe și comune din arealul vestic: Arad, Hunedoara, Timișoara, Nădlac, Ribita, Baia de Criș. Ba, în 2018, Consiliul județean Arad și Primăria Arad mi-au acordat o diplomă, în cadrul decernării de centenar a unor distincții și premii, în semn de recunoaștere a activității mele pe tărâm sportiv. Cele două instituții au considerat că rolul meu în promovarea fotbalului de pe aceste meleaguri a fost unul important.
Doar Primăriile din municipiul Brad și comuna Criscior, de care aparține sătucul meu Zdrapți, nu au catadicsit să miște un deget. Conducerile administrative ale ambelor localități au refuzat sistematic să organizeze o banală prezentare de carte, o carte scrisă de un om al locului care a cântat frumusețile Bradului și Zdrapțiului ori de câte ori a avut prilejul (și l-a avut, har Domnului).
Nu vreau să fiu înțeles gresit. Nu aureolarea mea o urmăream. Urmăream întâlnirea cu concetățenii mei și bucuria de a ne revedea la un eveniment de suflet.
Acum, de pe patul de spital, am rămas cu regretul că nu s-a putut. Că nu s -a găsit o dată în agenda încărcată a primăriilor din Brad sau Criscior în care nu trebuia decât să recunoaștem un fiu al satului. Nu s-a putut, asta e!”
