Aflându-mă la un consult la doctorul Maler, specialist în dermatologie – la sfârșitul consultației a trebuit să dau niște date asistentei care nota diagnosticul dat de doctor și tratamentul de urmat. Când asistenta m-a întrebat dacă eu sunt trecut la „pensie specială”, am răspuns că pe vremuri am fost deportat, deci cu Domiciliul Obligatoriu în Bărăgan. Atunci, domnul doctor și-a dat jos ochelarii s-a uitat la mine și m-a întrebat, unde am fost în Bărăgan căci și mama domniei sale a fost cu Domiciliu Obligatoriu în Bărăgan. Eu i-am spus că au fost 18 sate nou înființate cu acești deportați și dacă poate să îmi spună, unde, în ce localitate a fost deportată. S-a gândit puțin, și-a amintit parcă ceva cu bumbac… Bumbăcari.
Când i-am spus că și eu am fost tot în acea localitate a rămas mirat – că după atâția ani, se întâlnește cu cineva care a suferit ca și mama sa. Atunci l-am întrebat cum a chemat-o pe mama și mi-a răspuns că… Gomoiu, un nume foarte cunoscut în colonia noastră, care era de profesie medic. Am mai discutat și i-am promis că îi voi aduce ce am scris eu despre acele amintiri pe care le-am reținut între anii 1951 – 1956 cât timp am stat cu Domiciliu Obligatoriu.
La următorul consult, i-am adus niște broșuri în care erau evidențiate aceste amintiri pe care le-am scris cu ocazia întâlnirilor comemorative de la Timișoara, în fiecare an, în fața monumentului ridicat în amintirea celor deportați.
Am plecat de la domnul doctor ca peste 2-3 săptămâni când revine din concediu să mai discutăm despre diagnosticul meu și unele amintiri, care au devenit comune.
La revenirea din concediu, mi-a spus că a citit cele scrise de mine, și mi-a spus că am făcut o mică eroare – deoarece, doctorul Gomoiu de care scrisesem eu era fratele mai mare al bunicului său, fiind și el medic și care într-adevăr era cu Domiciliu Obligatoriu cu noi în Bărăgan și nu era cel pe care îl știam noi că ar fi fost un om ce a practicat medicina la Curtea Regală și mai mult, era renumit pe plan european ca fiind și președinte al Comisiei Europene în Istoria Medicinei.
De fapt, doctorul Maler mi-a explicat că doctorul Gomoiu Victor a fost fratele cel mai mare de care noi credeam că a fost în Bărăgan cu noi. Nu este adevărat. Ei au fost trei frați și o soră, după cum urmează; Victor, Pandelie, Ianuarie și sora Zenovia. Deci cel mai mic, Ianuarie, a fost cu Domiciliu Obligatoriu în Bumbăcari (Tătaru Nou) care de fapt era și el medic făcând studiile liceale la Turnu Severin și Facultatea de Medicină la București.
Tot doctorul Maler mi-a spus că, de fapt, a mai fost un frate care a murit de tânăr de tuberculoză, boală netratabilă pe atunci. Căutând în cartea Deportații în Bărăgan editată în anul 2000, am aflat că din Vânju Mare au fost ridicate 86 de familii, iar la Bumbăcari au ajuns două ( familia Doctor Ianuarie Gomoiu și Familia Crâncea Gheorghe), restul fiind deportați în alte localități din cele 18 la număr.
În Bumbăcari, fetița de 9 ani era de fapt a doctorului Ianuarie Gomoiu care, ulterior, a devenit mama doctorului Maler cunoscut dermatolog din Arad, care probabil are o genă a familiei Gomoiu ce a dat țării medici, onorând această profesie și devenind modele pentru cei tineri.
Această întâmplare petrecută la începutul lunii mai, la 70 de ani de la deportare m-a făcut să fac o aluzie la vechiul proverb că… munte cu munte se întâlnește, dar om cu om!
