O șoferiță beată și posibil drogată a intrat cu mașina într-un autoturism condus de o polițistă

politia
Distribuie:

O șoferiță (30 de ani) care se afla sub influența alcoolului dar și sub posibila prezență a substanțelor psihoactive, a intrat cu mașina pe care o conducea într-un autoturism la volanul căruia se afla polițistă în cadrul IPJ Arad, aflată în timpul liber. Evenimentul rutier a avut loc marți, 10 decembrie, la orele amiezii, pe strada Piotr Ilici Ceaikovski, în municipiul Arad. Accidentul s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.


„La data de 10 decembrie, în jurul orei 13.00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier, soldat exclusiv cu pagube materiale. Din primele cercetări a reieșit că, o femeie de 30 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 27 de ani, polițistă în cadrul IPJ Arad, aflată în timpul liber.

Testarea cu aparatele din dotare a indicat că polițista nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar în cazul șoferiței de 30 de ani, testarea cu aparatele din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive și o îmbibație alcoolică de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, iar în baza probatoriului administrat șoferița a fost reținută pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de polițiști”, a transmis IPJ Arad.


Sursa: IPJ Arad


 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: accident, polițistă, șoferiță
Distribuie:
Articolul anterior
Promoția 25 la Şcoala de Sudură Crişan
Articolul următor
Concertul de colinde al elevilor de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” a făcut neîncăpătoare sala Filarmonicii din Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

whatsapp image 2025 01 14 at 13.48.55

Trei arădeni au fost săltați de DIICOT pentru trafic de droguri și doi arestați, după o supraveghere de trei luni care s-a finalizat cu 10 percheziții | La domiciliul acestora s-au găsit bani, sute de grame de canabis, hașiș, „cristale”, pastile de ecstasy… și-un timbru LSD

PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUARE DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună…