OFICIAL | Marcel Ciolacu și-a dat demisia și PSD iese de la Guvernare

marcel ciolacu 1
Distribuie:

Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că, după ce a văzut votul românilor și faptul că obiectivele coaliției de guvernare nu au fost îndeplinite, va propune colegilor din PSD ieșirea din coaliția de guvernare și, dacă se aprobă acest lucru, își va depune mandatul de premier. Liderii PSD, PNL și UDMR s-au întâlnit luni, de la ora 13, într-o ședință decisivă pentru stabilirea strategiei în turul doi al alegerilor prezidențiale, dar și pentru a discuta viitorul coaliției de guvernare. Conducerea PSD a convocat ședință la ora 17.00 în cadrul căreia, în unanimitate, s-a decis ieșirea PSD de la Guvernare și demisia din funcția de premier a lui Marcel Ciolacu. El nu își va da, însă, demisia și din funcția de președinte al partidului. Totodată conducerea PSD a luat decizia să nu susțină niciun candidat în turul 2, „fiecare român să voteze după cum îi dictează conștiința” – a declarat Marcel Ciolacu la ieșirea din ședință. „Oricum m-ar fi demis viitorul președinte, așa că am decis să plec eu. Va exista o viitoare coaliție care va guverna”- a mai declarat acesta.

Miniștrii PSD vor rămâne interimari până la formarea unui nou guvern, maximum 45 de zile. Marcel Ciolacu urmează să-și depună demisia președintelui interimar, Ilie Bolojan. Bolojan va desemna un premier interimar din rândul actualilor miniștri. După alegerile prezidențiale, viitorul președinte va negocia cu partidele parlamentare o coaliție de guvernare care va forma un nou guvern.


„Această coaliție, după anularea alegerilor din decembrie și după alegeri parlamentare, s-a constituit o coaliție de guvernare care are și majoritate în Parlamentul României, cu două obiective. Primul obiectiv, de a crea un guvern cu prim-ministru din partea PSD, pentru că PSD a fost pe primul loc, colegii m-au propus pe mine. Și al doilea obiectiv, de a avea un candidat comun pentru funcția de președinte al României.

Unul dintre cele două obiective nu a fost dus la începlinire, acela de a avea un candidat care să devină președintele României. Domnul Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției, nu a intrat în turul doi. În consecință, acordul coaliției nu a fost îndeplinit decât parțial.

Normal ca astăzi, după ce am văzut votul românilor și faptul că această coaliție nu și-a îndeplinit obiectivele, deci neavând nicio credibilitate după votul românilor, am să propun colegilor mei ca PSD să iasă din această coaliție. Dacă colegii mei vor vota ca să ieșim din coaliție, normal că eu, primul ministru al coaliției, am să-mi depun demisia tot astăzi la președintele interimar al României”, a afirmat Marcel Ciolacu înainte de ședința conducerii partidului.

Marcel Ciolacu a făcut acest anunț și după ce mai mulți lideri din interiorul PSD au pus deja presiune să plece după al doilea eșec la prezidențiale, cel al lui Crin Antonescu, candidatul coaliției.




 

Categorie: Politice, Recomandări
Etichete: demisie, ieșire de la Guvernare, marcel ciolacu, PSD, PSD-PNL-UDMR, ruperea coaliției de guvernare
Distribuie:
Articolul anterior
Amenzi de peste 20.000 de lei pentru acces cu ATV-uri și motociclete în Parcul Natural Lunca Mureșului
Articolul următor
Are și „Bătrâna Doamnă” clienții ei! | UTA – PETROLUL 2-0 (0-0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

mihai pasca 3

Siguranța școlară, necesitatea unei campanii de conștientizare cu privire la vaccinarea copiilor, sesiunile suplimentare de testare practică în zilele de sâmbătă pentru obținerea permisului de conducere și organizarea alegerilor din luna mai – temele conferinței prefectului Mihai Pașca

Prefectul Mihai Pașca a susținut miercuri, 23 aprilie, o conferință de presă în cadrul căreia a abordat punctual patru teme: organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, sesiunile suplimentare de testare…