Oficial | S-a lansat licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

drum expres arad oradea
Distribuie:

Iustin Cionca: „Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea!”


Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

„Deși Consiliul Județean Arad și Consiliul Județean Bihor și-au manifestat dorința de a organiza licitația pentru lucrările la drumul expres, nu avem absolut nicio problemă cu faptul că licitația se organizează la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Colaborăm foarte bine și la proiectul centurii de est a Aradului, executată de Consiliul Județean, unde lucrările avansează foarte rapid. Noi nu suntem într-o competiție cu Ministerul Transporturilor pentru construirea drumului expres, ci într-o colaborare. Interesul tuturor este ca lucrarea să înceapă cât mai repede, să fie executată cât mai bine și să se încheie la termen. În continuare se păstrează cele trei loturi pentru care noi am pledat, pentru a asigura viteza execuției. Sper ca la licitație să vină cele mai puternice firme din România și, de ce nu, chiar din străinătate, fiindcă valoarea este motivantă și cu cât firma care execută lucrarea este mai mare, și capacitatea sa de punere în practică este mai mare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.


Astăzi, Iustin Cionca a avut o nouă ședință de analiză a traseului drumului expres în Arad, a punctelor de conectare a localităților de pe traseu la drumul expres și a documentației tehnice. Au fost parcurse, din nou, cerințele investitorilor de pe traseu, ale administrațiilor locale. Pentru municipiul Arad, cel mai mare beneficiu al drumului expres îl va realiza scoaterea traficului greu din cartierul Gai. Pentru localitățile din județ tranzitate de drumul expres beneficiul major va consta în crearea unei legături mai rapide cu zonele industriale din municipiile Arad și Oradea, cu drumul național 7 Arad-Nădlac, dar și cu conexiunea la autostrada Debrețin-Budapesta, prin punctul de trecere a frontierei de la Salonta.


Vă reamintim că valoarea totală a drumului expres Arad-Oradea este estimată la 2,2 miliarde euro, pentru care există asigurată sursa de finanțare, printr-un parteneriat al administrațiilor locale județene Arad și Bihor, respectiv al municipiilor reședință de județ, cu Ministerul Transporturilor.


 

Categorie: Administrație
Etichete: drumul expres Arad-Oradea, Iustin Cionca, ministerul transporturilor, Sorin Grindeanu
Distribuie:
Articolul anterior
UVT oferă elevilor din întreaga țară 28 de concursuri în 17 domenii de studii
Articolul următor
Activitatea IPJ Arad în 2023: Per ansamblu, rezultatele activității polițiștilor au fost vizibile și în mare pondere pozitive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie