Activitatea IPJ Arad în 2023: Per ansamblu, rezultatele activității polițiștilor au fost vizibile și în mare pondere pozitive

ipj arad bilant 2023
Distribuie:

Luni 12 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Arad a prezentat bilanțul activităților polițiștilor arădeni în 2023. Totodată a fost prezentat noul șef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, comisar șef Budea Ovidiu.  Acesta îl înlocuiește în funcție pe comisarul Călin Grui, exilat până la pensionare la Secția 2 Micălaca din municipiu.

ipj arad bilant 2023 5

Dincolo de cifre și procente (acestea le puteți citi mai jos, în comunicatul de presă), în cadrul conferinței au fost atinse mai multe probleme, printre care și un apel lansat de chestorul Dan Stoicănescu către jurnaliști, chiar o provocare am putea spune, în sensul de a fi parteneri cel puțin în activitățile IPJ Arad cu privire la campaniile de prevenție pe care le derulează, cu precădere în cele privind consumul de droguri în rândul elevilor, fiind dispus să accepte sugestii cu privire la maniera în care aceste campanii se realizează astfel încât să fie eficiente. Per ansamblu, rezultatele activității polițiștilor au fost vizibile și în mare pondere pozitive în 2023.

Pentru anul 2024, obiectivele sunt extrem de importante, unele dintre acestea vizând siguranța persoanelor, protejarea patrimoniului, destructurarea grupărilor infracţionale, combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere… vom vedea dacă acestea sunt și realizabile, având în vedere deficitul de personal cu care se confruntă MAI-ul, și implicit și IPJ Arad. Pentru că, oricâtă voință ar exista, nu pot fi destructurate rețele și grupări infracționale fără cadre pregătite, sau, mai grav, fără personal cu experiență.

ipj arad bilant 2023 6


EVALUAREA ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARAD ÎN ANUL 2023

CAPITOLUL I. MANDATUL ȘI OBIECTIVELE INSTITUȚIONALE

Activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad s-a desfăşurat în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe întreg teritoriul judeţului.

Activităţile realizate au fost planificate, organizate, desfăşurate şi evaluate pe criteriile de eficiență, iar evaluarea permanentă a situației operative, a obiectivelor și priorităților, au reprezentat ținte strategice ale managementului I.P.J. Arad.


CAPITOLUL II. MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUȚIONALE

         1.Resursele umane 

La data de 31.12.2023, procentul de  ocupare a funcțiilor din cadrul I.P.J. Arad era de 81,43%.

        2. Resursele logistice

În cursul anului 2023, în cadrul proiectului implementat la nivelul I.P.J. Arad –„Lucrări de reabilitare termică și modernizare spații de lucru la I.P.J. Arad și U.M. 0556 Arad”-, cele mai importante activități au constat în execuția lucrărilor de reabilitare ale sediului, trecerea proiectului pe lista de proiecte etapizate la A.D.R. Vest, finalizarea primei etape și semnarea actului adițional privind prelungirea contractului de execuție până la data de 30.04.2024, contractele de supervizare și consultanță fiind valabile până la finalizarea obiectivului.

În cursul anului 2023 au fost distribuite polițiștilor scuturi de protecție, căști de protectie, complete balistice, etilometre, aparate de testare a substanțelor psihoactive, bastoane telescopice pentru autoapărare, maiouri antiglonț și antiînjunghiere, precum și alte materiale specifice.

La finalul anului 2023, execuţia bugetară a fost de aproximativ 99%.


CAPITOLUL III. REALIZĂRI ÎN DOMENIUL DE COMPETENŢĂ

A.SIGURANŢA CETĂŢEANULUI ŞI EVOLUŢIA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

1.Prezentare generală a activității și rezultatelor

În anul 2023, la nivelul I.P.J. Arad au fost desfășurate 27 de razii (cu 13 mai mult față de anul 2022), 1.123 de acțiuni de amploare cu efective lărgite și 6.172 de controale directe, în urma cărora au fost constatate 1.055 de infracțiuni (cu 61 mai puține față de anul 2022), din care 804 în flagrant (cu 5 mai multe față de anul 2022).

Au fost aplicate 74.458 de sancțiuni contravenționale la diferite acte normative, potrivit competențelor (cu 7.158 mai multe față de anul 2022), în valoare de aproximativ 40.537.000 de lei, (din care 63.788 de contravenții prevăzute de O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice).

În cursul perioadei analizate au fost identificate, monitorizate și aplanate 2.312 de stări conflictuale (cu 209 mai multe față de anul 2022), dintre care 1.217 intrafamiliale, 18 între grupuri de persoane și 1.077 generate de alte motive.

Efectivele I.P.J. Arad au intervenit la 13.895 de evenimente (cu 433 mai multe față de anul 2022), din care 12.364 sesizate prin SNUAU 112 (cu 201 mai multe față de anul 2022). Dintre acestea, 7.598 au fost în mediul urban (față de 7.023 în anul 2022) şi 4.766 în mediul rural (față de 5.140 în anul precedent). 

2. Prevenirea criminalității

În domeniul prevenirii criminalităţii, în cursul anului au fost desfășurate activități conform programelor elaborate de Poliția Română, precum și în baza planurilor proprii în concordanță cu trendul infracțional înregistrat la nivelul județului Arad. Direcțiile de acțiune au fost prevenirea criminalității informatice, a violenței domestice, a victimizării minorilor, a accidentelor rutiere. 

Astfel, au fost desfășurate 82 de activități de prevenire a criminalității informatice, 127 pentru prevenirea violenței domestice, 30 pentru prevenirea victimizării minorilor și 40 pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați copii.

3. Managementul integrat al ordinii şi siguranţei publice

În perioada analizată au fost realizate 2.763 de patrule mixte, dintre care 1.559 în mediul urban și 1.234 în mediul rural, fiind executate acțiuni punctuale pe linia prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și contravențional, în zonele cu potenţial criminogen ridicat. În cadrul acțiunilor punctuale organizate împreună cu efective ale I.J.J. Arad, s-au asigurat măsuri de ordine publică pe timpul  manifestărilor de protest și manifestărilor culturale, artistice și sportive de pe raza județului Arad, fiind constatate 256 de infracțiuni, și aplicate 264 de contravenții, în valoare de aproximativ 124.300 lei.

4. Criminalitatea stradală

În cursul anului 2023, la nivelul judeţului Arad, au fost comise 674 de infracţiuni stradale (cu 9 infracțiuni mai puțin față de anul 2022). Din totalul infracțiunilor stradale înregistrate în județul Arad, 670 sunt în competența de soluționare a I.P.J. Arad, 2 la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad și 2 la S.C.C.O. Arad.

În perioada de referință, la nivelul I.P.J. Arad, au fost sesizate 670 de infracţiuni stradale, (față de 678 de infracțiuni stradale sesizate în anul 2022).

558 de infracțiuni au fost săvârșite în mediul urban (-2 față de anul 2022) și 112 în mediul rural (-6 față de anul 2022). 

Principalele genuri de infracţiuni stradale sesizate la nivelul I.P.J. ARAD sunt infracțiunile de furt – 295 de fapte, care au înregistrat o scădere de 17,37%, lovirea sau alte violențe – 195 de fapte, cu o creștere de 18,90%, distrugerea – 134 de fapte, în creștere cu 9,83% și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind înregistrate 4 fapte, la fel ca în anul precedent.

5. Prevenirea și combaterea infracționalității asociate violenței în familie

La începutul perioadei de referință, existau în lucru 72 de ordine de protecție. În cursul anului, au fost emise, de instanțele judecătorești, 207 ordine de protecție (față de 180 în 2022). Din totalul ordinelor de protecție, au fost soluționate 193, la sfârșitul perioadei analizate au rămas în lucru  86 de ordine de protecție. 

Polițiștii au emis, în anul 2023, 225 ordine de protecție provizorii (față de 232 de ordine de protecție provizorii emise în anul 2022), din care, în mediul urban au fost emise  101 (față de 128),  iar în mediul rural 124 (față de 104). 

În perioada analizată, au fost înregistrate 586 de infracțiuni în contextul violenței domestice, din care 283 în mediul urban și 303 în mediul rural (în anul 2022 au fost comise 585 de infracțiuni, din care 300 în mediul urban și 285 în mediul rural). 

Referitor la încălcarea ordinului de protecție (conform art.47 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice), au fost sesizate 58 de infracțiuni (față de 44 în 2022).

Cea mai mare pondere, în cadrul infracțiunilor de violență în familie, o au infracțiunile de lovire sau alte violențe : 325 de fapte (față de 323 în anul 2022), amenințarea (55 de fapte, față de 69 în anul 2022) și 58 de fapte prevăzute de Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (față de 44 în anul precedent). 

6. Criminalitatea în mediul rural

În anul 2023, în mediul rural au fost comise 2.200 de infracțiuni, față de 2.620 în anul precedent (cu 420 mai puține)

Principalele infracțiuni înregistrate sunt : lovirea sau alte violenţe: – 498 de fapte (mai puțin cu 76 față de 2022); furtul – 364 de fapte (cu 37 mai puține față de 2022); ameninţări 116 (cu 6 mai puține față de 2022); conducere a unui vehicul fără permis de conducere – 133 de infracțiuni (cu 36 mai puțin față de 2022); conducerea sub influența alcoolului – 164 de fapte (cu 3 mai mult față de 2022).

7. Siguranţa rutieră şi a transporturilor

La nivelul I.P.J. Arad, creșterea siguranţei rutiere și reducerea riscului rutier se mențin priorităţi locale, având în vedere numărul relativ mare de accidente rutiere grave, precum și a persoanelor decedate, respectiv rănite grav în aceste evenimente. 

În anul 2023, în județ s-au produs 88 de accidente grave, din care au rezultat 29 de persoane decedate și 73 de persoane rănite grav, faţă de 101 de accidente grave, din care au rezultat 37 de persoane decedate și 74 de persoane rănite grav, comise în anul 2022. 

Principalele 5 cauze generatoare ale accidentelor grave de circulaţie sunt: abaterile bicicliștilor, viteza neregulamentară, neacordarea priorității de trecere pietonilor, abaterile pietonilor, circulația pe sens opus și neacordarea priorității de trecere vehiculelor. 

În cadrul acțiunilor și activităților de supraveghere şi control al traficului rutier, efectivele de poliție rutieră au luat măsuri de sancționare a 37.221 de participanți la trafic, mai mult cu 5.287 față anul 2022. 

Au fost reținute 3.139 de permise de conducere, mai mult cu 413 față de anul precedent. Au fost retrase 1.430 de certificate de înmatriculare, față de 1.261 în 2022, mai multe cu 169. 

Polițiștii rutieri au constatat, cercetat și soluționat 951 de fapte de natură penală (mai mult cu 17 față de anul trecut). Dintre faptele penale constatate, 296 au fost infracțiuni privind conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, cu 49 mai multe decât în anul 2022.

8. Siguranţa în şcoli

În judeţul Arad există 463 de unităţi de învăţământ, din care 164 de grădiniţe în mediul rural și 85 de grădinițe în mediul urban, 9 creșe în mediul urban, 128 de şcoli primare și gimnaziale în mediul rural și 25 de școli primare și gimnaziale în mediul urban, 7 licee în mediul rural și 35 licee/colegii în mediul urban, precum și 19 de unități de învățământ care fac parte din rețeaua școlară, respectiv cluburile copiilor, clubul sportiv și altele.

În cursul anului 2023, au fost săvârșite 34 de fapte penale, faţă de 17 fapte în perioada similară 2022 (+17).


B. COMBATEREA CRIMINALITĂŢII

  1. Activități desfășurate și rezultate obținute

În perioada analizată, la nivelul județului Arad au fost sesizate 7.533 de infracțiuni, cu o scădere de 5,19 % față de anul 2022.

      2. Criminalitatea comisă cu violenţă

În acest domeniu, eforturile poliţiştilor arădeni s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave, săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei, precum și prevenirea și combaterea acestui gen de infracționalitate. 

      3. Criminalitatea contra patrimoniului

La nivelul județului, în anul 2023, comparativ cu anul 2022, infracţiunile sesizate contra patrimoniului, au fost cu 320 mai puține fapte, de la 3.239 la 2.919.

La nivelul I.P.J. Arad, au fost sesizate 2.882 de infracțiuni, față de 3.199 de infracțiuni în anul 2022. Cea mai mare pondere este reprezentată de infracțiunile de furt, care au înregistrat o scădere de 11.07%. 

Protejarea patrimoniului cultural național

Au fost înregistrate 31 de dosare penale, privind infracțiuni de construire fără autorizație, fapte prevăzute de art.24, lit a din Legea 50/1991, privind lucrările executate fără autorizație de construire la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor istorice.

Au fost recuperate, în cursul anului trecut, un iconostas de biserică, cu vechime de aproximativ 160 de ani, în valoare de aproximativ 13.000 de euro, precum și 499 de monede de dinari romani republicani, din argint.

       4. Criminalitate informatică

În cursul anului au fost înregistrate 264 de dosare penale pe linia infracțiunilor informatice (față de 290 în anul 2022) dintre care 254 cu autor necunoscut și au fost soluționate 214 dosare penale (față de 77 în anul 2022, cu 278% mai multe).

Cele mai multe infracțiuni din sfera criminalității informatice sesizate au fost cele cele care privesc efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (102), urmate de cele care privesc săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (76), acces ilegal la un sistem informatic (56), fals informatic (20) și fraudă informatică (4). Deși se constată o scădere a sesizărilor privind săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, față de perioada similară a anului precedent (-30), respectiv fals informatic (-29), au fost înregistrate creșteri în rândul infracțiunilor de înșelăciune – metoda investment fraud”. 

      5. Criminalitatea economico-financiară

Activitatea în domeniu a vizat asigurarea unui climat de legalitate pentru mediul de afaceri şi protecţia bugetului general consolidat, prin combaterea evaziunii fiscale, în toate sectoarele economice.

A fost începută urmărirea penală față de 179 de persoane (cu 116 mai puține față de anul 2022) și au fost luate măsuri preventive față de 29 de persoane (cu 14 mai multe față de anul precedent). 

Prejudiciul total constatat a fost de 4.325.510 de lei, iar prejudiciul recuperat a fost de 876.940 de lei. 

În perioada de referință au fost confiscate 8.276.440 de țigarete provenite din contrabandă.

     6. Infracţionalitatea în domenii specifice (silvicultură, piscicultură)

În vederea prevenirii şi combaterii delictelor silvice, în perioada analizată au fost efectuate 372 de controale.  În cadrul acțiunilor și controalelor efectuate, au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale la regim silvic, în valoare de 492.500 de lei, fiind confiscați 2.596,19 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 672.420 de lei (cu 1.314 metri cubi de material lemnos mai mult decât în anul 2022).

În vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în perioada evaluată au fost organizate 209 de controale, au fost verificate 221 obiective și au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.300 de lei. Au fost confiscate 5.269 de kilograme de pește. 

      7. Infracţionalitatea la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase

Infracțiunile de nerespectare a regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive înregistrează o scădere de 29 de infracțiuni, de la 116 în anul 2022 la 87 în anul 2023, dintre care 64 de infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, 3 infracțiuni de uz de armă fără drept, 15 infracțiuni la Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive și 7 infracțiuni la Legea nr. 407/2006 – legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 61 de arme de foc letale și neletale, 23.364 de bucăți și/sau elemente de muniție. 

În urma acţiunilor desfăşurate pe linia verificării persoanelor fizice şi juridice care efectuează operaţiuni cu obiecte pirotehnice și produse periculoase, au fost indisponibilizate 1.130 de kilograme articole pirotehnice (985 în anul 2022), 120 de kilograme de deșeuri periculoase (375 în 2022) și 9.374 de litri (9.742 în anul 2022), 3,5 kilograme de mercur (3,5 în anul 2022), 11.725 de kilograme de  substanțe periculoase (1.115,9 kg în anul 2022). 

      8. Activități de urmărire și supraveghere judiciară

În perioada analizată, la începutul perioadei, în evidenţele unității se aflau în urmărire naţională 202 persoane, din care 91 de cetăţeni români şi 111 decetăţeni străini, dintre care, în urmărire internaţională, 189 persoane. Pe parcursul anului s-a solicitat urmărirea internaţională în 35 de cazuri, au fost revocate 78 de persoane care figurau urmărite internaţional, rămânând astfel în lucru la 146 de persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.

  În anul 2023, pe linia persoanelor dispărute au fost înregistrate 212 cazuri (față de 190 în anul 2022), dintre care 121 de minori (28 având vârsta sub 14 ani) reprezentând 57,08% din total, iar în perioada analizată au fost soluţionate 162 de cazuri de dispariţie.

Pe linie de supraveghere judiciară, în perioada analizată existau 68 de măsuri preventive dispuse de organele judiciare. S-au înregistrat 216 măsuri preventive (cu 51 mai mult față de anul 2022, când au fost dispuse 165 de măsuri preventive), 222 au fost închise prin condamnare sau ca urmare a încetării de drept, rămânând în supraveghere 62 de măsuri preventive. 

        9. Prevenirea și combaterea migrației ilegale

 În perioada de referință au fost efectuate 1.975 acțiuni, verificări și controale privind depistarea străinilor cu ședere ilegală sau care au pătruns ilegal pe teritoriul țării și au fost verificate 174 de societăți comerciale care au angajați cetățeni străini, fiind efectuate 3.671 de verificări la unitățile de cazare.

Au fost depistați 50 de migranți fără documente legale de ședere (față de 146 în anul 2022).

         10. Protecția animalelor

Infracționalitatea în domeniul protecției animalelor a înregistrat o ușoară creștere, de la 49 de dosare penale în anul 2022, la 51 de dosare penale în anul 2023. În cursul perioadei analizate au fost în lucru 98 de dosare penale și au fost soluționate 49 de dosare penale (față de 44 în anul 2022). La sfârșitul anului au rămas în lucru 47 de dosare penale.

În perioada de referință au fost înregistrate 108 petiții, au fost desfășurate 31 de acțiuni și controale, au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 132.900 de lei.

La nivel național a fost formulat planul de acțiune în vederea identificării și combaterii traficului ilegal de pisici și câini, derulat împreună cu A.N.S.V.S.A., la nivelul județului Arad fiind inițiate și desfășurate 11 acțiuni. Au fost verificate 11 cabinete medicale, 1 adăpost public, 1 adăpost privat, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.800 de lei. Au fost întocmite 2 dosare penale pentru 3 infracțiuni constatate.

        11. Volumul dosarelor penale

În cursul anului 2023 au fost înregistrate 7.445 de dosare penale (față de 7.883 în anul 2022), și și au fost soluționate 8.855.

         12. Măsuri preventive

În perioada de referință, în cadrul dosarelor penale instrumentate la nivelul I.P.J. Arad, s-au dispus măsuri preventive împotriva a 352 de persoane (față de 198 persoane în anul precedent), dintre care 107 de persoane arestate preventiv (față de 61 de persoane în anul precedent), 26 de persoane cu control judiciar (față de 18 persoane în anul precedent) și 216 de persoane reținute față de 116 persoane în anul precedent (+100).


C. ACTIVITĂŢILE ALTOR STRUCTURI

1.Criminalistică

În perioada analizată, s-a efectuat deplasarea la investigarea criminalistică la 2.506 de evenimente (cu 73 mai multe față de anul 2022) iar în urma investigării locului faptei au fost ridicate 7.352 de urme, au fost înaintate către sistemul MBIS, un număr de 351 de urme digitale si palmare și au fost realizate 79 de identificări, în 76 de cauze penale.

2. Serviciul Pregătire Profesională

La nivelul I.P.J. Arad activitatea de pregătire profesională a avut ca scop instruirea, dezvoltarea și perfecționarea competențelor profesionale necesare îndeplinrii atribuțiilor de serviciu a poliţiştilor, realizării misiunilor și obiectivelor instituției, activitate care în prezent se desfăşoară pe toate palierele, respectiv pregătirea de specialitate și pregătirea ședințelor de tragere organizate. În cursul anului 2023, ședințele de tragere s-au desfășurat în cele poligoane descoperite, precum și în poligonul interior aparținând I.P.J. Arad, la acestea participând efective de poliție din cadrul structurilor inspectoratului.

Conducerea auto în regim prioritar s-a realizat cu scopul deprinderii aptitudinii de a conduce în regim prioritar, activitate care are caracter continuu, toți polițiștii fiind instruiți și evaluați anual.   


CAPITOLUL IV. COOPERAREA INTERINSTITUŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Au fost desfășurate 6 acțiuni comune între autoritățile române și maghiare, pe linie de poliție rutieră, pentru continuarea schimbului de experiență şi bune practici cu privire la controlul în trafic al autovehiculelor și constatarea încălcării legislației rutiere în vigoare (în baza Planului de cooperare privind diminuarea numărului de accidente de circulaţie înregistrate pe drumurile publice din România şi Ungaria) și 17 activități comune româno-ungare „în oglindă”, în parteneriat cu Căpitănia Principală de Poliție a Județului Csongrad-Csanad – Ungaria, prin desfășurarea de controale pe partea română a frontierei de stat, pentru diminuarea factorilor de risc privind producerea accidentelor rutiere, depistarea și sancționarea contravențională a conducătorilor auto care încalcă prevederile legale.


CAPITOLUL VI. OBIECTIVE PENTRU ANUL 2024
  1. Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, siguranța transporturilor și dezvoltarea parteneriatului public-privat;
  2. Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene;
  3. Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, destructurarea grupurilor/ grupărilor infracţionale; 
  4. Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare și informaționale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
  5. Finlizarea proiectului implementat la nivelul I.P.J. Arad –„Lucrări de reabilitare termică și modernizare spații de lucru la I.P.J. Arad și U.M. 0556 Arad”.
  6. Implementarea proiectului european „Combaterea traficului de ființe umane și a migrației ilegale pe direcția Est-Vest de intrare în Uniunea Europeană”, MPF – Borders & Security, împreună cu structuri ale Inspectoratului General al Poliției Române și poliția Republicii Moldova, în valoare de 800.000 de euro, (85% nerambusabil). 
  7. Implementarea proiectului finanțat de EUROPOL „Fighting organised crime in the Eastern Partnership Region”, Europol Low-Value Grants ref. EaP/LV/2021, în care I.P.J. Arad este partener, urmând ca unitatea noastră să fie implicată doar prin prezența experților/reprezentanților proprii la atelierele de formare.

 

Categorie: Știri
Etichete: chestor Dan Stoicănescu, comisar șef Budea Ovidiu, evaluare activitate în 2023, IPJ Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Oficial | S-a lansat licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea
Articolul următor
Asociația Suporter Club UTA a fost exclusă din Asociația Fotbal Club UTA

4 comentarii. Leave new

  • Chestore schimba- l și pe cel de la Cris, ca dacă se sparge gruparea…pleci și tu din funcție.

    Răspunde
  • avatar of petrișor marius
    Petrișor Marius
    13 februarie 2024 7:02

    Un articol-foarte bun și explicit-se vede profesionalismul.

    Răspunde
  • Ce articol, ce profesionalism? Au copiat textul dat de IPJ.

    Răspunde
  • La obiective pt 2024 ar trebui sa mai adauge: – desprafuirea dosarelor uitate intenționat de care nu trebuie să se atingă nimeni sau dacă nu-i încotro, s-o facă foarte, foarte încet, ca până în final, dacă nu se poate altfel, să se ajungă la prescriere.
    La cum am văzut că se mișcă lucrurile, nu mă mir că în 2023 au avut un număr mai mic de trimiși în judecată. Mai mare rușinea, dar cine mai știe de rușine, este un concept perimat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie