Cântăreţul american Prince a murit, la vârsta de 57 de ani, anunţă surse citate de site-ul american TMZ.
Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în curtea reşedinţei sale din Paisley Park, Minnesota – scrie Mediafax.
Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată.
Conform TMZ, autorităţile cercetează cauzele decesului celebrului cântăreţ american.
„Poliţia investighează un deces într-o locaţie a superstarului Prince, în comitatul County, Minnesota. Nu putem dezvălui alte informaţii”, a precizat Kamerud.

Prince, în vârstă de 57 de ani, fusese spitalizat recent cu simptome de gripă.
Prince s-a făcut remarcat în Minneapolis (statul Minnesota), la sfârşitul anilor 1970, abordând un stil original care combină influenţele funk, rock şi pop. Albumul său din 1980, „Dirty Mind”, i-a adus aprecierea din partea publicului, iar albumul „1999”, lansat doi ani mai târziu, a avut un succes răsunător.