Localitățile din Zona 5 colectare deșeuri au, din 1 noiembrie, un nou operator. Într-un material publicat de noi la mijlocul lunii octombrie, am făcut referire la existența unor suspiciuni legate de  capacitatea noului operator desemnat de a presta serviciul, și am solicitat o serie de informații de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Județul Arad – instituție care gestionează activitatea de salubrizare/ colectare și transport a deșeurilor în  județul nostru – promițând că vom reveni la subiect în măsura în care vom primi răspunsurile.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Județul Arad ne-a răspuns punctual. Doar că, în ciuda politeții și aparentei exactități cu care sunt formulate răspunsurile, se pot găsi multe probleme, unele la limita legalității, în activitatea de gestionare a colectării deșeurilor în județ.


Reluăm mai jos întrebările cu răspunsurile aferente dar și cu mențiunile noastre la unele dintre aceste răspunsuri:

1. Cine este noul operator care prestează serviciul de salubrizare/ colectare și transport a deșeurilor în Zona 5. Este operator unic sau este în asociere, iar dacă este în asociere numele societăților asociate?

Răspuns: Operatorul desemnat în urma procedurii de achiziție publică negociere fără publicarea unui anunț de participare este Asocierea DEMO RECYCLING SOLUTIONS S.R.L. — DMV PROSAL CONSULTING S.R.L., prin lider de asociere DEMO RECYCLING SOLUTIONS S.R.L., cu sediul în Deva, str. 16 februarie, nr. 12, jud. Hunedoara, CUI RO44762742, J20/1245/2021, prin reprezentant legal administrator MODY SERGIU CRISTIAN.


2. Numărul de contracte similare în care este implicat operatorul de la punctul 1 de mai sus.

Răspuns: Demo Recycling Solutions SRL este subcontractant în Contractului de delegare nr. 5004/29.11.2023 având ca obiect colectarea deșeurilor pe Zona 3, cu valabilitate până în 31.12.2024. Titularul contractului este Salubritate SA.


3. Numărul de contracte în care a fost lider de asociere.

Răspuns: Este lider de asociere în Contractul de delegare nr. 4108/16.10.2024 având ca obiect colectarea deșeurilor pe Zona 5.


4. Numărul de mașini și capacitatea acestora cu care va opera în Zona 5.

Răspuns: Operatorul va opera cu șase autogunoiere, și cu două autoutilitare. Capacitatea acestora este prezentată la punctul 5.


5. Mașinile cu care va opera – numărul de înmatriculare, dacă este proprietar sau sunt închiriate și norma de poluare.

Răspuns:

Precizare: am adresat ADISIGD întrebarea „care este numărul de înmatriculare a mașinilor” și ni s-a transmis seria de șasiu a acestora, două dintre serii fiind greșite. Totuși, la o simplă verificare a fiecărei mașini cu care operatorul va opera pe Zona 5. începând de vineri, 1 noiembrie, aceste mașini nu au nici măcar poliță RCA valabilă (căutare la data 31.10.2024 – AICI).


6. Tarifele cu care va opera pe fiecare componentă a deșeurilor în rural, urban și la agenții economici.

Răspuns: Tarifele exprimate în lei/persoană/lună, respectiv lei/m3 sunt prezentate la punctul numărul 14.


7. Componența comisiei de evaluare pentru atribuirea contractului.

Răspuns: Comisia de evaluare a fost numită prin Decizia nr. 6/13.10.2022 și compusă din:

comisie evaluare adisgd


8. Graficele de colectare săptămânale pe fiecare UAT și pentru fiecare flux de deșeuri.

Răspuns:

grafic colectare deseuri zona 5

Precizare: Se poate observa din graficele transmise faptul că operatorul nu va mai colecta un flux important al deșeurilor și anume STICLA decât în zona urbană (lunea și vinerea). Asta în condițiile în care legislația incidentă nu suprimă colectarea unui flux de deșeuri, ba chiar de la 1 ianuarie U.A.T. urile  vor fi obligate să introducă colectarea separată și a deșeurilor textile, însă la Arad se poate și așa.


9. Investițiile la contract și graficul de implementare a acestora.

Răspuns:

  1. Saci albaștri personalizați cu capacitatea de 120.1 pentru colectarea deșeurilor reciclabile de hârtie / carton:
    • 247.598 buc/an pt. Z5 rural
    • 90.064 buc./an pt. Z5 urban
  2. Saci galbeni personalizați cu capacitatea de 120.1 pentru colectarea deșeurilor reciclabile de plastic / metal:
    • 247.598 buc./an pt. Z5 rural
    • 90.064 buc./an pt. Z5 urban

    3. Recipienți de înlocuire, conform celor asumate prin propunerea tehnică

    4. Containere metalice pentru sistem hook-lift, pentru colectarea deșeurilor voluminoase si a celor de construcții si demolări:

Precizare: Din câte știm, chiar dacă prestarea serviciului începe mâine, 1 noiembrie, sacii personalizați nu au fost distribuiți beneficiarilor, deci acest element din contract nu poate fi considerat implementat.


10. Campaniile de mediatizare pentru colectare selectivă și graficul de realizare a acestora.

Răspuns: Activitățile minime aferente campaniilor de informare și conștientizare, pe parcursul desfășurării contractului vor fi:

a) Organizarea si sustinerea campaniilor de informare si conștientizare a cetățenilor inclusiv în școli, privind:prevenirea generării deșeurilor, colectarea selectivă a deșeurilor, compostarea individuală a deșeurilor biodegradabile, (în scopul atingerii țintelor prevăzute in Legea 211/2011), colectarea fluxurilor speciale (deșeuri periculoase din deșeurile menajere, deșeuri voluminoase, deșeuri de ambalaje). In toate școlile din județ se va organiza minim o campanie de informare și conștientizare pe parcursul derulării contractului.

b) Realizarea campaniilor de informare a cetățenilor cu ajutorul media (radio, televiziune si presa scrisă locală) privind: prevenirea generării deșeurilor, colectarea selectivă a deșeurilor, compostarea individuală a deșeurilor biodegradabile, (in scopul atingerii țintelor prevăzute in Legea 211/2011), colectarea fluxurilor speciale (deșeuri periculoase din deșeurile menajere, deșeuri voluminoase, deșeuri de ambalaje și altele) precum si cu privire la măsurile coercitive care se impun prin lege in cazul nerespectării colectării selective a deșeurilor.

c) Realizarea si distribuirea către asociațiile de locatari/proprietari, persoane juridice, instituții publice, agenții economici a unei reviste de informare/ghid practic privind: colectarea deșeurilor menajere, deșeuri periculoase din deșeuri menajere, deșeuri voluminoase în scopul educării populației cu privire la colectarea selectivă, protecția mediului, evoluția sistemului de colectare la nivel județean, precum și cu privire la măsurile coercitive care se impun prin lege in cazul nerespectării colectării selective a deșeurilor, minim 1 ghid/an, pe toată durata desfășurării contractului;

d) Realizarea de fluturasi/pliante, distribuiți fiecărei gospodării, cu mesaje privind compostarea individuală a deșeurilor biodegradabile, colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, deșeuri periculoase din deșeuri menajere, deșeuri voluminoase — minim 1 dată/an, pe toată durata desfășurării contractului;

e) Organizarea unor Gampanii de informare in cadrul evenimentelor publice locale, in colaborare cu organizatorii, prin standuri de prezentare, cu materiale informative, privind compostarea individuală a deșeurilor biodegradabile, colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile, deșeuri periculoase din deșeuri menajere, deșeuri voluminoase, minim 2 campanii/an, pe toată durata desfășurării contractului.

f)) Alte măsuri care să conducă la creșterea gradului de reciclare și de reutilizare a deșeurilor.


11. Clasa licenței ANRSC a titularului de contract.

Răspuns: Pentru contractele atribuite prin procedura de achiziție publică negociere fară publicarea prealabilă a unui anunț de participare, nefiind contracte de concesiune, nu este necesară licență ANRSC, conform art. 31 a1. 4 din Legea 101/2006 actualizată.


12. Data ordinului pentru perioada  de mobilizare și obligațiile din perioada de mobilizare.

Răspuns: Ordinul pentru perioada de mobilizare nu este necesar, potrivit legii, perioada de mobilizare începând de la data semnării contractului, care a fost 16.10.2024. In perioada de mobilizare vor fi desfășurate minim următoarele activități:


13. Modalitatea de facturare pentru utilizatorii  non-casnici respectiv casnici.

Răspuns: Contravaloarea Serviciului furnizat este facturată de Delegat:


14. Tariful în lei / tonă ofertat pentru fiecare categorie de deșeuri.

Răspuns: Pentru utilizatorii casnici, tarifele sunt:

tarife colectare zona5

*Tarifele nu conțin TVA.

Pentru utilizatorii noncasnici, tarifele sunt:

a). Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reziduale colectate separat de la Utilizatorii Non-Casnici:

b).Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile din plastic/metal, hârtie/carton și sticlă colectate separat de la utilizatorii Non-casnici:

c)  Pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor biodegradabile colectate separat de la utilizatorii Non-casnici din mediu Urban:


15. Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase (data campaniilor).

Răspuns: Operatorul de colectare și transport are obligația de a colecta deșeurile voluminoase contra cost la cererea utilizatorilor. Având în vedere faptul că durata contractului este de 12 luni, genera costum excesive organizarea unor campanii, care, implicit, s-ar fi regăsit în valoarea contractului.


16. Câți angajați are operatorul  la data prezentei solicitări.

Răspuns: Operatorul de colectare și transport, conform revisalului din data de 24.10.2024 are 17 angajați.


17.Care este modalitatea legală prin care operatorul desemnat operează în afara asocierii în zona 3 și zona 4.

Răspuns: În Zona 3 Demo Recycling Solutiona SRL este subcontractant în Contractului de delegare nr. 5004/ 29.11.2023 având ca obiect colectarea deșeurilor pe Zona 3, cu valabilitate până în 31.12.2024. Tiularul contractului este Salubritate SA.

În Zona 4, având în vedere că este declarată situația de urgență conform Hotărârii Comitetului Județean Pentru Stiuații de Urgență a Județului Arad nr. 59/10.11.2022, fiecare UAT membru efectuează colectarea deșeurilor prin mijloace proprii, ADISIGD Arad nu are un drept sau o obligație legală de a controla modalitatea în care UAT-urile membre ale Zonei 4 realizează serviciul de salubrizare.

Precizare: Cu privirea la mențiunea conform căreiaavând în vedere că este declarată situația de urgență conform Hotărârii Comitetului Județean Pentru Stiuații de Urgență a Județului Arad nr. 59/10.11.2022, fiecare UAT membru efectuează colectarea deșeurilor prin mijloace proprii, ADISIGD Arad nu are un drept sau o obligație legală de a controla modalitatea în care UAT-urile membre ale Zonei 4 realizează serviciul de salubrizare.” din răspunsul ADISIGD Arad, această atitudine pasivă este oarecum ilegală și contravine art. 16 din legea 101/2006 care prevedede că „În cazul încetării înainte de termen a contractului/contractelor de delegare a gestiunii prin care se implementează proiecte de investiții în sistemul de management al deșeurilor finanțate din fonduri nerambursabile, asociația de dezvoltare intercomunitară are obligația de a încheia contracte de servicii, pe motive de urgență, în vederea asigurării continuității activității/activităților ce-au făcut obiectul contractului de delegare care a încetat. În cazul în care, în exercitarea acestei obligații, asociația de dezvoltare intercomunitară aplică prevederile art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, aceasta are obligația să inițieze o nouă procedură competitivă pentru atribuirea altui contract de delegare a gestiunii, în paralel cu aplicarea procedurii de negociere fără publicare.” Adică, în situația prevăzută la art. 16 este interzisă atribuirea contractelor, pe motive de urgență, de către unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară. Dacă primăriile se descurcă pe cont propriu și încheie contracte de salubrizare, pot fi sancționate cu amendă conform legii,  amenda fiind între 30.000 si 50.000 lei. Pe scurt, cele 13 localități din zona 4 riscă să fie amendate. Doar că acestea au găsit artificii legale și nu au încheiat contracte de salubrizare, ci contracte de închiriere pentru autospeciale cu deservenți. Poate Curtea de Conturi stabilește dacă acest lucru este legal sau nu.


18. Care sunt localitățile în care operatorul operează pe raza județului Arad în afara zonei 5 pe care a câștigat-o și sub ce forma operează. (contract de delegare de gestiune – numărul contractului  din zona 3)

Răspuns: În Zona 3 Demo Recycling Solutiona SRL este subcontractant în Contractului de delegare nr. 5004/ 29.11.2023 având ca obiect colectarea deșeurilor pe Zona 3, cu valabilitate până în 31.12.2024. Titularul contractului este Salubritate SA.


19 . Având în vedere că zona 4 Sebiș este în situație de urgență / alertă, care este data la care ADISIGDM  a organizat achiziția  în condițiile  OG 640 pentru atribuirea contractului cu operatorul pentru zona 4 pe perioada perioadei de urgență. Câți operatori au fost invitați la negociere și numele acestora.

Răspuns: ADISIGD Arad a demarat 2 proceduri de negociere, două dintre ele au fost anulate ca efect al neîndeplinirii criteriilor de selecție de către ofertanți. Ca urmare a anulării celei de-a doua proceduri, am fost puși în situația de a solicita Comitetului Județean pentru Situații de Urgență declararea situației de urgență pe Zona 4, care a fost declarată prin Hotărârea nr. 5/30.07.2024. Ultima procedură a fost demarată prin Invitația de participare nr. 3142/06.08.2024. La toate procedurile de negociere organizate pentru atribuirea Zonei 4 au fost invitați aceeași operatori, respectiv : SOMA, TRACON, RER SUD, POLARIS M. HOLDING, GIREXIM UNIVERSAL, FLORICON, FCC ENVIRONMENT ROMÂNIA, SALUBRITATE SA, RETIM ECOLOGIC SERVICE, AVE BIHOR, BRANTNER ENVIRONMENT, DRUSAL, COMPREST, BRAICATA, IRIDEX, SUPERCOM, WASTESAL ENVIRO, DORY-GEL AL- MAR SRL, GENERAL COLLECT SRL, GENOR CONSULT SRL, DEMO RECYCLING SOLUTIONS SRL. Precizăm că în paralel s-a derulat și procedura de achiziție publică licitație deschisă, prima procedură fiind anulată, pentru neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate a ofertantului, iar cea de-a doua este în prezent în derulare.


20. La nivelul compartimentului monitorizare există informația că în perioada derulării proiectului (ultimi 6 ani) pe raza județului  Arad și a UAT -urilor din asociație să fie îngropate deșeuri din fluxurile de deșeuri care fac obiectul contractelor de delegare. Dacă da, care sunt acele UAT și care au fost măsurile dispuse de către instituția dvs și în limita competențelor dvs legale.

Răspuns: La nivelul Județului Arad nu există deșeuri îngropate. În măsura în care aveți d-voastră cunoștințe despre existența acestora, vă solicităm să ne informați de îndată atât pe noi cât și Comisariatul Județean Arad din cadrul Gărzii de Mediu.

Precizare: Dăm un exemplu mai vechi, din 2021, de la Apateu – vezi AICI. Dar o să facem efortul să luăm la pas județul și să căutăm noi gunoaiele îngropate la marginea localităților. Că ADISIGD nu are această obligație de monitorizare, are doar dreptul de a-și încasa cotizațiile de la primării.


Răspunsul ADISIGD Arad:

Raspuns ADISGD Arad by www.criticarad.ro on Scribd


Primăriile din Zona 5  sunt: Lipova, Bata, Bârzava, Birchiș, Conop, Ghioroc, Păuliș, Petriș, Săvârșin, Șiștarovăț, Ususău, Vărădia de Mureș, Zăbrani.


Articol asociat: Localitățile din Zona 5 colectare deșeuri au, din noiembrie, un nou operator. Fostul operator a fost sancționat cu aproximativ 100.000 euro