Crucea Roșie Română a lansat o campanie de ajutorare a persoanelor care au de suferit de pe urma inundațiilor puternice provocate de ploile abundente căzute în județele Galați și Vaslui:  #Oamenii ajută oameni. Împreună pentru Galați și Vaslui.

La Arad se pot face donații în alimente în cele 2 magazine partenere în care avem container CARREFOUR lângă casă și REMARKT pe alee. Momentan, nu se primesc alte donații  constând în haine, lenjerie, veselă.Daca sunt firme care vor să doneze alimente sau materiale de construcții pot să contacteze Crucea Roşie Română Filiala Arad situață în municipiul Arad, pe Str. Ceahlau, nr. 22, jud. Arad sau la telefon 0257.281.625.

În cele două județe, peste 6.000 de gospodării au fost afectate, lăsând mii de oameni fără adăpost sau cu pagube însemnate, în prag de iarnă. Persoanele fizice, organizațiile comunitare și companiile din România se pot alătura apelului lansat de Crucea Roșie Română pentru ajutorarea persoanelor care au rămas fără adăpost.

Ajutorul poate consta în:

Resursele colectate vor fi folosite pentru a sprijini activitățile de ajutorare și reconstrucție pentru oamenii din zonele afectate de viituri și vor fi gestionate în mod transparent și eficient.

unnamed 2


Ajutoare umanitare trimise de Crucea Roșie Română în zonele afectate

Două TIR-uri cu alimente și bunuri de strictă necesitate din rezerva Crucii Roșii Române sunt în drum spre Galați. Ajutoarele, care constau în conserve, saci de dormit, pături, lenjerii de pat, produse de igienă și cizme de cauciuc, vor ajunge miercuri la depozitul filialei de Cruce Roșie Galați. Produsele vor fi distribuite locuitorilor din comunele afectate de revărsările de ape.

unnamed 1

Pe lângă acest transport, Crucea Roșie Română a reușit să mobilizeze resurse de la partenerii săi tradiționali, care s-au oferit să sprijine efortul nostru donând bani, apă, produse de igienă, detergenți și mâncare caldă.


Sursa: Comunicat de presă Crucea Roșie