[COMUNICAT DE PRESĂ]
Mihai Fifor: După 8 luni de guvernare PNL, pasajul rutier din Micălaca este un proiect abandonat
De aproape 8 luni la guvernare, PNL a îngropat definitiv pasajul din Micălaca. După discuții fără niciun rezultat cu administrația locală, constructorul a abandonat șantierul din lipsă de front de lucru și de soluții din partea autorităților liberale, spune senatorul social-democrat de Arad Mihai Fifor
„Degeaba își spun Falcă şi Bibarţ tradiționalele poveşti nemuritoare prin presă, realitatea îi contrazice, pasajul rutier din Micălaca este un proiect abandonat, iar asta după 8 luni de guvernare PNL.
E corect să amintesc faptul că ne-am zbătut și ne-am achitat, conform promisiunilor făcute arădenilor, de finalizarea şi darea în folosinţă a pasajului de la CET. Și tot noi, cu eforturi contracronometru, am reluat lucrările la pasajul de la Micălaca. Abandonat acum de prietenii lui Falcă. Te şi doare capul când vezi de câtă ipocrizie pot să dea dovadă cei de la PNL. Au guvern, au ministru, au europarlamentar și vicepreședinte național în partid şi totuşi nu se mişcă niciun fir de iarbă la pasajul din Micălaca de luni de zile. Da, cunoaştem tema legată de exproprieri, dar Falcă și ai lui au avut suficientă vreme să lase poveștile cu greaua moștenire și să rezolve problema, să găsească soluţii. Auzim doar scuze şi pretexte menite să mascheze incompetenţa liberală şi lipsa de respect faţă de arădeni. Soluții, zero. Cum, de altminteri, ne-au obișnuit în 16 ani de guvernare locală. Minciună, jaf și soluții zero. Rețeta preferată a cuplului Falcă-Bibarţ.”, afirmă senatorul PSD Arad Mihai Fifor.
Biroul de Presă al PSD Arad
2 comentarii. Leave new
F ifor cred ca ar trebui sa nu faci nici un comentariu PSD a fost la guvernare din 2012 si nu ati facut nimic la trecerea peste calea ferata
In Arad de 16 ani a guvernat doar Falca si PDL-PNL.Chiar Falca recunostea ca problema e una locala. Nu era treaba ministerului sa faca exproprieri in Arad, la fel cum nu avea nici o treaba cu contractele derulate.