PESTE 1.000 DE COPII, DIN TOT JUDEȚUL, NE-AU VRUT ALĂTURI DE EI, LA ȘCOALA ALTFEL
Preșcolari, elevi de toate vârstele, chiar și părinții și bunicii unora dintre ei s-au întâlnit, în această săptămână, cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară.
Aproximativ 20 de licee, școli, și grădinițe din Arad, Curtici, Sântana, Semlac, Dorobanţi, Gurahonț, dar și din alte zone și localități din județ, au organizat întâlniri cu polițiștii de siguranță școlară, ordine publică, rutieră, proximitate, dar și cu criminaliștii.
Într-o atmosferă degajată, copiii s-au bucurat nespus de toate poveștile despre urmăriri și autospecialele BMW, și chiar dacă inițial nu se așteptau la discuții “serioase” în cadrul școlii altfel, au fost deosebit de receptivi și curioși la informațiile pe care colegii noștri le-au prezentat: bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la mai multe unități școlare, dar au și primit vizita mai multor copii, cărora le-au arătat practic cum se desfășoară cercetarea la fața locului.
Școala altfel a fost, și de această dată, un prilej de bucurie pentru noi. Să fim alături de cei mici și să-i cunoaștem este una din cele mai frumoase părți ale meseriei de polițist.
Biroul de presă al IPJ Arad
(Foto – IPJ Arad)