Pe 23 aprilie, de ziua Bibliotecarului, am avut plăcerea să am o discuție cu doamna profesoară Maria Lemnariu, care și-a câștigat faima pe social media prin conținut educativ.
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu conținutul produs de doamna Lemnariu, ea creează „perechi” de cărți și filme asemănătoare, ca poveste sau tematică, cu scopul de a face cititul mai atractiv pentru generația tânără.
O iubitoare de artă și cultură ce nu pune mare preț pe snobismul prea des întâlnit în scena literară din România, profesoara de literatură a înțeles intersecționalitatea dintre domeniile artistice, și prin asta a creat un nou mod de a se conecta cu elevii ei.
Aș vrea să intrăm puțin în istoria dumneavoastră. Cum ați intrat în învățământ?
Sunt profesoară deja de mulți ani, de peste 25 de ani. Asta mi-am dorit dintotdeauna. Inițial am vrut să devin bibliotecară, iar apoi profesoară, dar totul a pornit din dorința de a citi. M-am gândit la ce facultate citesc mai mult, așa gândeam pe vremea aceea. Am dat inițial la filologie și am realizat mai apoi că voi fi profesoară. Mi s-a părut greu la început, dar azi îmi dau seama că nu mi s-ar potrivi altceva mai bine.
Cum ați început să cochetați cu social media?
În timpul Covidului, deja resimțeam acut lipsa acestor întâlniri la școală, interacțiunile cu elevii. Una dintre colegele mele, care face și ea asemenea postări — este vorba despre profa de mate — mi-a lansat această provocare. De ce să nu încep să postez cărți? Am început pe Instagram să postez cărți, dar mi-am dat și mie o provocare să le asociez cu filme, care să nu fie ecranizările cărților, pentru că până la urmă asta e provocarea. Am început acolo, apoi tot ea m-a provocat să fac videoclipuri, iar asta a fost mai greu, să fac postări pe TikTok. Prima oară a fost foarte rău, adică am intrat, m-am încadrat în timp și am lăsat propoziții terminate pe jumătate și le-am postat, pentru că am zis că dacă nu o fac acum, nici nu mai continui. Apoi am început să postez zilnic, pentru că în momentul în care mă apuc de ceva, sunt ca un elev conștiincios, nu pot să mă opresc.
Ce spun elevii dumneavoastră despre acest hobby?
Prima dată când am început să postez a fost un șoc. Cumva ei mă credeau în stare, numai că ținând cont de vârsta mea mai înaintată, probabil nu s-ar fi gândit că o să postez chiar pe TikTok. Acum s-au obișnuit, nu mai creez surprize.
Ați observat o creștere în rândul elevilor dumneavoastră legată de citit?
Se citește într-o măsură destul de mare, adică nu mai puțin decât generațiile trecute. Totuși, poate nu la fel de mult pe cât citea generația mea, care nu avea alte mijloace de a-și petrece timpul liber. Adică nu aveam telefoane, calculatoare și altceva. Dar eu îi găsesc citind. Văd cărți pe mesele lor, nu doar cele pe care trebuie să le citească obligatoriu. Marea problemă dintotdeauna a fost programa obligatorie. Dar citesc astfel de cărți. Foarte mulți citesc tot felul de cărți care sunt publicate direct online. Știu că și fiica mea citea așa. Erau tot felul de romane care apăreau, le citea direct pe telefon sau pe tabletă. Deci eu zic că există o categorie destul de mare de tineri care continuă să citească. Nu cred că interferează neapărat cititul în mod negativ cu celelalte mijloace media, cu celelalte mijloace pe care le folosesc ei pentru a-și ocupa timpul liber. Dacă citesc mai mult de când m-au văzut pe mine postând, au fost așa mici provocări. Adică mai primeam întrebări de genul „Ce carte credeți că mi s-ar potrivi?” sau „Care a fost romanul dumneavoastră preferat?”. Stați că citim și noi, să vedem dacă suntem de acord sau nu. Deci am avut. Am primit sugestii de lectură de la elevi, de când postez, și nu doar de la elevii mei. Și pe TikTok, și pe YouTube. Mi-au recomandat mai ales pe TikTok, mi-au recomandat mai mulți tineri. Am dedus eu că sunt tineri după recomandările făcute, tot felul de romane, unele chiar care mi-au plăcut foarte mult. Deci sper că am avut un impact, adică dacă am făcut măcar pe cineva să citească un pic mai mult și feedback-ul pe care l-am primit, așa cum demonstrează, sunt mulțumită.
Am vrut și eu să pun întrebarea asta: Care este cartea voastră preferată și filmul preferat?
Ultimul scriitor care mi-a plăcut foarte mult și am citit toate cărțile publicate până în prezent este Fredrik Backman. A apărut întâi un film, „Un bărbat pe nume Ove”, pe care îl văzusem. Apoi am găsit cartea. Mi-a plăcut foarte mult, așa de mult încât după ce i-am citit toate celelalte cărți. Legat de filme, mie îmi place foarte mult thriller-ul polițist psihologic. Printre filmele preferate cred că se numără „Fargo”, dar mai mult serialul, nu filmul. Îmi place și serialul „True Detective”.
Am observat că pe Instagram și pe TikTok vă numiți profesoară de literatură, nu profesoară de română. Și vreau să știu dacă, precum majoritatea profesoarelor care activează în domeniul filologic, în domeniul umanist, vă considerați și om de cultură sau cel puțin amatoare de cultură?
Ceea ce fac, fac în primul rând pentru mine. Mi-am pus ordine cumva. Mi se pare destul de mult să fiu numită om de cultură. De exemplu, mie nu îmi plac neapărat evenimentele astea sociale, culturale, în care de multe ori snobismul pare predominant. Și le evit, adică sunt mai izolată, așa că prefer să stau acasă să citesc și mi se pare că și când postez sunt eu mai mult cu camera.
Mă bucur că ați spus asta, pentru că acolo voiam să ajung, la snobismul din cultură. Eu, de exemplu, am fost weekendul acesta la o întâlnire cu Mircea Cărtărescu și nu mi-a plăcut deloc, în mare parte pentru că mi se pare că autorii români, mai ales autorii moderni, postmoderni, cum vreți să le spuneți, nu apreciază alte feluri de artă, cum ar fi filmul, pentru că vorbim și de filme aici. Pentru ei există doar cărți, eventual picturi, dar filmele nu sunt considerate o formă serioasă de artă. Ați avea ceva de spus legat de chestia asta? Cum ați apăra filmul la Tribunalul Cultural?
Păi, de exemplu, eu chiar sunt o consumatoare de filme, mai ales de când avem la dispoziție atâtea posibilități. În momentul în care urmăresc un film, eu chiar sunt foarte atentă la decoruri, la costume, la modul în care își spun replicile, la calitatea replicilor. Adică mă trezesc că devin așa un critic de film. Da, la nivel rudimentar, dar nu mă las prinsă atât de mult de acțiune. Cred că foarte mulți când se gândesc la film, se gândesc la ceva de consum care să-ți umple o oră jumătate, două, să te prindă cât mai repede acțiunea și cam atât, dar filmul chiar este o artă care implică foarte multe lucruri și foarte multă muncă.
Doamna profesor Lemnariu poate fi urmărită pe social media pe următoarele link-uri:
