Pita de Pecica a devenit produs de origine protejată, cu indicații geografice protejate (IGP). În cursul lunii iulie urmează înregistrarea denumirii „Pită de Pecica” în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate „Pită de Pecica” (IGP), potrivit hotărârii Comisiei Europene.
„În conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, cererea de înregistrare a denumirii „Pită de Pecica”, depusă de România, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție motivată în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, denumirea „Pită de Pecica” trebuie, prin urmare, înregistrată„, se arată în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1221 al Comisiei Europene.
Pita de Pecica a lui Dumnezeu
„Pâinea cea de toate zilele”, prezentă în rugăciunea biblică, a fost, dintotdeauna, elementul cel mai important al vieții omului, având o coordonată atât materială, cât și spirituală, pâinea fiind sinonimă cu hrana. De aici și vorba „pita lui Dumnezeu”, cu referire la bunătate. Sau, Pita de Pecica a lui Dumnezeu.
Se obişnuia ca un copil suferind de mai mult timp de pneumonie, tuberculoză, anemie, să fie pus de trei ori în cuptorul fierbinte de pâine.
La masă, pâinea care se punea în lapte nu era tăiată cu cuţitul, ci se rupea cu mâna, să nu crape (scrişălească) ugerul vacii. Aluatul întins se cocea pe fundul cuptorului în care încă ardea focul. magh. láng – flacără. (a se vedea langoș)
Cu certitudine, cea mai mare bogăţie a localităţii a constituit-o, dintotdeauna câmpia întinsă de deasupra Dealului Viilor. Aici se producea un grâu cu calităţi de panificaţie deosebite. O parte din renumita făină de foc, măcinată în morile vechi, lua calea exportului, din cealaltă parte se făcea binecunoscuta şi apreciata Pită de Pecica.
Márki Sándor, în lucrarea sa „Istoria comitatului Arad”, remarcă existenţa pâinii de Pecica pe piaţa Aradului încă din anul 1790.
Familii de pitari care se ocupau cu coacerea pâinii aveau cuptoare foarte bine clădite. Ele erau realizate de familiile de ţigani cuptorari din localitate, activitate pentru care ei erau bine plătiţi. Munca pitarilor a fost o muncă grea, plină de sacrificii; toată noaptea se frământa aluatul, se lăsa la dospit, se încălzeau cuptoarele, se cocea pita, iar dimineaţa, devreme, porneau căruţele cu pită către Arad; alte căruţe plecau la prânz din Pecica pentru ca să ajungă după-masa la Arad. Drumul Pecica – Arad era un adevărat furnicar, căruţele pitarilor le găseai la orice oră din zi şi din noapte, indiferent de vreme, într-un nesfârşit du-te-vino.
În ultima perioadă a gospodăriei ţărăneşti tradiţionale, la începutul secolului al XX-lea, pâinea a fost preparată cu cumlău (pár, párkorpa, komlóskorpa). Prepararea cumlăului: se frământa tărâţa cu zeama hameiului fiert, se adăuga plămădeală şi puţină făină. (Ca şi condimente se fierbeau în sucul hameiului: orz, ovăz, ciorchine de strugure, ardei, usturoi, sau ceapă, iar când se răcea, se mai punea şi floare de salcâm). Din pasta produsă se formau „pogăcele” mărunte, care se uscau pe uscătorul de cumlău şi se păstrau în pungă de pânză. (< magh. komló – plămădeală).
Cum cămările, podrumurile, podurile, coşurile şi cotărcile erau mereu pline şi la gazde şi la cei mai puţin avuţi, dacă erau harnici şi se ştiau gospodări, e de înţeles că pecanii „n-or răbdat dă foame” doar atunci când s-au întâmplat să fie ani secetoşi; de aceea, am zice că: Pecica-i ţara pitii şi plăcintii. În cazul gazdelor ce aveau şi „podrum” (pivniţă), multe dintre cele amintite le găseai aici alături „dă cada cu curechi”, „vasăle cu răchie/vin”, „lăzale cu năsâp” în care se păstrau verdeţurile şi alte ustensile ce se foloseau la pivniţă: „trăgaciu dă răchie”, furtunul de tras, ustensile, feluri de mâncare, cotidiene sau la ocazii festive – ce ţin, e evident, de inventivitatea şi priceperea gospodinei în realizarea „reţetelor” bucătăriei tradiţionale. Pecicanile, întâi de toate, bune gospodine erau maestre în prepararea „pitii dă Peşca”.
A devenit faima localităţii, nu numai mare (dă patru kile), dar şi deosebit de gustoasă, un simbol al priceperii şi hărniciei pecicanilor, fie ei români, unguri, sârbi, slovaci sau ţigani.
Ce-i asigura aceste calităţi?
Întâi grâul, foarte bogat în gluten, (soiul Ötvös, de exemplu) ce dădea o făină de foarte bună calitate, e drept, şi datorită morilor – Ghizela, Scherer, Bacsilla, Aconi – care scoteau „făina nulaş”. De altfel, moara Ghizela, a doua moară industrială după Neuman, din Arad, realiza şi griş de calitate şi chiar „piparcă râşnită” (boia de ardei), iar moara lui Suli (Elias) scotea uleiuri comestibile foarte fine „dă rujă” (floarea soarelui) şi „dă ludaie” (dovleac); „mălăoiu” (şroturile) servea ca hrană pentru animale.
Dar, nu în ultimul rând, calitatea pâinii era asigurată de priceperea gospodinelor. Acestea ştiau să pregătească făina pentru aluat, fie că-l preparau dospit cu „cumlău”/drojdie, fie că nu. Aluatul trebuia foarte, foarte bine frământat – „până asuda grinda” – şi apoi lăsat să dospească până să fie „băgat în cuptori” la copt.
Era important, de asemenea, şi cum „era ars cuptoriu” şi cât dura coacerea. Toate acestea, coroborate, făceau ca „pita dă Peşca” să-şi păstreze frăgezimea mai multe zile (o dată pe săptămână se făcea pâine pentru familie; zilnic, şi de mai multe ori făceau pită „pitarii”, care o valorificau pe piaţa Aradului, vânzând-o şi „cu crişca” (bucata) şi „cu cărhănocu” (bucată mai mare)].
Era bună şi goală ori, cum ziceau bătrânii, „învălită cu limba”…
În perioada interbelică o înflorire deosebită o au şi activităţile comercianţilor şi ale meşteşugarilor.
Cei mai pricepuți brutari au fost, în 1938, Gazsó Alexandru, Papp I., Dragoş Maria, Gazsó Sándor, Neubrunn Inoca.
Domnul Ordodi Mihail, cunoscut drept „brutarul tornean” a fost decorat cu Titlu de Excelenţă la Praznicul de Pită Nouă din 2010. Vestea bună este că, pe 16 aprilie 2022, în prag de sărbători, Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenții a aprobat prelungirea protecției mărcii Pita de Pecica, astfel că brandul local va putea fi folosit doar de brutăriile pecicane și în următorii zece ani.
În paralel, se află în derulare procedura pentru dobândirea protecției la nivelul Uniunii Europene, prin sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată, demers sprijinit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
