În plin scandal MAI soldat cu demisia ministrului de interne Petre Tobă, polițistul Marian Godină a postat vineri, pe pagina sa de facebook, un mesaj virulent care nu face altceva decât să pună lupa asupra problemelor de gestionare a resurselor umane, mai cu seamă a celor cu funcții de conducere din acest sistem.
Mesajul lui Marian Godină către conducerea Poliției Române:
„Pentru că mi-am permis să las un comentariu pe pagina ministerului la postarea domnului Tobă, mi-am pus în cap câțiva colegi de pe la IGPR şi mulți oameni sus puşi care s-au arătat indignați că mi-am spus părerea şi uimiți că a ajuns un neica nimeni să critice ditamai ministrul. Eu consider că „neica nimeni” e omul cel mai potrivit să critice pentru că el e cel asupra căruia se resimte activitatea unui superior.
Revenind la comentariul meu, am spus că eu, ca simplu agent de pe stradă, din lista cu realizările prezentate acolo, nu am simțit nimic. De ce am scris asta aseară şi nu am zis nimic până acum? E simplu: e prima oară când domnul ministru şi-a etalat palmaresul. În altă ordine de idei, cred că mi-am spus părerea destul de clar atunci când s-a luat decizia ca deficitul de personal să fie acoperit prin încadrări directe şi puteți găsi textul cu titlul „Apelul bocancilor” pe pagină. Aşa că nu prea mi se aplică zicala „după război, mulți viteji se arată”, mai ales că e foarte probabil ca dl Tobă să revină la conducerea IGPR.
Unul dintre colegi a comentat că singurul lucru greşit pe care l-a făcut dl Tobă a fost că nu i-a lăsat pe şefii mei să mă dea afară. Cu alte cuvinte, îi datorez ministrului faptul că încă mai am un serviciu.
Într-adevăr am fost invitat de dl Tobă la MAI unde am purtat o discuție de aproximativ 15 minute în care mi-a dat unele sfaturi şi s-a arătat un om foarte deschis. Ba chiar avea cartea mea pe birou. Nu ştiu dacă a făcut gestul de a mă invita la domnia sa doar aşa de fațadă sau dacă i-a păsat în vreun fel de mine. Cert e că, deşi sunt încă destul de tânăr, am văzut prea multe la viața mea ca să mai cred în Moş Crăciun şi întotdeauna am luat în calcul ca fiind plauzibilă prima variantă.
Dacă am fost susținut şi datorez cuiva ceva, le datorez miilor de oameni care au semnat petiții şi care m-au susținut fără a avea vreun interes, nu unui ministru care mă invită la domnia sa, abia în momentul în care exista o presiune publică.
Cât despre voi, cei de prin IGPR, mi-ar plăcea să vă văd atât de incisivi şi în alte situații.
În opinia mea, Poliția Română este o instituție care se lasă terfelită fără ca vreun şef să o apere dintr-o poziție oficială. Mi-ar fi plăcut să văd un şef mare din Poliție, ieşind public pentru a condamna vehement gestul acelui deputat care, batjocorind limba română, a jignit mii de polițişti şi o întreagă instituție. Dar cine ar fi avut un asemenea curaj, când cel mai simplu e să îți vezi de treaba ta şi funcția cu salariul aferent să meargă?
Când acea doamnă a fost încătuşată pentru că aşa prevedea legea, de ce nu a ieşit public un şef care să spună ferm că ai lui subalterni au acționat corect? Simplu! De ce să se complice şi să îşi asume un lucru pentru care şi-ar fi luat şi multe înjurături?
De ce trebuie să dau aproape zilnic de câte unul care citeşte pe net că trebuie să îi arăt ordin de serviciu şi alte zeci de baliverne şi să duc muncă de lămurire cu el? Pentru că, încă o dată, niciun oficial din Poliție nu îşi asumă să explice clar cetățenilor ce drepturi şi obligații au.
În cazul accidentului cu autor necunoscut, după ce autorul a fost identificat cu sprijinul cetățenilor de pe Facebook, nu am auzit un mulțumesc din partea instituției. Nu trebuia să-mi mulțumească mie, ci cetățenilor care ne-au acordat tot sprijinul. Nimic. Pagina oficială de fb a Poliției Române părea din alt film în acele momente. În timp ce sute de polițişti şi mii de civili din toată țara distribuiau postarea cu fotografiile acelei maşini, pe pagina Poliției erau postate poze cu câini, drăguțe de altfel, dar în totală neconcordanță cu momentul.
Tot Poliția Română mi-a propus cu mult timp în urmă să colaborez cu revista lor, unde să am o rubrică. Propunerea a fost tot în acele momente de presiune publică, dar chiar am crezut-o. Am realizat mai apoi că fusese doar o găluşcă pe care trebuia să o înghit şi care să-mi țină gura închisă, pentru că nimeni nu a mai pomenit ceva despre acest subiect.
Mi s-a propus să lucrez în cadrul IGPR, la Direcția de Relații Publice. Nu ştiu câți dintre cei care mă critică ar fi refuzat un post acolo. Eu am refuzat. Am ales să rămân polițist rutier, să lucrez pe stradă, în 3 schimburi, iarnă sau vară. Nu mă vait, e alegerea mea şi nu mă ține nimeni cu forța, ba chiar ar fi mulți care s-ar bucura dacă aş pleca.
Ştiam că acea ofertă e un fel de „mită” din seria „cel mai repede scapi de un duşman, împrietenindu-te cu el”. Nu eu sunt cel care i-am considerat pe ei duşmani, ci invers. Toți jurnaliştii care au încercat să dea de mine prin intermediul IGPR mi-au spus că s-au lovit acolo de o atitudine potrivnică. Unui jurnalist de la Praga, de la Europa Liberă, i-a fost închis telefonul în nas, spunându-i-se pe un ton iritat că Poliția Română nu e interesată de ce face dl Godină. Omul mă întreba uimit de ce au acei oameni atitudinea aia când aud de mine, în loc să mă folosească la maxim în beneficiul instituției. N-am ştiut ce să îi răspund.
Că tot mi se spune că am devenit arogant, o să las modestia şi o să spun că în oricare altă țară, un polițist care ar fi apărut pe prima pagina din „The Wall Street Journal”, şi prezentat acolo într-un mod pozitiv, ar fi primit măcar un telefon de la şeful Poliției respectivei țări. Eu n-am vorbit în viața mea cu şeful Politiei Române şi nici nu l-am văzut vreodată. Cineva de la IGPR mi-a sugerat, ironic, să mă înscriu în audiență dacă îmi doresc asta. Nu mi-am dorit niciodată să fiu recompensat, medaliat, avansat, dar consider că în locul acestei atitudini reticente, pentru faptul că mi-am asumat întotdeauna toate criticile atunci când am luat apărarea acestei instituții, aş fi meritat un simplu mulțumesc.
Dacă mai bănuia careva că sunt de fapt o creație a Poliției Române menită să-i spele imaginea, sper că acum s-a lămurit.
Celor din conducerea IGPR le transmit că generațiile polițiştilor veşnic obedienți, care în afară de a saluta milităreşte şi a spune „Am înțeles, şefu’, să trăiți!” nu aveau curaj să spună altceva, au cam apus.”
Notă: Petre Tobă este un ofițer român de poliție care a îndeplinit funcția de ministru al Afacerilor Interne în cabinetul Cioloș între 17 noiembrie 2015 și 1 septembrie 2016. Demisia sa a survenit în contextul în care Direcția Națională Anticorupție (DNA) ancheta posibile fapte de corupție în Direcția de Informații și Protecție Internă (DIPI), un serviciu secret al Ministerului de Interne. Procurorii DNA au cerut urmărirea penală a ministrului întrucât a refuzat declasificarea unor documente care, în opinia DNA, nu ar trebui să fie clasificate. Prim-ministrul Cioloș i-a cerut demisia pentru a proteja „moralitatea și integritatea” Guvernului în condițiile în care justiția urmează să se pronunțe asupra cererii DNA.
Sursa: Pagina de facebook Marian Godină
3 comentarii. Leave new
S-a intors militia invers. Cati hoti a priins Godina asta?
Zici tu ceva…el e de la circulație,nu trebuie să prindă hoți…Pentru asta sunt polițiști mult mai buni. Dar și pentru cei buni sistemul e putregăit…În plus, în România nu se scrie de bine de polițiști și,dacă o faci, s-ar putea să le faci mai mult rău decât bine lăudându-i. Mi-aș dori o țară în care se pot face materiale de presă pozitive cu polițiști…
De apreciat curajul acestui politist,dar din pacate sunt foarte putini cei care au curajul sa se ia de sistemul corupt,as putea spune mafiot,sun curios sa vedem daca mai mari din Politia Romana vor avea curajul sa incerce sa ii faca probleme politistului.