Premiera lunii la Teatrul Național din Timișoara | Vestul adevărat de Sam Shepard, regia Felix Alexa

premiera lunii la teatrul național
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Repetițiile pentru noua premieră a Teatrului Național din Timișoara – VESTUL ADEVĂRAT – au intrat în linie dreaptă. Astfel, prima ieșire la rampă spectacolului VESTUL ADEVĂRAT de Sam Shepard, este programată duminică, 26 octombrie 2025, ora 19, la Sala Mare.


În traducerea lui Andrei Marinescu, povestea celor doi frați seduși de mirajul Hollywood-ului –
Austin, un scenarist de succes și Lee, un vagabond cinic, dar șarmant – țese admirabil „modelul din
covor” al complicatelor relații de familie, într-un exercițiu de hiperrealism atât de perfect încât
evenimentele par să sară dincolo de natura lor plauzibilă.

Piesa, deopotrivă amuzantă și gravă, brutală și comică, este una dintre capodoperele celebrului
actor de teatru și film, dramaturg, scenarist, regizor, romancier și poet american Sam Shepard.

Câștigător al premiului Pulitzer și nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, de zece
ori laureat al premiilor Obie pentru scenariu și regie, Sam Shepard este considerat unul dintre cei
mai importanți dramaturgi ai secolului al XX-lea.

Bine-cunoscutul regizor de teatru Felix Alexa, premiat pentru multe dintre spectacolele sale,
revine la Teatrul Național din Timișoara cu această tragi-comedie antrenantă – VESTUL ADEVĂRAT, trecând piesa lui Shepard prin filtrul inteligenței și al umorului său abraziv. Felix Alexa, prolific regizor și pedagog de teatru, a montat în teatre și a predat în universități din toată lumea (Paris, Zagreb, Seul, Beijing, Shanghai, New Delhi, Singapore sau Sidney). Experiența sa poartă amprenta marelui regizor Peter Brook, cu care a colaborat.

Regizorul Felix Alexa i-a distribuit în rolurile celor doi frați – protagoniști ai spectacolului, pe doi dintre cei mai tineri membri ai Naționalului timișorean, actori care, cu talent, profesionalism și
tenacitate, își construiesc un profil artistic de excepție: Marin Lupanciuc, unul dintre cei mai tineri actori nominalizați vreodată la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal (2023) și cel mai nou membru al trupei, Teodor Cauș, actor, muzician și dansator din noua generație. Cei doi sunt susținuți în partituri de compoziție de bine-cunoscuții actori ai Naționalului timișorean, Ion Rizea (premiul UNITER pentru cel mai bun actor secundar, 2021) și Paula Maria Frunzetti.

Decorul și costumele spectacolului sunt semnate de Maria Miu, reputat scenograf de teatru și film, recunoscută ca fiind unul dintre cei mai imaginativi, mai creativi și mai talentați artiști din
generația sa.

Următoarele reprezentații ale spectacolului sunt programate joi, 30 noiembrie și duminică, 9 noiembrie 2025. Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe
www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în
fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

Premiera lunii la Teatrul Național din Timișoara | Vestul adevărat de Sam Shepard, regia Felix Alexa



Sursa: Teatrul Național din Timișoara



 

Categorie: Cultură, Știri, Timiș
Etichete: Teatrul Național din Timișoara
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
ACTUALIZARE 6 | Arest preventiv prelungit pentru trei membri ai clanului Neguș care au participat la „atacul” asupra fraților „Moldoveni”
Articolul următor
Festivalul „Aradul Muzical Academic” – Ediția a III-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Român mort într-o explozie în Italia | Anchetatorii verifică ipoteza unui dispozitiv exploziv folosit la spargerea bancomatelor

0
Un român de aproximativ 40 de ani a murit în urma unei explozii produse într-o zonă rurală din apropierea orașului Andria, în sudul Italiei. Alături de el și-a pierdut viața un italian de aceeași vârstă. Anchetatorii iau în calcul ipoteza că cei doi manipulau materiale explozive și pregăteau un dispozitiv destinat spargerii bancomatelor. Autoritățile italiene au reușit să obțină indicii cu privire la identitatea celor doi bărbați prin analizarea amprentelor, a unor semne distinctive și a altor elemente găsite la fața locului, notează Buonasera24. Identitățile victimelor urmează să fie confirmate oficial după efectuarea autopsiilor la Policlinico din Bari. În paralel,…

Actualizare 1 Afaceristul Dorel Ungur – vizat de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală pentru exploatarea ilegală a balastierei din zona Feldioara, județul Arad

1 comentariu
Precizările Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  cu privire la cele 11 percheziții domiciliare efectuate vineri, 4 septembrie, în județele Arad și Bihor, fiind vizate sediile unor societăți comerciale, balastiere și domiciliile unor persoane de interes în cauză, în concret vizat fiind controversatul afacerist bihorean Dorel Ungur, firme ale acestuia și membri ai familiei sale. „În data de 04.09.2026, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au pus în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Arad și Bihor, într-un dosar penal…

Ședință CSAT | Temele de pe agenda întâlnirii

0
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat duminică cea de-a treia şedinţă CSAT din acest an. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost programată pentru luni, 7 septembrie 2026, ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, Programul Armata României 2044, Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE, aprobat în şedinţa de lucru interinstituţională din data de 13.08.2026, termeni de referinţă privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forţelor SUA şi a locaţiilor de dislocare în Europa. De asemenea, pe…

Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” intră și-n acest nou an școlar cu lucrările de reabilitare nefinalizate

0
Luni, 7 septembrie 2026, începe noul an școlar. Încă un an școlar în care intră și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” cu lucrările de reabilitare nefinalizate. Investiția ajunsă la valoarea de 22.784.860,50 lei are un nou termen de finalizare la sfârșitul lunii octombrie 2026, conform primăriei Arad. Execuția lucrărilor pentru „Reabilitare clădire Colegiul Național Elena Ghiba Birta Arad” a început în 2019, în baza contractului de lucrări  încheiat între Municipiul Arad și Asocierea S.C. VESA CONSTRUZIONI S.R.L. cu asociatul RESEARCH CONSORZIO STABILE S.C.A.R.L. iar despre bătaia de joc a constructorilor pe tema „șantierului de la Ghiba” s-au scris nenumărate articole.…

Radu Bălănean s-a stins din viață la puțin timp după ce s-a pensionat din funcția de consilier superior la Prefectura Arad

1 comentariu
Radu Bălănean s-a stins din viață la vâsta de 66 de ani… câteva săptămâni după ieșirea în pesie din funcția de consilier superior în cadrul Instituției Prefectului – Județul Arad. Conform informațiilor noastre, decesul său a survenit în urma unor intervenții spitalicești nereușite, după ce s-a prezentat la medic cu dureri în zona abdomenului și a fost internat pe ATI.  Respectat ca om și profesionist în tot ce făcea, Bălănean Radu-Ambrozie s-a născut pe 21.07.1960 și face parte dintre absolvenții  Liceului (la momentul 1979) Ioan Slavici. A absolvit două facultăți – TCM la Politehnica din Timișoara și Științe Economice la…

VIDEO Lamborghini Urus căutat în Cehia, depistat în trafic la Horia

0
Autoturismul de sute de mii de euro avea emisă o semnalare pentru confiscare de autoritățile din Cehia. A fost depistat în trafic de polițiștii arădeni, vineri, în localitatea Horia. La volanul mașinii se afla o femeie în vârstă de 27 de ani, din județul Vrancea. Autoturismul, marca Lamborghini Urus, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. autoturism Cehia-depistat la Arad „În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul, înmatriculat în Cehia, condus de o femeie de 27 de ani, din județul Vrancea, este căutat de autoritățile cehe, fiind emisă o semnalare pentru confiscarea acestuia, în caz de depistare. Autoturismul, în valoare…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

Deputatul Geanina Pistru-Popa cere implicare și fonduri pentru deschiderea Palatului Copiilor Arad

0
La deschiderea noului an școlar, deputatul PNL Geanina Pistru-Popa a adresat o interpelare ministrului Educației și cercetării, Mihai Dimian, cu privire la situația Palatului Copiilor. În interpelare, Geanina Pistru-Popa a explicat importanța Palatului Copiilor pentru Arad, a cerut fondurile necesare și implicare pentru a da în folosință o clădire deja construită, blocată în mare măsură de birocrație. NOTĂ criticarad: Construcția noului sediu al Palatului Copiilor Arad de pe strada Miron Costin trebuia finalizată în 2013, însă proiectul a suferit numeroase întârzieri și nu are nici în prezent un termen clar de inaugurare. Lucrările, realizate de firma Tehnodomus SRL, au fost…

Oțelul – Rapid 0-1 | Giuleștenii urcă pe locul 2 în Superliga

0
Cuprins 1. Rezultatul: Oțelul Galați – Rapid 0-1 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și clasamentul 5. Reacții: Daniel Pancu și Olimpiu Moruțan 6. Ce urmează pentru Rapid și Oțelul Surse Rapid – Oțelul rezultat: giuleștenii au câștigat 1-0 la Galați, duminică, 6 septembrie 2026, printr-un gol marcat în minutul 90+4 de Alex Pașcanu, în meciul care a închis etapa a 8-a din Superliga. Oțelul a terminat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Patrick. Victoria are miză directă pentru clasament: Rapid urcă pe locul 2, la două puncte…

Petrolul – Corvinul: 2-0 pe Ilie Oană

0
Cuprins 1. Rezultatul: Petrolul – Corvinul 2-0 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și clasamentul 5. Reacții: Ricardo Sousa și Florin Maxim 6. Ce urmează pentru Petrolul și Corvinul Surse Petrolul – Corvinul rezultat: „lupii galbeni” au învins-o pe Corvinul Hunedoara cu 2-0, duminică, 6 septembrie 2026, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în etapa a 8-a din Superliga. Golurile au fost marcate de Malula și Mark Țuțu. Victoria confirmă startul excelent de sezon al Petrolului, echipă aflată pentru prima dată în ultimii ani în lupta directă pentru locurile…

Marele Premiu al Italiei | Antonelli câștigă la Monza

0
Cuprins 1. Rezultatul: Antonelli câștigă la Monza 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea cursei, tur cu tur 4. Miza competițională și clasamentul mondial 5. Reacții: Leclerc și paddockul Mercedes 6. Ce urmează în Formula 1 Surse Marele Premiu al Italiei a fost câștigat, duminică, 6 septembrie 2026, de Kimi Antonelli (Mercedes), plecat de pe locul 19 pe grila de start la Monza, într-una dintre cele mai spectaculoase curse ale sezonului de Formula 1. Cursa a fost marcată de accidentul violent al lui Charles Leclerc, în turul 2, la Parabolica. Victoria are miză dublă: Antonelli devine primul…

Traian Băsescu și Valeriu Stoica vin la Arad pentru a conferenția la Simpozionul „Europa – provocări și răspunsuri”

0
Europa, România și viitorul nostru. La Arad, a cincea ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri” Ce loc ocupă România în Europa de astăzi? Care sunt provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană și ce înseamnă, în acest context, democrația și statul de drept? Sunt întrebările de la care pornește cea de-a cincea ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri. Istorie, cultură și civilizație europeană în context actual”, ce va avea loc la Arad, în perioada 10-11 septembrie 2026. Ediția din acest an îi aduce în fața publicului arădean pe Traian Băsescu, fost președinte al României, și pe…

VIDEO LUPOAICA DIN SECUSIGIU | Lorena Moza a cucerit argintul național după doar șase luni de box!

0
Ascensiune spectaculoasă pentru Lorena Moza, tânăra pugilistă din Secusigiu. La mai puțin de șase luni de la primele antrenamente de box, eleva Liceului Tehnologic de Științe Aplicate Arad a cucerit medalia de argint la Campionatul Național de Box Feminin de la Eforie Nord, devenind vicecampioană a României la categoria 48 kg, U17. Campionatul Național de Box Feminin, desfășurat în perioada 1-6 septembrie 2026, la Eforie Nord, a adus una dintre cele mai frumoase performanțe ale anului pentru boxul juvenil arădean. Lorena Moza, o tânără din Secusigiu care practică boxul de nici șase luni, a reușit să ajungă până în finala…
Bodyguard Elite
Articolul următor Festivalul „Aradul Muzical Academic” – Ediția a III-a Apasă aici pentru a citi
Secret Link