Privește cum arată o bestie de „tată” care și-a violat copilul în mod repetat! Detaliile cazului aflat pe rolul Judecătoriei Lipova sunt abominabile…

privește cum arată o bestie
Ared
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, la data de 03.03.2017, au solicitat Judecătoriei Lipova arestarea preventivă a inculpatului BISTRIAN STELIAN NICOLAE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,Viol” şi ,,Corupere sexuală a minorilor”.

Judecătoria Lipova a admis propunerea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova şi a dispus  arestarea preventivă a inculpatului BISTRIAN STELIAN NICOLAE pe o perioadă de 30 zile.

Din probatoriul administrat în cauză,  până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că:

În luna noiembrie 2016, inculpatul a intreţinut raporturi sexuale anale, în repetate rânduri, la domiciliul său precum şi într-o încăpere de pe podul plutitor (brod) de pe râul Mureş, care face legătura între localităţile Lalaşinţ şi Căpruţa unde acesta lucra în perioada respectivă, cu fiul său natural B.D.I., în vârstă de 9 ani, profitând de faptul că minorul nu putea să îşi exprime voinţa.

Totodată, inculpatul a determinat minorul să asiste la filme cu material pornografic şi l-a constâns să îl satisfacă pe acesta sexual, cu diferite obiecte.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.

***

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, iar propunerea de luare a măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfăşurare a procesului penal.

Categorie: Știri
Etichete: copil, judecatoria lipova, viol
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Consilierul municipal Marin Lupaș: Zero lei pentru Spitalul Matern și CET în bugetul local!
Articolul următor
Doliu în Arhiepiscopia Aradului. Părintele profesor Teodor Baba a murit pe stradă, în urma unui stop cardiorespirator

5 comentarii. Leave new

  • Asa speciment sa putrezeasca in puscarie… copii nu se ating !!!

    Răspunde
  • Sa i se taie instrumentul

    Răspunde
  • Ai dreptate Simona! Eu l-as viola anal de acum inainte in fiecare zi in puscarie ca da vada si el cum e! Sau i-as taia scula jos si i-as pune filme porno in fiecare zi ca sa il chinui! Copii sunt sfinti!

    Răspunde
  • Puscaria este o pedeapsa prea usoara pentru acest „animal”, eu a-s opta timpul de pedepse sravechi, „tras pe roata, ars pe rug, tras in teapa, etc. Pentru ca, dupa cativa ani termina pedeapsa si cu siguranta prezinta un pericol. Asa ca, exemple ca el, trebuiesc eliminate, este o fapta mai mare decat crima!

    Răspunde
  • O vai! Dumnezeu sa aline copilașul acela! O dumnezeule dar de ce nu si.a luat o curva de pe strada sa pe măsa? De ce neapărat copilul acela nevinovat! Eu l.as pedepsi, aspru acolo in puscarie incepe cosmarul lui sa fie violat si el de către colegii lui de celula la fel cum a făcut el cu copilul lui. Sa fie trezit noaptea din somn sa fie batut si iar violat mai mare pedeapsa nu se poate pentru ca odata ajunși acolo la închisoare pentru ei e un chin sa primească tot ce au facut ei copiilor! Doar atunci realizează ce au facut! Iar după multi ani de chin, atunci când e mai frumos si primește vestea ca va ieșii din închisoare surpriza cea mai mare ar trebuii sa i se taie steaua jos !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

Pacient infectat cu Listeria, în stare gravă, diagnosticat la Spitalul Județean Arad

0
Diagnostic salvator în doar câteva minute pentru un pacient aflat în stare critică, datorită unui aparat performant achiziționat din fonduri europene. Pacientul, în vârstă de 51 de ani a fost salvat după ce medicii au reușit să îi diagnosticheze o infecție periculoasă, în timp record. Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe a spitalului cu sindrom confuzional, agitație psiho-motorie și febră, simptome care indicau o afectare severă a sistemului nervos. (Foto: sistemul MALDI-TOF Bruker, SCJUA) În mod normal, identificarea bacteriei responsabile pentru o astfel de stare poate dura circa 48 de ore prin metodele clasice de laborator. În acest…

O nouă sesiune de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu”

0
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a demarat o nouă sesiune de admitere. Aceasta are loc în perioada 31 august-9 septembrie la fostul sediu BNR, pe Bulevardul Revoluției nr.72, de luni până vineri între orele 10-18, iar sâmbăta între 9-13. Probele practice se vor desfășura în zilele de 10 și 11 septembrie, iar în 12 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor. Urmează perioada de depunere a contestațiilor și în 14 septembrie, afișarea rezultatelor după contestații. În perioada 15-17 septembrie vor fi confirmați candidații  admiși, iar în 18 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale. În această sesiune de admitere, pe lângă programele…

VIDEO AȘA NU! Un viceprimar din Satu Mare s-a plimbat cu O BOMBĂ prin trafic, pe scuter, până la secția de poliție

0
Incidentul s-a produs, luni, în comuna Vama din județul Satu Mare. Viceprimarul comunei a parcurs un traseu prin trafic pe scuter purtând sub braț un proiectil real neexplodat. Descoperită pe un șantier, bomba de artilerie a fost dusă de alesul local direct la poliție, ținând ghidonul cu o singură mână. Găsirea elementului de muniție a avut loc în timpul unor lucrări de infrastructură pietonală în comuna Vama. Balastul utilizat la amenajarea trotuarelor, extras din albia râului Someș, ascundea un obiect metalic masiv. Inițial, muncitorii au crezut că este vorba despre o bucată inofensivă de fier vechi și au lăsat obiectul pe…

STUDIU COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane

0
COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane Rezultatele sondajului realizat la inițiativa deFilm și „Atlasul Universului” Un studiu recent, realizat pe un eșantion de 402 părinți cu copii între 6 și 14 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet, relevă o transformare profundă a modului în care copiii din România își petrec timpul liber: timpul afară  și autonomia copiilor s-au redus semnificativ față de generația anterioară, iar „afară” este înlocuit treptat de ecrane. Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp…

TNTm deschide stagiunea cu o premieră: spectacolul BOLNAVII, accesibilizat în limba semnelor

0
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026-2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna septembrie experiențe teatrale ce se adresează direct publicului său fidel și care, totodată, se deschid larg fiecărui spectator care intră în sălile sale de spectacol, întâmplător, în premieră sau pentru că se află în căutarea unui spațiu prietenos, viu, antrenant. Așadar, în 6 septembrie 2026, de la…

GALERIE FOTO Trafic internațional de droguri „pentru intelectuali” | S-au adunat la Pensiunea Dacilor ca să se reconecteze cu sinele și s-au conectat cu poliția

0
Ritual șamanic cu droguri de mare risc, oprit de polițiști în localitatea Boșorod din județul Hunedoara. O femeie din România și doi bărbați (un peruan și un danez) sunt cercetați pentru trafic intern și internațional de droguri de mare risc, după ce au organizat un eveniment spiritual ilegal într-o pensiune din localitate. Cei doi cetățeni străini au introdus în țară substanțe interzise pentru o ceremonie bazată pe ritualuri din Amazonul Peruvian. Participanții, recrutați prin interviuri online și pe bază de recomandare, au plătit între 590 și 650 de euro pentru cazare, masă și „reconectarea cu sinele”. În cadrul acestor ritualuri,…
Articolul următor [BREAKING NOSES] ALDE Purcaru i-a spart nasul lui ALDE Ciupe – și cine știe ce măcel ieșea dacă nu intervenea ALDE Calimente! Apasă aici pentru a citi
Secret Link