Problemele constatate de RAR în urma controalelor la nivel național în 2021: 46,39% dintre autovehiculele din trafic aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, majoritatea stațiilor ITP folosesc echipamente neconforme și majoritatea atelierelor de reparații efectuează operațiuni neautorizate

problemele constatate de rar
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

În anul 2021, Registrul Auto Român a fost în controale la service-uri, în trafic, a verificat practicile din stațiile ITP și a sporit gradul de vigilență în cazul autovehiculelor second-hand care solicită obținerea CIV în România.

În trafic

Inspectorii RAR au controlat din punct de vedere tehnic în trafic 75.600 de vehicule (comparativ cu 64.096 în anul 2020), la nivelul întregii țări. În urma controalelor, s-a constatat că 46,39% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

 instalația electrică, de iluminare-semnalizare și auxiliară (28,64%);
 emisii poluante (25,65%);
 punți, jante, anvelope și suspensie (13,81%);
 parbriz, geamuri laterale, lunetă, oglinzi (12,97%).

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,35% dintre vehiculele controlate şi în 1,71% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.

În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii
poluante la 2.193 de autovehicule. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete.

În cazul a 4.941 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.

Aproximativ 2,9% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada de inspecție tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră pe parcursul anului 2021 au fost aplicate 26.639 de sancțiuni, au fost retrase 21.760 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 279 vehicule și 386 ITP-uri au fost anulate.

ATENȚIE! Vă rugăm să țineți cont de faptul că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea tehnică generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta neconformități.

La agenții economici (stații ITP și ateliere de reparații)

Departamentul Supraveghere de Piață a desfăşurat 4.666 de acţiuni de control finalizate prin întocmirea a 4.036 de procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor și a 630 de invitații însoțite de note de constatare.

S-au dispus măsuri contravenționale în valoare de 4.224.100 de lei și măsuri complementare.

În cazul stațiilor ITP controlate, cele mai frecvente abateri constatate au fost folosirea de
echipamente neconforme și nerespectarea procedurilor de efectuare a inspecțiilor tehnice.

În urma verificărilor la atelierele de reparații, abaterile cele mai frecvente au vizat efectuarea de operațiuni neautorizate sau neîndeplinirea obligației de a realiza verificările necesare înainte de punerea în circulație a autovehiculului.

La stațiile ITP

Pe parcursul anului 2021 au desfășurat activitate de ITP în România 2.440 de stații ITP autorizate. În cursul anului 2021 au fost autorizate 370 de stații ITP noi, în timp ce 67 și-au încetat activitatea la cerere.

Inspectorii RAR au reinspectat în aceste stații ITP un număr de 98.208 vehicule și au efectuat 16.982 de activități de monitorizare de fond a activității acestor stații ITP, inclusiv cu verificarea înregistrărilor video realizate.

În urma abaterilor constatate, în cursul anului trecut au fost sancționați 979 de inspectori tehnici prin menționarea pe verso-ul certificatului de atestare a abaterilor constatate.

Dintre aceștia, pentru 171 de inspectori tehnici a fost anulat certificatul de atestare din cauza comiterii de abateri repetate (2 în decurs de 1 an) sau pentru comiterea unor abateri grave.

În reprezentanțele RAR

Reprezentanțele RAR au eliberat în anul 2021 un număr de 687.105 cărți de identitate pentru vehiculele noi sau utilizate. Dintre acestea, 497.731 au fost pentru autovehicule SH.

O mașină din cinci a fost respinsă la verificarea inițială efectuată în reprezentanțele Registrului Auto Român în anul 2021.

Dintre cele 497.731 de autovehicule utilizate care au solicitat obținerea CIV, 106.245 (21,35%) au fost respinse la prima prezentare.

Cele mai frecvente motive de respingere au fost:

– neconformități ale echipamentelor electrice (24,48% din totalul respingerilor);
– neconformități ale sistemului de frânare (12,54% din totalul respingerilor);
– neconformități la șasiu/cabină (11,80% din totalul respingerilor).

„În anul 2021, Registrul Auto Român a prioritizat siguranța în trafic, intensificând acțiunile de control în toate domeniile în care instituția are atribuții. Scopul nostru este să ne asigurăm că eliminăm riscurile la care vă supuneți atunci când aveți nevoie de o reparație a autovehiculului sau atunci când circulați pe drumurile publice cu mașini a căror stare tehnică precară poate pune în pericol viața dumneavoastră, dar și pe a celorlalți participanți la trafic”, menționează Alina Niță, directorul general al Registrului Auto Român.

Aproximativ jumătate (49%) dintre programările efectuate pentru serviciile prestate de RAR s-au făcut online, prin intermediul site-ului oficial www.rarom.ro 

În anul 2021 au fost validate 706.703 programări la nivel național (în creștere față de valoarea de 704.595 din 2020), dintre care 346.123 au fost obținute online (creștere cu 13,6% față de cele 304.663 din 2020), respectiv am ajuns la un procent de 49% de utilizare a sistemului WEB de programări, la nivelul anului 2020 valoarea fiind de 43,2%.

BIROUL DE PRESĂ
REGISTRUL AUTO ROMÂN

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: RAR, Registrul Auto Roman
Distribuie:
Articolul anterior
ISU a asigurat un transport de ajutoare umanitare care a plecat din Arad, spre Vama Siret
Articolul următor
Sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile sunt distribuiți gratuit către abonații RETIM din mediul rural

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Articolul următor Accident rutier grav în municipiul Arad. Victimele, doi bărbați care ar fi traversat strada printr-un loc nepermis Apasă aici pentru a citi
Secret Link