Proiectul U.V.V.G. „Grădinița verde”, la final

gradinita verde uvvg4 1
Distribuie:

U.V.V.G Arad a demarat, în luna martie a acestui an, proiectul „Grădinița Verde 2023”.
Proiectul a avut ca scop implicarea copilașilor în procesul de plantare a copacilor/arbuștilor ornamentali, îndrumați de cadre ale universității, studenți de la specializările Silvicultură și Biologie, Pedagogia învățământ școlar și preșcolar, dar și de „băieții de la info”.

gradinita verde uvvg3 1

Proiectul, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și pepiniera Landisa Plant din Arad, și-a dorit educarea celor mici cu privire la importanța naturii și plantelor în viața oamenilor, ecologie și comuniunea omului cu natura.

gradinita verde uvvg4 1

Echipa U.V.V.G. se poate lăuda, după trei luni de activități, cu mai mult de 200 de copăcei și arbuști plantați de copiii a 19 grădinițe din municipiu. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără susținerea Doamnei Rector, prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci. Totodată, dorim să mulțumim
personalului grădinițelor și al Inspectoratului Școlar Județean Arad, și tuturor celor care au sprijinit această inițiativă.

Mai multe despre aceste activități, în linkurile de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=V9M6ymQHLgs&t=21s
https://www.youtube.com/watch?v=ena0O1mR9yM

Dacă doriți să fiți la curent cu proiectele și emisiunile noastre, și să luați parte la viața academică, sunteți invitați să vă abonați la canalele noastre de social media:

Facebook https://www.facebook.com/uvvgarad
Instagram https://www.instagram.com/uvvgarad/
YouTube https://www.youtube.com/@uvvgarad

 

 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: proiectul „Grădinița Verde 2023”, U.V.V.G. Arad.
Distribuie:
Articolul anterior
Se dă startul la Ghioroc Summer Fest 2023
Articolul următor
„ARAD – LOCURI. OAMENI. FAPTE” – un documentar realizat de elevi și profesori de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, împreună cu jurnaliști din Televiziunea Română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

ipj arad large

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni din 2024: Infracționalitatea stradală, violența domestică, infracțiunile rutiere și furturile din societățile comerciale (produse de pe rafturi) au înregistrat o creștere. Se schimbă abordarea campaniilor preventive în școli

În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 29 aprilie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat pe larg analiza activității în primul trimestru al anului. Infracționalitatea stradală, violența…